Se spune că s-ar face încă 3 poduri peste Criş. Personal abia aştept celelalte 2 benzi de pe Densuşeanu, ar ajuta enorm să nu se mai gâtuiască totul acolo.

Citesc însă că vor să facă şi din podul de pontoane un pod rutier cu 2 benzi, cu tot. Personal cred că ar fi o idee foarte bună, dar cică va deranja locatarii.

Părerea mea e că oraşul evoluează, e din ce în ce mai aglomerat, oameni mai mulţi, iar cartierele liniştite de altă dată încep să devină aglomerate şi în curând noi noduri rutiere. Mi se pare ceva normal, dacă nu chiar ceva bun.

Evident că vor fi proteste din partea locatarilor de la zgomot, dar soluţia e simplă, oraşul evoluează, şi nu poţi avea şi linişte, şi să te cobori direct în centru. N-ai cum. Te muţi la periferie.

Nu cunosc formaţia, mă refer în sensul personal, dar sunt destul de familiar cu evoluţia lor ca trupă, începând de la acel concurs, până la câteva melodii. