A scris Mircea odata un post, avea un titlu interesant, si parca mi-a adus aminte de niste lucruri care se-ntampla, sunt la o privire distanta, le traim sau le-am trait cu totii, si totusi suntem prea prosti sa ne dam seama de asta. Titlul era “Dragostea adevarata asteapta“.

Mie personal mi s-a parut foarte interesanta ideea si mi se pare o gresala care se face prea des ca sa nu zic nimic despre asta. In momentul in care apar sentimentele pentru cineva, copil prost fiind, primul lucru care se face este sa se puna interdictie pe persoana respectiva. Practic esti atat de prost incat tu crezi ca oarecum, prin cine stie ce mijloace, si cine stie ce motive, ai dreptul sa-i spui persoanei respective cu cine sa vorbeasca, sau cu cine sa nu vorbeasca. E atat de prosteasca ideea, incat unii nu va puteti imagina, decat daca vedeti situatia din exterior. Nici eu nu am realizat ridicolul situatiei intr-un caz, pana cand nu am fost capabil sa pasesc afara din universul meu, si sa ma vad din exterior. Atunci mi-am dat seama cat de ridicola pare o persoana cand face lucruri de genul.
Motivele pentru care se intampla acest lucru sunt mai multe.

In primul rand lasitatea. Nu ai curajul sa-i spui ce simti, asa ca te asiguri ca nu se baga nimeni pana cand tu vei avea curajul sa actionezi. Lasitatea e elementul esential aici, si timpul se poate scurge foarteA‚A  repede, pot trece ani deA‚A  zile pana cand sa-ti vina curajul sa faci asta, timp in care se pot intampla multe, printre care si inevitabilul, adica sa pierzi persoana respectiva definitiv.

Al doilea motiv care cred eu ca duce la astfel de ridiculitati este egoismul. Daca eu nu o pot avea, atunci nimeni nu o poate avea. Spui ca o iubesti, chiar disperi dupa ea, dar nu vrei sa o vezi fericita cu altcineva. Atunci e evident ca nu e nici pe departe vorba de dragoste, e vorba de egoism in cea mai pura forma.: ori eu, ori nimeni.

Alt motiv care cred eu ca ar fi, este pur si simplu prostia. Prostia in sensul de imaturitate combinata cu prostie pura (ca sa nu zic altceva) in realizarea ridicolului situatiei: tu vrei ceva, si tot tu pui si conditiile. Ca si cum ar veni cineva la mine sa-i dau bani imprumut, si el sa-mi faca programul cand sa vina dupa ei, si daca se poate sa merg chiar eu personal sa ii duc acasa. Cam acelasi lucru e.

Si consecintele? Consecintele pot fi dezastruoase. Din experienta personala, pot duce de la banalele certuri, pana la terminarea a oricarui fel de relati cu persoana respectiva. Iar ca bonus e fenomenul “daca eu ma scufund, va iau pe toti cu mine”. Asta se traduce in distrugerea a absolut orice are legatura cu cea pe care nu o poti obtine cu prietenii tai, dezbini relatii, distrugi oameni odata cu asta, totul din cauza egoismului tau, prostiei tale, si lasitatii tale.

In realitate, dragostea adevarata asteapta, se bucura chiar daca nu esti tu alesul, e capabil sa absoarba toate bataile de joc, neaprecierea, toate gunoaiele pe care le arunci, tot tot tot.

Si asta nu dezbina relatii, nu distruge oameni, ci ii uneste si ii zideste.

Mi-a luat ani buni sa-nvat asta, si mi-ar fi fost mult mai usor daca mi-ar fi zis cineva pe atunci, asa ca s-o lasam balta cu “crush-urile” de balta, ca e jenant. “Suferinta” ta nu e de fapt nimic decat prostia care s-a adunat de-a lungul timpului.