Deşi e târziu, exact acuma mi-a venit în minte acest subiect, poate voi fi mai scurt decât de obicei, dar cred că trebuieşte scris.

Există un fenomen foarte ciudat, denumit de mine ură asociativă. Nu vi s-a întâmplat niciodată să nu suportaţi pe cineva, fără să ştiţi de ce? Să nu suportaţi o persoană, fără un motiv anume, ci doar aşa, parcă vine de la sine. Sau, cel mai probabil, ştiţi pe cineva care are o părere proastă despre acel cineva, drept urmare, asociaţi acea părere cu persoana respectivă. Şi de la 2 oameni care se ceartă, se ajunge de fapt la vreo 20 de oameni care urăsc alţi 20, şi nu exagerez deloc cu cifrele. Este adevărat, când cineva îţi răneşte prietenul, mi se pare corect, şi de aşteptat ca să fi de partea lui, şi să ai o oarecare repulsie faţă de acea persoană şi tu, dar de la asta până la ura asociativă parcă mai este mult.

Ce vroiam să spun, odată cu greutatea asta în a face o amărâtă de listă de participanţi la diverse evenimente, când a trebuit să se ţină cont de cine pe cine nu suportă, şi făcând tot felul de artificii din astea, mi-am dat seama de câte ravagii face această ură asociativă.

Şi mie personal îmi vine foarte uşor să urăsc o persoană. Este chiar uşor, pentru că odată cu asta, pe persoana respectivă o văd undeva jos, iar pe mine mă văd undeva sus, iar dacă mai am şi 2-3 persoane care să-mi confirme argumentele, poziţia devine imbatabilă.

Dar asta până când persoana respectivă face un gest total neaşteptat, şi îmi dă peste cap tot ce credeam…

Se mai întâmplă, îmi zicea cineva că de obicei de la cine te-aştepţi mai puţin, primeşti mai mult parcă. E foarte adevărat.

Foarte adevărat.

Chiar mă întrebam asta, după un documentar foarte interesant pe care l-am văzut, un documentar care pot spune că mi-a schimbat radical modul în care văd, percep şi ascult muzica de orice fel.

De exemplu, există vreo diferenţă între următoarele 2 melodii? Se ia în calcul doar dacă ascultaţi prima melodie până la capăt, şi apoi a doua. Nu-i aşa că e o diferenţă enormă? Nu-i aşa că prima melodie trezeşte în tine nişte lucruri, pe care a doua le stinge, le sufocă, le ucide parcă pur şi simplu?

Aş mai explica modul în care funcţionează creierul, cât de mult contează ce fel de informaţii absorbim, şamd, dar cred că cel mai practic e să vedeţi pentru voi:

Omega – Romani 14:8

şi o melodie random aleasă:

Înainte să sară deştepţii cu acuze, ţin să specific că toată această idee vine din propria-mi experienţă, după ce în playlist la winamp au mers consecutiv cele 2 melodii.

Meditare plăcută, şi nu uita:

Proverbe 4:23  Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.

Ar fi multe de scris aici, dar mă tem că dacă scriu, se va interpreta ca şi atac direct la adresa anumitor persoane. Deşi în mod normal nu contează asta, melodia zice suficient de multe ca să mă abţin.

Casting Crowns – Does Anybody Hear Her
Download Music Video Code at Yallwire

Da, este vorba de film.

Un film care merită văzut, deşi pare că ar fi un basm pentru copii, se adresează şi oamenilor mari deopotrivă. Este un basm tipic, un bildungsroman care poate fi dat exemplu la orele de română, dar nu despre asta vreau să scriu. Vreau să scriu despre nişte replici care mi-au rămas în minte. Dincolo de atmosfera fantastică, de imaginaţie, de povestea clasică de dragoste, sunt nişte lucruri destul de interesante zic eu.

