Nu vi s-a intamplat niciodata sa fiti dezamagiti de cineva apropiat? Cineva in care v-ati pus toata increderea, toate sperantele, visele, si acel cineva sa le spulbere cu atata sete, incat odata cu spulberarea lor, sa simtiti literalmente ca viata pentru voi nu mai are nici un sens? Sa va simtiti ca in pustie, singuri, fara nimeni aproape, oricati prieteni ati avea, sa va simtiti singuri, si nimic sa nu mai aiba sens pentru voi? Singura companie acceptabila sa fie depresia…

Nu-i nimic, daca ati fi citit ce scrie aici, probabil nu vi s-ar intampla acest lucru:

Ieremia 17:5 A‚A A¢a‚¬Å¾Asa vorbeste Domnul: blestemat sa fie omul care se increde in om, care se sprijineste pe un muritor si isi abate inima de la Domnul!
6 A‚A Caci este ca un nenorocit in pustie, si nu vede venind fericirea; locuieste in locurile arse ale pustiei, intr-un pamant sarat si fara locuitori.

Parca v-ar fi citit gandurile, asa-i? Un prieten (nu stiu daca-l pot considera asa inca, nu doresc sa ma pripesc) imi mai da unele citate din Biblie cateodata, si tot timpul il intreb: “Acum tu spui asta in general, sau specific situatiei mele?” Si raspunsul lui este intotdeauna (desi nu sub aceeasi forma): “Nu am cum sa-ti spun ceva din Cuvant si sa nu-ti vorbeasca, chiar daca zic in general”. Ciudat, dar parca are dreptate de fiecare data. Nu stiu cum le nimereste (de fapt le stiu) dar intotdeauna nimereste versetele cu o precizie de ceas elvetian.

Acum exact acelasi lucru este si cu ce e mai sus. Se poate rezuma la ce am boldat:A‚A  blestemat sa fie omul care se increde in om, este ca un nenorocit in pustie, si nu vede venind fericirea, intr-un pamant fara locuitori.

Mai buna descriere nu cred ca se poate. Plin de metafore, dar parca tot farmecul parca sta in ele. Mi-am dat seama de-a lungul timpului, ca unul dintre motivele pentru care multe lucruri sunt transmise prin metafore in Biblie, sunt pentru a se putea aplica in orice vreme. Orice vremuri, orice cultura, orice limba. Sa nu avem scuza, mai bine zis.

E cat se poate de simplu. Te increzi in om, esti blestemat!

Blestemat insemnand, conform dexonline:
BLESTAƒa€°M s. v. calamitate, catastrofa, dezastru, flagel, grozavie, napasta, nenorocire, pacoste, potop, prapad, pustiire, sinistru, urgie.

Mai direct nu se poate. Apoi faza cu singuratatea o descrie parca incredibil de fidel: “Un pamant sarat si fara locuitori“. Aici banuiesc ca stiti toti la ce se refera. Acea senzatie de singuratate, care o avem cu totii dupa o dezamagire de genul, dupa ce un om a sters pe jos cu ce aveam mai scump. Oricati prieteni am avea, oricat de populari am fi la scoala, la biserica, unde vreti voi, parca totul e ca un pamant sarat, adica avem senzatia ca tot ce exista este impotriva noastra, ni se opune cu toata puterea. Instinctiv parca nu mai suportam pe nimeni, nu mai apreciem pe nimeni, si apar imediat si primele semne: replicile “las ca stiu io cine-i ala”, “dic ce-o facut aia, du-te amu”, “ai auzit de faza cu aia?”, “uita-te amu la el, cine se crede?” sau tot felul. Acestea sunt cuvintele care le folosim, le folosesc si eu, le folositi si voi, si desi nu suna academic acestea le folosim, si acestea starnesc in noi reactii si eruptii nebanuite, la acestea reactionam.

Stiu ca deja unii incep sa se sperie crezand ca recomand ca sa nu aveti incredere in nimeni. Nu e vorba de asta. Nu e vorba de acel gen de incredere in oameni. Nu e vorba de paranoia, cum ii place la cineva sa-mi tot zica.
Cred ca mai degraba termenul care-ar trebui folosit in verset este Blestemat este cel ce se bazeaza pe om. Adica acel gen de incredere, dusa in acel extrem, in care fericirea ta depinde de un om. Atunci cand ajungi sa depinzi de un simplu om ca sa fi fericit.

Spre socul multora, ma refer inclusiv la sot/sotie sau prieten/prietena.
E foarte simplu, fericirea noastra nu poate depinde de un om, absolut oricine ar fi el. E usor de zis, greu de facut. E drept.

