După 22 de ani, scrisorile sunt acelaşi.

Fără să ignor faptul că există anume influenţe externe asupra a ceea ce se întâmplă în ţară la ora actuală, cred că în mare parte depinde şi de interior. Şi Negriţoiu o explică foarte bine:

http://www.zf.ro/banci-si-asigurari/negritoiu-ing-romania-de-azi-este-esecul-generatiei-politice-a-anilor-90-din-care-am-facut-parte-si-eu-si-ai-carei-exponenti-sunt-basescu-si-isarescu-cum-comentati-7913020

Ce mi-a plăcut cel mai mult, ce zice tot:

Având în faţă scrisorile de intenţie pe care ministrul de finanţe şi guvernatorul BNR le trimiteau la FMI în urmă cu 17-18 ani, Negriţoiu consideră frapant că astăzi programul încheiat cu Fondul are aceleaşi obiective: consolidarea fiscală, adică încercarea de reducere a unui deficit bugetar pe care îl califică drept “endemic”, reducerea cheltuielilor sociale, restructurarea companiilor de stat cu pierderi. “Este incredibil cum vorbim despre aceleaşi lucruri. Până şi cifrele se repetă, iar structurile administraţiei noastre au rămas tot de nivelul Băncii Mondiale.”

Mai e nevoie de alte cuvinte?

Ce este interesant că în alte ţări, FMI se chinuie să mituiască oficiali ca să intre să dea împrumuturi. România? Noi le trimitem scrisori oficiale să vină să ne îndatoreze :) )

Sunt curios ce-ar zice John Perkins despre noi.

Continue reading » · Rating:
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading ... Loading ...
· Written on: 01-24-11 · No Comments »

Samsarii puşi la plata TVA

Ştiţi voi pe toţi bişniţarii ăia de maşini care se plâng de toate şi de tot şi nu plătesc nimic nicăieri, şi îs full de bani? ANAF-ul s-a pus pe urma lor, şi tre să plătească TVA se pare.

http://www.incont.ro/bani/cumperi-masini-din-strainatate-si-le-vinzi-in-romania-trebuie-saplatesti-tva.html

Părerea mea e că bine le face. Mai mergeam şi eu prin piaţă şi mă miram în ce subiecte filozofau toţi aceşti genii ale economiei, care cred că dacă iei de-aici şi vinzi dincolo eşti afacerist de afacerist :) )
O fi, nu zic, dar să plătească.

Continue reading » · Rating:
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading ... Loading ...
· Written on: 05-03-10 · No Comments »

Ce va face ITM-ul ?

Sony ş-a dat seama că în mod misterios, România este singura ţară unde dischetele se vând încă masiv. Nu ştiu dacă ştiu din ce cauze.

Însă tare sunt curios ce vor face cei de la ITM?

Vor fi nevoiţi să folosească alte medii de stocare?

Vor fi nevoiţi să intre în codul sursă şi să pună în loc de A:, o variabilă ?!?! (pentru cunoscători).

Şi culmea, chiar să fie variabilă? Să accepte date şi de pe alte litere? Sau, departe de mine gândul, să poţi selecta manual de unde să-şi ia datele?

Dar vai, ce se va întâmpla?

Pentru cei interesaţi, aici e istoria dischetei:

http://www.evz.ro/detalii/stiri/discheta-apune-dupa-patru-decenii-cine-o-urmeaza-893626.html

Continue reading » · Rating:
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading ... Loading ...
· Written on: 04-29-10 · No Comments »

De ce îmi place la gelateria Marco Polo Oradea.

Pentru că deja de 2 ori am fost refuzat pur şi simplu.

Scenariu: Ne uităm pe orar, scrie până la ora 22, dăm loc unui chelner să iasă afară, intrăm înăuntru, urcăm la etaj, ne aşezăm la o masă.Nu ne bagă nimeni în seamă, ne facem rost de meniuri singuri, aşteptăm cam 5 minute, până la urmă Continue reading…

Continue reading » · Rating:
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading ... Loading ...
· Written on: 03-07-09 · 3 Comments »