Unul dintre lucrurile care mi s-au părut interesante, a fost replica tatălui lui Tristan (ciudat nume, apropo) văzând dezamăgirea lui faţă de oamenii din jur. Nu ştiu cât a fost gândită replica, nu pot ştii nici măcar dacă au vrut intenţionat ca replica să iasă aşa, dar a ieşit. Replica cu pricina era: “Auzi, toţi oamenii pe care i-am invidiat când am fost copil, au ajuns să ducă vieţi medicore. Poate ar trebui să priveşti din alt punct de vedere, faptul că eşti altfel. Că nu reuşeşti să intri nicicum în tipar.”

Poate ar trebui câteodată şi noi să facem asta. Şi poate, dacă viaţa noastră, nu diferă cu nimic de cei necreştini, dacă facem aceleaşi lucruri ca şi ei, dacă vorbim ca şi ei, dacă ascultăm aceeaşi muzică ca şi ei, dacă bem ce bem ei, dacă cântăm ce cântă ei, poate ar trebui să ne punem nişte semne de-ntrebare.

Altă idee ce-mi place, era ideea că, de ce ne chinuim de atâtea ori, să fim pe placul unor oameni, pe care oricum nu-i prea avem la suflet?

M-a pus pe gânduri oarecum, oare de ce? De ce să mă schimb eu, pentru nişte oameni cu care nu am nici o treabă? Mi-a plăcut mult ideea, şi parcă m-a şi ambiţionat în anumite domenii.

Cu ocazia sărbătorilor…

Am câteva post-uri pregătite, dar sunt cam tranşante şi trebuiesc editate la rece, dar cred că este foarte bine să mai pun câte ceva din Biblie. Până la urmă, e mai important ce are Dumnezeu de zis, decât ceea ce am eu de aberat.

Psalmi 73:1  (Un psalm al lui Asaf) Da, bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inima curată.
2  Totuşi, era să mi se îndoaie piciorul şi erau să-mi alunece paşii!
3  Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, când vedeam fericirea celor răi.
4  Într-adevăr, nimic nu-i turbură până la moarte şi trupul le este încărcat de grăsime.
5  N-au parte de suferinţele omeneşti şi nu sunt loviţi ca ceilalţi oameni.
6  De aceea mândria le slujeşte ca salbă şi asuprirea este haina care-i înveleşte.
7  Li se bulbucă ochii de grăsime şi au mai mult decât le-ar dori inima.
8  Râd şi vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus,
9  îşi înalţă gura până la ceruri şi limba le cutreieră pământul.
10  De aceea aleargă lumea la ei, înghite apă din plin,
11  şi zice: „Ce ar putea să ştie Dumnezeu şi ce ar putea să cunoască Cel Prea Înalt?”
12  Aşa sunt cei răi: totdeauna fericiţi şi îşi măresc bogăţiile.
13  Degeaba, deci, mi-am curăţit eu inima şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie:
14  căci în fiecare zi sunt lovit şi în toate dimineţile sunt pedepsit.
15  Dacă aş zice: „Vreau să vorbesc ca ei” iată că n-aş fi credincios neamului copiilor Tăi.
16  M-am gândit la aceste lucruri ca să le pricep, dar zadarnică mi-a fost truda,
17  până ce am intrat în Sfântul locaş al lui Dumnezeu şi am luat seama la soarta de la urmă a celor răi.
18  Da, Tu-i pui în locuri alunecoase, şi-i arunci în prăpăd.
19  Cum sunt nimiciţi într-o clipă! Sunt pierduţi, prăpădiţi printr-un sfârşit năpraznic.
20  Ca un vis la deşteptare, aşa le lepezi chipul, Doamne, la deşteptarea Ta!
21  Când mi se amăra inima şi mă simţeam străpuns în măruntaie,
22  eram prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta.
23  Însă eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă;
24  mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.
25  Pe cine altul am eu în cer în afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine.
26  Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele şi partea mea de moştenire.
27  Căci iată că cei ce se depărtează de Tine, pier; Tu nimiceşti pe toţi ceice-Ţi sunt necredincioşi.
28  cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale.

