După multe discuţii, planuri, şi alte cele am apucat să merg la Penielul de la acesta complet legal.

Ce mi-a plăcut anul acesta:

- organizarea, echipele, mult peste cele de anul trecut, mult mai puţini (chiar n-am sesizat nici unul) adolescenţi “împovăraţi” de faptul că le-a dat cineva autoritate să verifice nişte amărâte de ecusoane. S-au comportat exemplar. Şi înscrierile (de la faţa locului) au mers rapid fără nşpe mii de explicaţii şi buletine şi chestii.

- vorbitorii, peste orice cuvânt de apreciere. Atât Barbosu, cât şi Oli, şi cel din ultima seară (i-am uitat numele).

- locaţia, aici mai mult pentru că a fost aproape, nu pentru că mi-a plăcut în mod special.

- închinarea, programul, organizarea, tot. S-a simţit enorm în ultima seară sensul (sau rostul) maratonului de rugăciune. Deşi în ultima seară a fost o predică simplă, fără nu ştiu ce valenţe emoţionale, când s-a făcut chemare în faţă, oamenii curgeau pe scări şiroaie, ca râurile. N-a fost nevoie să se facă chemarea de 2 ori, că deja era plin, la un moment dat ţin minte că au mutat primele rânduri mai în spate să încapă.

- zelul consilierilor, sau cum se numeau cei ce trebuiau să se roage pentru cei din faţă. Cred că de vreo 4-5 oameni am fost întrebat dacă vreau să se roage pentru mine. Şi erau sinceri şi români încerca să te încurajeze care cum ştia, fără poezii şi teorii ale chibritului.

- o notă specială aş putea s-o dedic ideii organizatorilor de a-i chema pe cei de la Speranţa. Au dovedit (dacă trebuia) că tinerii nu-s toţi dependenţi de worship-ul austrialian. Oricât de ciudat ar suna, acel genuri de cântece, simple, fără 200 de epitete pe vers, fără abstractizări, fără toate versurile acelea care nu-mi dădeam seama ce vroiau să zică de fapt şi care parcă încearcă să-l impresioneze pe Dumnezeu prin cine ştie ce. Cântări simple, cu un mesaj clar. Ce m-a distrat a fost faptul că deja la 4 a fost sala plină de tineri. Cred că nimeni nu se aştepta.

Micile lucruri ce nu mi-au plăcut:

- sistemul de înscrieri, bazar pe plugin-uri de WordPress. Puţini ştiu cât de sensibilă era baza aceea de date de fapt, un simplu SQL inject şi se putea duce uşor. Dar am zis să stau blând. Pe lângă faptul că-n fiecare an apare altul nou din ce în ce mai prost.

- grafica materialelor de prezentare nu s-a ridicat la nivelul celor de anii trecuţi, s-a simţit diferenţa. Şi în promo, şi în cărticică. Cum să foloseşti Times new Roman în aşa ceva? Ca să nu zic de alinieri, aranjamente, etc. Nu ştiu cine s-a ocupat de ele, talent este (sper), doar trebuie să studiat mai mult nişte lucruri de bază.

- faptul că atunci când eram în faţă, am fost abordat pentru a mi se cere date personale, fiind întrebat nişte chestii total off-topic faţă de ceea ce trebuia să se întâmple acolo, ca apoi să-mi dau seama că de fapt vrea doar să mă contabilizeze la numărătoare. Trebuia să se aştepte până la final să se facă asta, eventual să fie mai mulţi ca să se facă rapid. Eventual un mic suvenir pentru cei ce şi-au dat datele ar fi ajutat. Pe juniori îi impulsionează mult amintirile acestea.

- am apreciat profesionalismul celor de la Alfa & Omega, dar nu mi-a plăcut de un anume cameraman (nu am idee care) ce căuta fetele frumoase prin sală ca să le poată proiecta pe ecran. Deja era clar,dacă erai arătată pe ecran, erai la un alt nivel.

Alte date interesante:

Profilul de facebook al Peniel, unde sunt şi fotografiile de anul acesta.

Site-ul Peniel, evident, www.peniel.ro