Titlul e de fapt o parafrazare la versetul în care ni se spune, sau de fapt, ne este promis că nu vom fi părăsiţi: Nu te voi lăsa, cu nici un chip nu te voi părăsi. Şi e drept.

Mereu am fost surprins de cum Dumnezeu îşi alege să vorbească mereu prin cine te aştepţi mai puţin. Şi parcă mereu când te aştepţi mai puţin.

Modul în care Dumnezeu lucrează, va rămâne pentru muritorii de rând cred că o taină. Pur şi simplu nu-mi explic, şi nici Biblia nu-mi explică. Oamenii Lui Dumnezeu sunt bolnavi, sănătoşi, săraci, alţii mor de tineri, alţii trăiesc sute de ani inexplicabil, alţii au sute de neveste, alţii nici una, alţii sunt primul născut, alţii sunt ultimul născut. Dumnezeu pare să fie total haotic la alegerea oamenilor Săi.
Nici destinele lor nu sunt cu absolut nimic asemănătoare. Unii au văzut mări ridicându-se, alţii au văzut foc căzând din cer, alţii au avut familii cu probleme, alţii au trăit în familii ideale, alţii n-au văzut nici un miracol toată viaţa lor, iar la alţii viaţa lor a fost un miracol în sine.

Nu vom ştii niciodată de ce unii trăiesc 80 de ani, ajung să aducă mii de suflete acasă, iar alţii, pregătindu-se pentru lucrare, mor subit. Unde e logica?

De ce pe mine Dumnezeu mă mai iartă încă o zi, îmi mai dă un răgaz, şi o mie cad alături de mine, şi alţi zece mii la dreapta mea? De ce unii sunt forţaţi să se maturizeze prin lovituri zilnice, iar alţii sunt lăsaţi să îmbătrânească pur şi simplu?

Unde este logica, cum gândeşte Dumnezeu?