Da dragilor, să uităm de Dumnezeu. Dacă avem probleme, să alergăm toţi la guvern, la Becali, la gunoaiele alea din parlament să ne rezolve problemele.

Psalmii încep să mă înfioare parcă…

Sunt mult prea actuali…

De la Ivan Vikovan. Îmi place o idee, cum ar fi să ne ridicăm odată la souvlaki toţi şi să ne rugăm înainte să mâncăm.

Şi multe altele.

Este o chestie interesantă, peste care deseori trec, şi pe care totuşi, o uit. Şi nu doar eu. O uită mulţi.

Este un verset foarte interesant, care e însă deseori înţeles doar pe jumătate.

Galateni 6:7  Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera.
8  Cine seamănă în firea lui pământească, va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul, va secera din Duhul viaţa veşnică.
9  Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. 

De câte ori n-am auzit pe cineva zicând: “Nu pot să înţeleg ce Dumnezeu avem. Uită-te la ăla, atâta fură, atâtea face, şi totuşi parcă tot mai bine-i merge.” sau: “Uită-te amu la aia, îşi bate joc de toţi, şi totuşi, tot are parcă atâţia prieteni.” sau câte şi mai câte lucruri de genul. Parcă binecuvântările Lui Dumnezeu se revarsă peste cei mai răi, nu ştiu de ce am senzaţia asta.  Poate doar eu o am. Cunosc oameni care au făcut lucruri pe care nişte oameni din lume nu le-ar face, şi ei, ca şi creştini slujitori, cântăreţi chiar, le fac fără nici o jenă, şi totuşi parcă sunt tot mai binecuvântaţi. În toate domeniile. Oameni ale căror singure dureri sunt “vai că abia am parcat maşina acuma seara-n lotus” sau “vai ce rău îmi stă părul azi” sau mai ştiu eu ce. Oameni mici, care se cred mari. Şi am făcut ce au făcut mulţi alţii. M-am certat cu Dumnezeu pe tema asta. Pentru mine era inadmisibil. Eram îngust, eram egoist, dar aveam nişte întrebări la care doream nişte răspunsuri. Şi le doream cât mai repede.

Iar cum Lui Dumnezeu îi plac certurile de genul, mi-a răspuns destul de repede la întrebări. Răspunsul a venit prin acest pasaj. De fapt, prima oară mi-a venit doar jumătate din răspuns. “Ce seamănă omul, aceea va şi secera“. Destul de limpede. Bun, m-am calmat. A trecut o perioadă de timp, şi evident, am început să cred că e o minciună de fapt. Nimeni nu culegea ceea ce secera. Vedeam atâţia oameni care secerau invidie, bârfă, ură, (sunt în continuare pe tărâmul bisericii) şi totuşi, culegeau admiraţie, lauri, promovări, laude. Era fascinant, stăteam şi admiram cum aroganţa îşi făcea loc în faţă, cum ura îşi făcea loc pe bănci, şi cum invidia era semănată prin bârfă în minţile tuturor, şi totuşi, parcă cu cât ştiai mai multe noutăţi, cu atâta erai mai bine privit. Tot timpul reuşesc să aflu ultimul cine cu cine s-a cuplat, cine cu cine s-a certat, cine pe cine a lăsat, care cu care s-au blăstămat, şi veşnic primeam acea faţă şocată: “Cuuum? Da’ nu ai auzit?”
Nu, de unde să aud… apoi  a urmat iar o serie de certuri cu Tatăl nostru care este-n ceruri. Foarte urâtă de data asta. Orice om are o limită, şi când acea limită este atinsă, se-ntâmplă lucruri care nu se-ntâmplă altfel.

Şi din nou am ajuns la acea fază, cum adică ceea ce semeni aceea culegi? Asta e o aberaţie. Eu văd total altceva. Pavel o fi fost obosit şi a înţeles greşit. Apoi a venit revelaţia. Da, a fost o revelaţie, pentru că cum zicea Ţuţea în acele clipuri, adevărul doar Dumnezeu îl revelează, noi nu-l putem descoperit singuri. Şi adevărul era, culmea, tot în acel verset:

 9  Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.

