Din când în când, prin diverse circumstanţe, mai dau de câte unul din ăsta, care vrea să schimbe lumea. Care vrea să le-ntoarcă pe toate pe dos, care vrea să revoluţioneze tot. Unul care se consideră mai deştept decât toţi cei dinaintea lor, şi care crede că el are soluţiile la toate.
Se înscrie în tot felul de organizaţii, face tot felul de voluntariate, se implică în biserică, slujeşte, se bagă la şcoli biblice, şcoli speciale, este plin de energie, se bagă peste tot, şi face tot.

De ce-i numesc idioţi? Pentru că sunt nişte idioţi. Îmi permit să folosesc un cuvânt aşa de dur pentru că şi eu am fost unul dintre ei.

Adevărul este de fapt că acest gen de oameni sfârşesc să-şi rateze tinereţea într-un mod extraordinar, ca mai apoi toată viaţa să aibă regrete şi frustrări, pe care şi le varsă-n familie, pe soţ, pe copii, etc. Distruge tot ce este-n jurul lui.

De ce se-ntâmplă asta? Păi e simplu, Biblia ne-o spune foarte scurt:

Cel ce se biruie pe sine însuşi, este mai puternic decât cel ce cucereşte cetăţi.

Da. Este în halul ăsta de simplu. Şi de uşor să ratezi. De-aia, sunt conştient că dacă vreau să schimb ceva, trebuie în primul rând să mă schimb pe mine. Aşa că am decis să renunţ la toate prostiile pe care le fac doar ca să-mi mai adorm conştiinţa că fac şi eu ceva, că slujesc şi eu ceva, să fiu ocupat de dragul de-a fi ocupat, şi să mă concentrez pe mine însumi.

Şi rezultatele n-au încetat să apară. Mă bucur că am descoperit acest lucru la 20 de ani, şi nu după ce caracterul este format, obiceiurile stabilite, şi toate lucrurile aşezate.

Vorba unui bunic de-al meu: Manule, aşa cum eşti acuma, aşa o să fi toată viaţa. Şi avea dreptate.

P.S. Am scris asta că m-a călcat pe nervi naivitatea unuia din ăsta zilele astea care nu realizează că se-ndreaptă spre un perete foarte gros şi foarte respingător.