Un lucru interesant ce l-am observat, este ca fiecare, fara sa ne dam seama, traim intr-o lume a noastra. Indiferent ca suntem introvertiti sau extrovertiti, spre uimirea tuturor, fiecare traim intr-o lume a noastra, vedem lucrurile intr-un anumit fel, vedem pe altii intr-un anumit fel, si interpretam tot ce se intampla intr-un anumit fel. Pana aici nimic nou.

Insa ce e mai interesant este ca unii oameni tind sa arate asta mai mult decat altii. Si nu, nu tine deloc de temperament. Este o chestiune ce depinde de la om la om. Deseori se identifica prin expresia cu capul in nori, dupa cum o stim toti probabil. Ce-mi place mie personal este atunci cand cineva se pierde de-a totului in acel mic univers al sau, fara sa-si dea seama cat de ridicol este de fapt. Se face de ras, se penibilizeaza in public, totul pentru cine stie ce cauze, si in deplina inconstienta de prostia care o emana. In general parca fetel sunt mai predispuse la acest gen de manifestari, dar nici baietii nu sunt deloc scutiti.

Ce urasc cel mai mult este atunci cand cineva extrem de implicat in acest univers personal, care probabil se reduce la scoala/biserica/lucru, se comporta ca si cum ar fi vazut totul, stii totul, si parca existenta lui nu se poate scapa.
Acest fenomen al atragerii atentiei asupra noastra, pe care adolescentii tarzii il musca din plin, e din ce in ce mai agresiv promovat. Si nu e deloc bun.
Adevarul dur este ca oricine ai fi, orice ai face, poti fi inlocuit. Nu esti cu nimic mai bun decat cel de langa tine, nu meriti nimic mai mult decat el. Esti un om la fel de banal ca si ceilalti 6 miliarde.

Deseori am obiceiul sa masor un om dupa grijile care si le face, dupa problemele care le are. Poate vi se pare ciudat, nu? Parerea mea e ca nu e deloc. E chiar un mod mult mai obiectiv decat testele de inteligenta, dupa parerea mea. De exemplu, faceti o comparatie intre cineva pentru care cea mai mare problema care a avut-o este “de ce nu ma baga x in seama”, “vai cum poate sa zica aia asa ceva despre mine” sau “vai dar cum indrazneste aia sa vorbeasca cu baiatul de care-mi place mie?” si altcineva care se intreaba “Oare daca ma angajez aici, o sa fie mai bine pe termen lung, sau sa merg dincolo unde e salar mai mare dar munca mai grea si o sa am mai putin timp pentru familie, slujire, prieteni, restul?”.

Exemplele sunt cat se poate de reale, respira, mananca, si ultima parte gandeste, deci exista. Lucrul cel mai interesant la noi, oamenii, este ca cu cat petrem mai mult timp in acelasi cadru, tindem sa ne atrofiem ca si perspectiva de viata. Vedem si credem ca doar cum stim noi e bine.