Melodia este una veche, se cântă la ţară, se cântă la bunici, nu se mai cântă la noi, şi nu blamez asta. Este una din acele cântări simbol pentru generaţia care a plătit un preţ pe care noi nici nu-l concepem. O puteţi asculta în timp ce citiţi, de obicei pentru asta pun o melodie la începutul post-ului tot timpul o melodie.

Am avut onoarea, privilegiul, nici nu ştiu cum să-i zic, am fost la bunicul meu la festivitatea sa de retragere din funcţie (pe care o voi posta aici după ce-i voi face un montaj decent), şi am fost martor, la unii dintre cei care fac parte dintr-o generaţie, din care cu mare sinceritate pot să spun că oarecum îmi pare rău că n-am făcut parte. Acea generaţie care mergea pe jos dintr-un sat în altul, pe drum cântând cântări, fără să-i intereseze că se fac de râs, că lumea-i ascultă. Acea generaţie care nu cunoştea mersul cu maşina, care nu cunoştea cuvântul conceptul de “e fix, trebuie să terminăm” dar nici acela de “încă nu e fix, hai să mai forţăm 2-3 cântări”. Este o generaţie care a plătit preţul anchetelor, preţul dosarelor la securitate, care şi-a asumat riscul ca cel pentru care face rugăciune, să fie un informator care să-l poată băga după gratii ani buni.

Am asistat, oarecum discret, şi filmând în acelaşi timp, la discuţiile dintre aceşti oameni, desigur, bătrâni azi, şi am rămas şocat de nişte lucruri. Aceşti oameni seamănă foarte mult cu noi de fapt. Aceşti oameni nu sunt deloc demodaţi. Eu garantez, că oricare dintre ei, dacă ar veni şi ar predica la tineret la noi, ar fi la fel de relevant, poate chiar mai revelant decât vedetele generaţiei noastre, gen Pustan. Pentru că discutau nişte lucruri total atemporale. Total imune la modă, la stil, la orice lucru trecător. Şi nu erau deloc acei gen de oameni legalişti, închişi la minte, care-i credeam că ar fi. Râdeau, se bucurau, îşi ziceau glume, depănau amintiri, şi mă miram de unde atâta veselie pe ei, când alţi bătrâni îşi plâng de milă. Era efectiv extraordinar, dar aşa, stând şi uitându-mă la ei, uitam că sunt bătrâni. Pur şi simplu, uitam după un timp. Pentru că discutau nişte lucruri pe care şi noi le discutăm. Despre credinţă, despre curaj, despre frică, despre a-mpărtăşi evanghelia, despre dureri, despre răsplată, despre frica de Dumnezeu, despre exact acelaşi lucruri. Atâta că foloseau un limbaj mai arhaic, dar mie-mi plăcea, nu aveam treabă.

Ţin minte şi acum, când a venit anul trecut în tabăra naţională, fratele Vasile Micula, cu acordeonul lui vestit. Şi-mi aduc aminte, că aşa, cu stilul lui, clasic, dar adevărat, plin de pasiune, a reuşit să ridice întreg cortul în picioare. Toţi băteau din palme, a fost unul din acele momente care mi-au rămas întipărite-n minte. Puteam să mă regăsesc în acele cântări, şi mi-am dat seama, că nu trebuie să uităm ce-a fost în urmă, da, nu la toată lumea le place, şi înţeleg. Dar eu sunt unul din acei ciudaţi, care mă regăsesc şi în stilul celor de la Pocăiţii, dar şi în stilul lui Vasile Micula. Ambele îşi au locul lor.

Sincer să fiu, îmi e dor de acele seri de rugăciune, în care se cântă cântări vechi, nu-mi e ruşine de ele, pentru că reprezintă o parte a penticostalilor din care cred că fac parte, şi pentru că, cum zicea Sunny, de la Vitamina C, cei care aţi fost prezenţi, ştiţi, zicea că un cântec pentru care s-a sacrificat ceva, s-a jertfit ceva, are o putere mult mai mare decât o traducere de la hillsong. Şi sunt total de-acord cu el.

De asta cred eu că au atâta putere aceste cântări, pentru că acea generaţie care le-a cântat, le cânta cu securitatea pândind la geamuri, cu copiii persecutaţi la şcoală, cu femeile cu batic de care lumea-şi bătea joc.

Sper să fim şi noi o generaţie, cu cântări de-ale noastre, cu jertfe de-ale noastre. Să putem povesti copiilor noştrii despre serile de rugăciune din tinereţe, de programele de biserică până seara târziu, de întâmplările din care Dumnezeu ne-a scos la milimetri.

Să fim o generaţie care să jertfească. Să jertfească confort. Să jertfească libertate. Să jertfească interesele personale. Să jertfească eu nu-l suport pe X.

Acestea fiind spuse, abia aştept seara de rugăciune cu tinerii. Sper că şi voi.