^{şi mici gânduri pe lângă ca aperitiv}

Ca şi artist creştin, nu ştiu unde să-l plasez, dar nici nu am de gând acuma, dar îmi plac mesajele transmise de el, prin melodiile lui, şi nu mi-e ruşine să spun despre el că e un artist creştin.

M-au marcat un pic cuvintele ce le-a spus într-un concert de-al lui (Alive and transported) înaine de melodia Gone. În cuvinte mari, spune aşa fetelor: să nu lăsaţi pe băiatul acela (care-o fi) să se apropie de voi, până nu ştiţi sigur că-L iubesc pe Dumnezeu cu toată inima.

Am prostul obicei de a lua în serios când mă mai loveşte câte-o vorbă din asta de “duh”, şi m-am răzgândit în legătură cu o persoană (la fel de rapid cum m-am şi gândit ce-i drept ) ).

M-am gândit că, până la urmă, ce rezolv? Ce urmăresc? Ce sens are? Dacă eu nu sunt ceea ce ştiu că vreau şi pot să fiu încă, ce rost are să am aşteptări de la o altă persoană? Cu ce pretext?

Sigur, ştiu că imediat următorul gând care mi-a răsărit în minte ar fi că bun, asta-i drept, dar atunci nu mai faci nimic niciodată. Nu-i adevărat însă. Am observat că Dumnezeu are un stil total diferit de a lucra, şi nu cred că mă voi obişnui vreodată cu el. Mi-am dat seama că Dumnezeu poate schimba lucrurile într-o secundă, cât nu pot eu într-un an poate. E uimitor câteodată (tot timpul).

Şi-atunci, până la urmă, parcă tot la versetul favorit al nemăritatelor rămân:

Toate-şi au vremea lor.