Ceva nu e-n regulă…
N-aţi avut vreodată o senzaţie foarte ciudată, că ceva nu e-n regulă cu lumea asta? Oarecum, cumva, că nu aparţineţi de ea?
Acea senzaţie, că sunteţi străini, că nu vă puteţi găsi locul nicicum?
Deseori am senzaţia asta. Pur şi simplu mă uit în jurul meu, şi simt că ceva nu e-n regulă. Ştiu că am mai scris despre asta, dar mai nou, iar am senzaţia asta ciudată.
Câteodată am obiceiul de a mă uita la cer, nu în stilul clasic, ci cel puţin mai avansat, aka Google Earth. Ştiţi că mai nou vă puteţi uita şi spre cer.
Mă fascinează pur şi simplu, chiar mă gândeam odată, ce-ar fi să mă uit spre cer într-o noapte, şi ceea ce văd, să fie total diferit faţă de ceea ce văd de obicei. Nu luna, nu steaua nordului, ci total alt peisaj.
Oarecum, să realizezi dintr-o dată că eşti total într-un alt colţ al universului, într-o total altă lume.
Ştiu că mă uit prea mult la Stargate, dar un lucru ce m-a fascinat, şi totdeauna mă va fascina, sunt acele secvenţe, când la un moment dat, acţiunea petrecându-se într-o altă galaxie, oamenii, oameni obişnuiţi de altfel, asta-mi place la serial, se plimbă sub cer, şi cel mai interesant, e că într-o anumită secvenţă, când doi se plimbau (chestii romantice, etc etc) pe cer, se vedea galaxia noastră, Calea lactee, sau Milky way, cum doriţi.
Ar fi o senzaţie foarte ciudată, să te uiţi pe cer, să vezi clar şi limpede întreaga galaxie, şi să te gândeşti, că acolo undeva, un punct minuscul, abia vizibil, reprezintă toată lumea noastră, tot ceea ce cunoaştem, trăim, vedem, auzim.
Un punct minuscul, atâta tot.
Nu vreau să mă bag în dispute privind extratereştrii, existenţa sau neexistenţa lor, ce vreau să spun doar, este că ştiu că nu sunt singurul care simte că nu aparţine aici. Că nu vine de-aici, şi nici nu va rămâne aici.
Suntem ciudaţi, nu ne-nţelege nimeni, fanatici chiar. Avem şi nişte clădiri bizare în care ne-ntâlnim o dată pe săptămână, ca să ne-aducem aminte încotro vom pleca, dar, mai ales, că vom pleca împreună.
Dacă e să zică cineva, dacă există sau nu există extratereştrii, noi ştim sigur că există, pentru că noi suntem acei extratereştrii.
Nu venim de pe Pământ, şi vom pleca înapoi acasă, acel acasă care nu se află pe Pământ. Noi suntem adevăraţii extratereştrii, pe care-i caută toată lumea.
Noi, creştinii.
Tot ce sper e să nu mă leg prea tare sufleteşte de planeta asta.
Eu de ieri tot am in cap melodia:
“Cerul, loc minunat, plin de har si slava,
Vreau sa-L vad pe Domnul meu,
Cerul e un loc minunat,
Eu merg acolo”
si ma apuca zambetul pe holurile facultatii. Go figure… Si nu am mai cantat cantarea asta de o gramaaaaada de vreme. Doar mi-a venit subit dupa ce am ‘aruncat’ o privire spre cer si am multumit Tatalui pentru frumusetea Lui oglindita in cer (ca e gri, ca e albastru).
May 23rd, 2008 at 1:12 pmSi da, nu esti singurul care se simte out of place, ca e intr-o calatorie si abia asteapta sa ajunga la capatul calatoriei. Eu, una, abia astept!
bha sincer aveam sentimentu asta si eu de multe ori, sau stateam sa incerc sa inteleg cat de lung e infinitul, sa il pun in comparatie cu viata! Mi se pare asa o chestie ciudata…sa traiesti o viata (o chestie minora in paralel cu vesnicia) si depinde de asta cum vei trai o vesnicie.
May 23rd, 2008 at 4:49 pmErau momente cand ma plimbam pe drum si mi se parea totul asa strain, mi se parea ca nu aici e locul meu, ca stiu ca trebuie sa ma duc o data undeva dar nu stiu unde…dar trebuie sa plec!
e bine ca ai sentimentul asta, intr-un fel nu ar fi normal sa nu-l ai. Si eu simt asta de multe ori, acuma e pototpul afara dar stiu ca toate astea nu conteaza, durere, bucurie, suferinta, extaz, toate vor trece si acolo ne vom simti impliniti, vom trece si noi prin propriul stargate, apropo oare chiar sa fie o lumina alba?:)
May 23rd, 2008 at 10:54 pminfinit…ce mister..
da, e ciudat manule. si fara sa vrem, sorry, da ne cam legam ‘sufleteste’ de ce avem aici, e inevitabil cred.. dar mai cred ca atunci Cand timpul va muri, vom fii altii 
May 23rd, 2008 at 10:59 pmsi totusi fiecare dintre noi se vede pe sine ca fiind centrul acestui infinit. eul fiecaruia primeaza
May 24th, 2008 at 10:16 amnimeni nu se realizeaza ca este un micron la nivel planetar, si la nivelul galaxiei este insesizabil
daramite al universului
[...] dar totusi…ce este viata?…Manu zicea intr-un post “Mă fascinează pur şi simplu, chiar mă gândeam odată, ce-ar fi să mă uit spre cer în… [...]
May 28th, 2008 at 10:47 pmimi poate da cineva versurile acelei cantari?? versurile complecte.
August 7th, 2009 at 11:49 am