Nu le plac pocăiţii.
Lui mădălin, alex şi o droaie alţii.
În primul rând, mădălin încurci compari merele cu bananele. N-are absolut nici o legătură. Ideea de bază e să te hotărăşti clar. Ce urăşti, pocăiţii, ca oameni, sau ca ideologie.
Dacă îi urăşti ca oameni, stai liniştit, suntem exact pe aceeaşi frecvenţe. Pentru că, cum să zic, şi pocăiţii, după ultimele cercetări în domeniu, se pare că sunt şi ei oameni, la fel ca fiecare alţii. E uşor to “talk the walk” dar e mai greu “to walk the talk“.
Nu văd ce legătură are asta cu sexul premarital, nu văd dpdv biologic care-i problema. Iar sexologii din revistele bravo care recomandă la toţi s-o facă cât de des peste tot şi cu cine-apucă, nu-i pot lua-n considerare. De asemenea nici sexologii care recomandă ca sfat în căsnicie nimic altceva decât alternarea partenerilor. În primul rând, înainte să iei de bună ce zice cineva, te uiţi la roadele lui.
Iar în al doilea rând, nu-L învinui pe Isus, de faptul că are oameni falşi care zic că-L urmează. E ca şi cum L-ai face pe Isus de vină pentru că Iuda L-a trădat.
Evident că sunt escroci, ca peste tot, dar nu uita, un nume se poartă uşor, iar a eticheta oamenii după eticheta care şi-o spun ei, denotă cel puţin imaturitate, ca să nu zic naivitate (dacă crezi pe oricine zice că-i pocăit).
Nici pe mine nu mă crede nimeni că-s cosmonaut, dacă n-am fost niciodată-n spaţiu, oricât aş insista eu. Dar dacă zic că sunt creştin şi n-am nici cea mai mică urmă de creştinism în mine, toţi mă vor crede şi vor zice vai ş-amar de creştinii ăştia…
E egalitate, nu e deloc discriminare sau ceva de genul, nu? E politically corect de numa.
Concluzia ar fi, nu mai băgaţi pe toţi în aceeaşi oală, asta şi baba din vârfu dealului o ştie face. Aduceţi nişte argumente care să merite, şi discutăm.












Cand spun “pocaiti” ma refer strict la cei care iau simbolurile Bibliei ca explicatii mot-a-mot.
Biblia e un simbol, Dumnezeu nu vorbeste romana sau ebraica. Exista un limbaj care transcende intelectul si tot ceea ce tine de cuvant, limbajul spiritual.
Polemicile astea nu isi au rostul. Nu ajuta cu nimic spiritul in drumul sau spre Divinitate, ba din contra, il obtureaza.
Eu mi-am prezentat o parere generalizata despre cei care frecventeaza bisericile (neo)protestante. Sunt oameni speciali care au scapat de acel defect, insa crede-ma ca am avut si am prieteni si vecini care fac parte din curentele astea, toti au aceeasi problema.
June 30th, 2008 at 12:24 ambiblia madalin din punctul de vedere crestin nu este un simbol. fie ca doresti sa te referi la catolici, ortodoxi, protestanti sau neprotestanti.
biblia este pentru biserica, constitutia ei.
June 30th, 2008 at 11:41 pm