Nu e o afirmatie personala, deloc chiar. Nu am mania asta.

Dar ma distrez la nebunie cand vad cate unul sau una (in cele mai multe cazuri au fost fete) care au mania asta. Mania de a fi neaparat placut de toti si toate. Sunt incredibil de usor de recunoscut. Sunt genul care atunci cand faci o remarca sarcastica asupra lor, se apuca de tot felul de explicatii. Ii zic la una recent ceva de genul, urla modestia-n tine sora. La care ea se apuca sa-mi explice ca se mandreste doar cu/in Domnul (s-a luat dupa Pavel) si ca nu tot ceea ce pare chiar este, si ca afirmatiile mele nu sunt intotdeauna conforme cu realitatea.
Personal imi place foarte mult sa stresez oamenii de genul acesta. Le arunc cate-o remarca sarcastica, si ei se apuca sa-mi explice, despre ce fel de, cum de, ce pare de fapt, ce nu pare, ce este, ce nu este, si tot felul de idei. Stau si ma-ntreb cum de nu se prinde ca remarcile au scopul de a le gadila orgoliul. E prea mare si prea sensibil totodata si rareori isi dau seama.

Sau daca cumva ii zic unei asemenea persoane ceva de genul: Nu-mi place persoana ta. Nu am o parere buna despre tine, e ca si cum i-as da in cap. Asemenea persoane nu concep ca cineva sa aiba o parere proasta despre ele. Nu au cum. Se considera prea bune, prea perfecte, prea destepte, prea de treaba, prea cool, prea [...]. Si atunci desigur ca profit. Nu am cum. Parca si-o cer cu dinadinsul.

Ei bine, daca esti una dintre acele persoane, daca nu traiesti faptul ca tot ceea ce conteaza e sa ai relatia cu El ok si te stresezi cu copilarii din astea inca…imi pare rau pentru tine, dar cu prima ocazie promit ca o sa-ti zic ca am o parere proasta despre tine, tocmai din motivul de mai inainte.

Face it: Esti jenant(a)…A‚A