Aparent simplu. De fapt, nu doar aparent. Se ştie că de semănat se seamănă primăvara şi se culege toamna. La fel e şi aici. Semănăm, dar roadele nu le culegem acum, le vom culege peste ani buni. La fel ca şi cu atitudinile greşite, se formează în timp, şi la un moment dat ne vor defini ca persoane, dar doar mai târziu.

Atât a fost tot. Secerăm ce secerăm, nu fiţi proşti, poate că acum semănaţi un lucru şi vi se pare că nu culegeţi ce semănaţi, dar fiţi proşti, la vremea potrivită, veţi secera exact ceea ce asemănaţi. 

Ştiţi cu toţii acel mit sau legendă a îngerului bun şi a îngerului rău. Am aflat de unde vine, recent, şi pentru cei care nu ştiau, vine din una din cărţile apocrife ale Bibliei, mai exact o carte scrisă de Herma:

2. Asculta acum despre credinta. Pe langa om sunt doi ingeri, unul al dreptatii si unul al rautatii.

- Doamne, cum sa deosebesc oare lucrurilr lor, caci amandoi ingerii locuiesc impreuna?

- Asculta si intelege! ingerul dreptatii este delicat, rusinos, bland si linistit. cand se suie deci acesta in inima ta, indata vorbeste cu tine despre curatie, sfintenie, despre cumpatare, despre orice virtute vrednica de lauda. Cand toate acestea se suie in inima ta, intelege atunci ca ingerul dreptatii este cu tine. Acestea sunt deci faptele ingerului dreptatii. Sa ai incredere in el si in faptele lui! Iata acum si faptele ingerului rautatii. Mai intai de toate este iute la manie, suparacios si fara minte, iar faptele lui sunt rele si vatama pe servii lui Dumnezeu. cand se suie deci acesta in inima ta, cunoastel dupa faptele lui.

- Doamne, nu stiu cum sa il cunosc .

- Asculta deci! Cand te cuprinde mania sau supararea, sa stii ca el este in tine. Apoi arata prezenta sa prin pofta de afaceri multe, imbelsugarea de mancari si bauturi, de betii si felurite desfatari si lucruri care nu sunt de trebuinta, de asemenea pofta dupa femei si lacomia, multa ingamfare si mandria desarta si toate cate sunt asemenea acestora. Cand se suie lucrurile acestea in inima ta sa stii ca ingerul rautatii este in tine. Tu insa cunoscand faptele lui, fugi de el si nu ii da crezare deoarece faptele lui sunt rele si vatamatoare pentru servii lui Dumnezeu. Acum ai inaintea ochilor lucrarile si ale unuia si ale altuia din ce doi ingeri. Intelege bine si crede ingerul dreptatii iar de ingerul rautatii leapada-te, deoarece invatatura lui este rea pentru orice fapta, caci daca este un barbat este credincios si gandul ingerului acestuia se suie in inima lui, trebuie sa savarseasca vreun pacat barbatul acela sau femeia. Daca insa iarasi este foarte pacatos vreun barbat sau vreo femeie si se suie in inima lor faptele ingerului dreptatii trebuie neaparat sa savarseasca ceva bun. Vezi deci ca este bine sa urmezi ingerului dreptatii iar de ingerul rautatii sa stai departe. Aceasta porunca iti este aratata asadar cele privitoare la credinta, pentru ca sa ai incredere in faptele ingerului dreptatii si savarsindu-le sa traiesti pentru Dumnezeu. Crede insa ca faptele ingerului rautatii sunt rele, daca deci nu le savarsesti vei trai pentru Dumnezeu.

sursa.

Ciudat, într-un fel par plauzibile, m-ar interesa nişte păreri mai avizate despre aceste cărţi apocrife.

Edit: Cum sa rezolvi un conflict/disputa/etc.

