Stăteam câteodată şi mă întrebam, oare care diferenţa dintre Obama, Winston Churchill, Steve Jobs, şi oamenii de rând. Unii ar spune că şansa, alţii că talentul, alţii pur şi simplu nu ştiu. Primul a fost un băiat negru, într-o familie de albi, fără tată, ce-a crescut cu bunica sa. Al doilea era un ratat, căruia i se reamintea în fiecare zi acest lucru, incapabil să scoată 2 cuvinte consecutiv pe gură, iar Jobs a fost o greşală, un copil nedorit, dat spre adopţie, şi refuzat de familia adoptivă ce-l aştepta pe motiv că vroiau o fetiţă.

Sunt doar 3 exemple aleatorii, dar care-o fi diferenţa oare? Dintre oamenii care fac istorie, şi oamenii pe care istoria îi asimiliează şi-i modelează. Adică noi, cei de rând, care ne conformăm la legi, trenduri, păreri, la “ce se poartă” cum ar veni.

Honda spune că cheia succesului este eşecul:

N-ai fi zis.

Alţii spun că cheia succesului e munca. Ciudat este că cunosc o droaie de muncitori care nu fac istorie. Alţii spun că e norocul. De asemenea cunosc o droaie de oameni care cred că dacă ar juca la loto zilnic ar câştiga câte ceva. Şi totuşi, nu fac istorie. Se mai spune că este optimismul. Dar cunosc un tip extrem de optimist, şi extrem de enervant în acelaşi timp, care n-are nici o treabă cu viaţa. Crede că dacă faci 100 de lucruri odată, va reuşi ceva. Însă nici asta nu este cheia succesului.

Atunci?

De obicei nu-ţi spune nimeni aceste lucruri. Pentru că cei ce ştiu nu vor ca alţii să afle, iar cei ce nu ştiu, nu ţi-ar spune nici dacă ar afla, din cauza frustrărilor cauzate de faptul că nici ei nu ştiu.

Şi-atunci până la urmă, la ce se rezumă totul?