Zilele trecute, constrâns de circumstanţe (era singurul local deschis la ora aia) am dat pe la un fast food de o notorietate notabilă cu un amic să bem ceva.

Am rămas şocat. Merg să comand, şi cel care-mi preia comanda, nu e nimeni altul decât un fost coleg de clasă, care învăţa cel mai bine în generală. Primul instinct a fost să mă gândesc că tipul se-ntreţine prin facultate şi de fapt are alte gânduri mai mari. Drept urmare îl întreb la ce facultate e. Aflu că e vorba de ştiinţe economice. În principiu sună bine. Aşa că-mi permit să fiu puţin direct şi-l întreb cum merge, dacă-i place, sau a mers acolo doar pentru că e la modă. Mi-a răspuns foarte sincer că da, a mers acolo pentru că sună bine, nu neaparat că-i place.

Trist. Nici până-n ziua de azi nu pot înţelege au ieşit lucrurile aşa. Obişnuiam să aud că cei care-nvaţă bine ajung departe, restul mor de foame şi-şi plâng de milă pe la cozile de la alimentară.

E interesat să priveşti un macho adolescentin cum se transformă într-un loser imatur treptat treptat, şi nişte loseri adolescentini care treptat ajung directori, patroni, şefi, oameni maturi, responsabili, capabili şi de încredere.

E ciudată viaţa asta uneori. Dar, toate minunile ţin 3 zile, sau cum era.