Şi când intri înapoi, începe din nou.

Cam aşa ar trebui să fie o experienţă la biserică. Am fost săptămâna asta la Salem, la ultima seară mai exact, la conferinţa lor, nu mai ştiu cum se numeşte. Ţin minte că avea ca temă asalt.

Deşi am fost cam imun la tot ce se întâmpla, un singur lucru cred că a făcut toată seara aceea să merite (strict pentru mine personal). Fumul mă lasă rece, luminile la fel. Zgomotul infernal la fel, vocile (nu zic cum) la fel.

Când cel din faţă, nu mai ştiu cine exact, a spus că din momentul în care vor ieşi pe uşă, va începe totul. De acolo va începe închinarea lor de fapt, din momentul în care vor ieşi afară.

Ştia el de ce spune asta.

Între acei 4 pereţi totul e extraordinar, dar când se stinge şi se aprind luminile parcă se schimbă totul. Toţi îşi revin la realitate parcă. “Ok, a fost bine,a fost frumos, dar hai să revenim la realitate.”

Bine a zis cine-a zis. De fapt, totul începe din momentul în care ieşi pe uşa bisericii. Între creştini e uşor să fi creştin. Nimeni nu-ţi dă de băut, nimeni nu-ţi de fumat, nimeni nu te ispiteşte, nimeni nu-şi bate joc de tine, toată lumea te iubeşte. Este căldicel.