Intrebarea care urmeaza probabil e, pai atunci dupa ce ma mai stresez sa-mi gasesc pe cineva?
Sincer, nici eu nu stiu. Daca nu esti fericit(a) fara cineva, te asigur eu, si oricine e sanatos mintal ca n-o sa fi nici cand o sa gasesti pe acel cineva. Daca arati bine, sau ai bani, vei gasi pe cineva probabil destul de usor. Cineva care speri tu ca te va face fericita. Adica exact ce ziceam mai sus, cineva de care sa depinda fericirea ta. Parca e prea multa responsabilitate, sa ne ocupam noi de ea. E mai usor daca depinde de altcineva:

Daca sunt trist, e din cauza ei! Nu se stie comporta (stiu ce vorbesc pentru ca am trecut pe acolo). Nu stie sa ma aprecieze, nu stie sa vorbeasca cu mine, nu stie sa ma faca fericit. Si de obicei, nu tin mult acel gen de relatii. Pentru ca acesti oameni, pe care mie imi place sa-i numesc paraziti emotionali, cand gasesc pe cineva care-i poate face fericiti, nu fac altceva decat sa suga literalmente tot ce pot din persoana respectiva, pentru a putea fi fericita, normal. Toata atentia, toate discutiile, toate plimbarile, toate cantecele, toate gusturile, tot ce exista pe lumea asta trebuie indreptat spre persoana respectiva. Si dupa un timp izvorul seaca, si parazitul devine foarte frustrat. Isi pune statusuri cu blesteme, injuraturi, ii face pe toti porci, pe toate curve, pe toti afemeiati, pe toate materialiste. Egocentrismul isi face datoria cu brio chiar si in acele momente: stii ca nu ai dreptate, dar nu te intereseaza, important e ca tu te simti prost, si toti cei din lista/gasca/viata ta trebuie sa fie constienti ca esti dezamagita.
Devii singur, parasit, cu acea senzatie de sare amara parca, fara chef de nimic, si chiar depresiv.

Totul dintr-un singur verset: Blestemat sa fie omul care se-ncrede in om. Si mai ziceti ca Dumnezeu nu lucreaza, ca una alta, pai daca ne aducem aminte doar ultimele persoane in care ne-am pus sperantele ca ne va face fericiti (nu ma refer doar la eros-uri) si s-a dus totul de rapa, si odata cu asta ne-am dus si noi? Este ca Dumnezeu lucreaza mai intens decat vrem noi sa recunoastem?

Si care-i solutia? Exista vreuna macar ? Cine-mi garanteaza ca functioneaza? Care-i miscarea, faza, etc?

Ii stiti, sau cunoasteti persoane in jurul vostru care sunt mereu vesele, mereu saritoare, mereu gata sa ajute, mereu disponibili sa asculte, si care sunt asa de buni incat nu ai pic de respect pentru respectiva persoana, pentru ca crezi ca prea se lasa de fraier, si prea isi bat toti joc de el? Aceia sunt oamenii a caror fericire nu depinde de nici un om. As merge pana acolo incat sa zic ca i se rupe de ce pateste, el n-are treaba. Unii oameni ar da bani greu ca sa-si permita acest lux. Luxul ca fericirea lor sa nu depina de nimeni si nimic. Ii stiti, se numesc bogatani, vedete si traiesc in 2 locuri alternative. Studio-uri si clinici de dezalcolizare sau dezintoxicare.

Si tot luxul acesta vine de la un singur verset:

7A‚A  Binecuvantat sa fie omul, care se increde in Domnul, si a carui nadejde este Domnul!
8 A‚A Caci el este ca un pom sadit langa ape care-si intinde radacinile spre rau; nu se teme de caldura, cand vine, si frunzisul lui ramane verde; in anul secetei, nu se teme, si nu inceteaza sa aduca roada.A¢a‚¬A

Eu personal, acel om vreau sa fiu. Sa nu depind de nimeni si nimic, nici de bani, nici de oameni. Banii vin si se duc, prietenii vin si se duc, iar fetele stiti cum e, ca si cu autobuzele: N-are rost sa fugi dupa el, ca intotdeauna vine altul in statie, zicea un bun prieten de-al meu. La fel si baietii, stati linistite, sunt destui.

Asa ca data viitoare cand va asteptati ca celalalt sa va implineasca nevoile, ganditi-va ca el are nevoi mult mai mari, si din toti cei care-i vezi in jurul lui, sunt sanse mari ca tu sa fi singurul care sa-l poata ajuta. Altfel nu v-ar trece asta prin gand.

Vreme trece, vreme vine, atata bai sa fie, amin?