Mă plimbam azi printr-un supermarket, îmi luasem ceva şi nu-mi place să stau la mesele alea, aşa că mă plimbam de nebun cu mâncarea-n mână prin tot magazinul. Mă uitam la iaurturi parcă, şi văd la un moment dat pe nu ştiu ce iaurt sintagma “Cu gust de căpşuni”. Nimic neobişnuit, nu? Merg mai departe, şi văd, Iaurt cu căpşuni. Îmi vine o idee. Să fie ceea ce cred eu oare? Merg, iau primul iaurt (reţineţi, în cealaltă mână aveam mâncare) şi merg şi mă uit la celălalt iaurt. Mă uit şi da, era exact ceea ce credeam. Unul era doar cu gust de căpşuni, pe când celălalt era într-adevăr, cu căpşuni. Merg mai departe şi dau de lovitura de graţie, confirmarea marii teorii ce se contura-n mintea mea: “Lapte cu cacao, şi gust de ciocolată”.

Mai tradus, unele aveau doar aroma, adică erau pur şi simplu artificiale, având doar aroma, iar celelalte produse erau făcute din fructul efectiv (da, ştiu, asta e doar teoretic, ştiu teoria conspiraţiei, nu vă obosiţi). La americani scrie clar şi răspicat (obligatoriu prin lege probabil): ARTIFICALLY FLAVORED.

Să vă zic deci metafora ce-a reieşit din iaurturi: că aşa suntem noi oamenii deseori. Aromaţi artificial. Avem miros de oameni cinstiţi, dar numai asta nu suntem. Pe ambalaj scrie cât suntem de oameni frumoşi, dar cine ştie cât de urâţi suntem de fapt. Şi aşa mai departe.

Ce e tare e că treptat treptat, se acceptă asta. E ceva normal. Când zic la cineva că auzi, am văzut o fată aşa şi-aşa, nu se miră. Dacă zic că nu, chiar e aşa ea, cum am povestit, îmi zice că-s nebun: păi fi serios, nu mai există fete din alea care chiar îs aşa. Deci se acceptă şi se pare normal a părea să fie într-un fel, şi toată lumea se aşteaptă de fapt să fie total altfel. E ceva normal, nimeni nu se miră. Manule, aia se numeşte aroma artificială, trebuie s-o ai ca să supravieţuieşti social. Vrei să te faci de râs fiind tu însuţi?

Mi-a răsunat atunci în minte ideea unui bun prieten de-al meu, care se jura că nu vrea să aibă de-a face cu fete sosite de pe alte plaiuri, fie ele chiar mioritice.
Pentru că are acea aromă artificială din plin. Nimeni nu-i ştie reputaţia păcatele, greşelile, şi asta e ocazia ei de a fi altcineva. De a fi aşa cum vrea să fie. Ocazia de a spune mereu varianta ei a conflictelor din viaţa ei. Mă speriu mereu de cele sfinte. Cele care nu fac nimic. Cele pe care le-au terorizat părinţii, colegii, prietenii, foştii iubiţi, fostele prietene, fostul pastor, fostul lider. Acestea parcă s-au născut pe pământ cu o ţintă mare desenată pe frunte.

Dar, să revenim la treburi serioase, că timpul tace şi trece.