Furate de la si cu permisiunea domnişoarei Cristina Radu. Iar ea nu ştiu de unde îl are.

Henry, e interesant.

Stăteam şi mă gândeam la o problemă care mă frământă deseori, şi nu cred că sunt singurul. Am găsit însă un răspuns foarte interesant într-una din cărţile apocrife, mai exact cartea Pastorul lui Herma.

Porunca 9

Apoi imi zise: leapada de la tine indoiala si nu sta nicidecum la ganduri cand ai sa ceri ceva de la Dumnezeu zucand in tine insuti:  Cum poti cere si primi ceva de la Domnul cand am pacatuit atat de mult catre El?

- Nu gandi aceasta ci opreste-te si mergi spre Domnul din toata inima si cere de la El fara sa te indoiesti si vei cunoaste multa Lui indurare ca nu te va parasi, ci va implini cererea sufletului tau, caci Dumnezeu nu este razbunator ca oamenii, ci este indurator si se indura de faptura Sa. Tu deci curata inima ta de toate desertaciunile lumii acesteia si de toate relele ce ti-am spus mai inainte. Cere apoi de la Domnul si vei dobandi totul si toate cererile tale vor fi implinite daca vei cere de la Domnul fara sa te indoiesti in inima ta, daca insa te indoiesti in inima ta,  nu vei dobandi nimic din cele ce ceri, caci cei ce se indoiesc de Dumnezeu sunt nehotarati (in credinta lor) si ei nu vor dobandi nici una din cererile lor. Cei desavarsiti in credinta dimpotriva le cer toate cu incredere in Domnul si le primesc, caci le cer fara sa stea pe ganduri si nu se indoiesc de nimic, caci orice barbat indoelnic daca nu se pocaieste cu greu va dobandi mantuirea. Curata deci inima ta de indoiala , imbracate cu credinta caci este puternica si crede lui Dumnezeu ca vei primi toate cele ce ceri. Si daca vreodata primesti de la Domnul ceva mai tarziu  vreun lucru pe care la- cerut, nu te indoi din cauza ca nu sa implinit indata cererea sufletului tau, caci cu siguranta pentru vreo ispita sau greseala pe care nu o cunosti primesti mai tarziu cea ce ai cerut. Nu inceta de a ruga pe Domnul pentru cererea sufletului tau si vei primi, iar daca pierzi curajul si te indoiesti cand ceri, invinuieste-te pe tine iar nu pe Cel ce avea sa iti dea. Vezi aceasta indoiala este rea neintemeiata si pe multi ii smulge de la credinta chiar daca erau foarte credinciosi si tari, caci

indoiala este o fiica a diavolului si se poarta cu foarte multa rautate catre servii lui Dumnezeu.

- Dispretuieste deci indoiala si stapan pe ea in orice fapta, inarmat fiind cu credinta cea tare si puternica caci credinta toate le fagaduieste si pe toate le aduce la indeplinire iar indoiala neavand in sine insusi increderea nu izbaveste in niciuna din faptele pe care le intreprinde.

- Vezi dar ca credinta este de sus de la Domnul si este o mare putere, iar in indoiala este un duh pamantesc de la diavolul fara nici o putere. Serveste dar celei ce are putere, adica credintei si fereste-te de indoiala cea fara nici o putere si vei trai pentru Dumnezeu.

Oare are dreptate?

Au un farmec aparte aceste cântece. Poate eu nu-l înţeleg, dar ceva tot e. Nu poţi să nu te cutremuri când auzi cum cântă aceşti oameni. Dincolo de stil, de gen, de instrumente, de tot, cântecele lor te fac să aştepţi mai cu drag ce va fi-n cer. Parcă mi-e dor de serile din tabără, unde se cânta până seara târziu…

Dacă ar fi să fiţi acuzaţi că sunteţi urmaşi ai Lui Hristos, care-s dovezile pe care credeţi că le-ar aduce procurorii? Aţi fi condamnaţi?