Într-unul din episoadele serialul MASH 4077th, unul dintre actori spune o replică care mi-a rămas adânc întipărită-n minte. Unul dintre personaje, era frustrat din cauză că nu putea lua legătura cu tatăl său care era acasă, la 17.000 km distanţă. La care cel de lângă el, îi spune foarte brutal: Bucură-te că ai pe cine să suni, eu şi tatăl meu putem sta în aceeaşi cameră ani de zile, şi să fim tot la 17.000 km distanţă.

Ştiu că nu pare profund la o primă vedere (a doua, a treia, şamd) dar pentru mine a fost un fel de revelaţie. E un adevăr imens şi o realitate în spatele celor ce spunea. E uimitor câtă distanţă poate fi între doi oameni aflaţi în aceeaşi cameră, şi ce mică poate fi distanţa dintre doi oameni aflaţi la 17.000 km depărtare unul de altul.

Dar până la urmă, fiecare avem ziduri de autoprotecţie, scuturi şi mecanisme de apărare care mai de care mai avansate, pe care le ţinem ridicate tot timpul. Câteodată mă-ntreb ce rost au toate aceste lucruri, dar nu ţine decât câteva secunde, până să-mi aducă cineva aminte de rolul lor.

Adevărul este undeva dincolo de noi. Adevărul spune că nu noi ar trebui să ne protejăm. Nu noi ar trebui să ne răzbunăm. Se pare că Adevărul e altul (da, era cu majusculă peste tot).

Adevărul e că e nevoie de dragoste.