Am văzut zilele astea la televizor, nu ştiu pe ce canal, o reclamă, la ceva emisiune de-a lui Dana Săvuică, sau cel puţin ea apărea în reclamă, care m-a enervat puţin (mai mult). Emisiunea avea legătură cu ceva ce era “fără prejudecăţi”. Nu ştiu de ce, dar parcă oriunde apare expresia asta, fără prejudecăţi, e vorba de sex. Nu-mi explic de ce. Ori toţi prezentatorii de la televiziune sunt proşti, ori presa, ori massmedia în general, dar undeva e greşit. Termenul în sine exprimă conform DEX:

PREJUDECÁTĂ, prejudecăţi, s.f. Părere, idee preconcepută (şi adesea eronată) pe care şi-o face cineva asupra unui lucru, adoptată, de obicei, fără cunoaşterea directă a faptelor; prejudeţ, prejudiciu.

Nu văd legătura cu sexul, şi asta nu-mi place că termenula fost denigrat în aşa măsură, încât s-a pierdut total sensul iniţial parcă. Nu mă credeţi? Căutaţi pe google “fără prejudecăţi” şi vedeţi ce rezultate apar.

Ideea de bază este că noi, creştinii, oarecum, într-un sens foarte ciudat, foarte abstract, parcă ni s-a furat cuvântul ăsta. De ce? Pentru că noi creştinii, ar trebui să fim cei mai fără prejudecăţi. Şi nu vorbesc deloc despre sex (ştiu că vă gândeaţi), vorbesc despre definiţia simplă a cuvântului.  Păreri preconcepute pur şi simplu. Despre persoane, despre lucruri, despre întâmpări. Lucruri de genul “ştiu eu cum e x” – deşi nu-l cunoşti, sau “lasă că ştiu eu cum a fost” deşi n-ai fost de faţă, sau alte lucruri de genul. Biblia ne spune să cercetăm toate lucrurile, să luăm ce este bun. În schimb, noi avem ce ne-nvaţă tata şi mama, de la biserică, dar parcă suntem handicapaţi spiritual. Conferinţa asta profetică, deşi n-am fost decât în ultima seară, m-a făcut să-mi dau seama cât sunt de plin de prejudecăţi de fapt. Şi nu numai eu.

Stau şi mă-ntreb, de ce e musai să vină tot timpul americani ca la noi să fie fain la biserică oare, sau să fie “har”, cum ne place nouă să zicem. Oare noi nu suntem în stare? Oare cei care au venit, nu tot din Biblie au citit, nu tot aceeaşi Biblie o avem şi noi?

Asta m-a fascinat, când omul zicea că profeţia nu este un lucru mistic, nu este ceva doar pentru iniţiaţi, doctoranzi teologici, bătrâni izolaţi de la ţară, călugări, şamd. Asta era o prejudecată. Asta mi-a dat seama că-s incult spiritual oarecum. Şi faptul că nu doar eu gândeam aşa, m-a speriat oarecum. Apoi am văzut reclama respectivă, şi oarecum fără să vreau, am făcut legătura. Noi creştinii, apărem în toată mass-media ca fiind plini de prejudecăţi. Şi sincer…nu-i învinovăţesc. De ce? Păi aşa suntem. La noi, adolescenţii, încă e destul de uşor, dar pe măsură ce creştem, parcă tot se agravează lucrurile. Încă, n-am văzut un adult, în toată regula, creştin, să-şi schimbe o prejudecată despre o anumită persoană, fără să se-ntâmple ceva cataclism în viaţa unuia dintre ei. Pur şi simplu nu am văzut. O părere, odată formată, o duce-n mormânt parcă. Mă disperă pur şi simplu. Orice i-ai spune, orice i-ai explica, orice i-ai demonstra, el aşa crede, şi aşa rămâne.

Nu zic că e valabil la toată lumea. Zic doar, că odată format acest tipar de gândire, cu păreri din rocă volcanică (adică odată întărite, aşa rămân pe veci), urmează pierderi majore. Pentru că toate astea se transmit la cei din jur.

Asta e, suntem plini de prejudecăţi, şi e păcat. Că ar trebui să ştim de ce credem ceea ce credem. Să nu credem doar aşa, orbeşte. Creştinismul nu e deloc bazat pe credinţă oarbă. Există un Isus atestat istoric, care a trăit, a fost răstignit, a murit, şi a înviat, şi mormântul Lui e gol şi azi. Nu văd unde e credinţa oarbă. Ştiaţi că viaţa Lui Isus e mai bine atestată istoric decât orice conducător de la acea perioadă? Nici măcar cezarul n-are atâtea biografii şi documente oficiale ca şi Isus. Şi noi habar nu avem de ce credem în ceea ce credem.

Ar mai fi multe de zis, dar nu vreau să vă plictisesc. Ideea e, fiţi fără prejudecăţi, cercetaţi lucrurile, şi luaţi ce este bun.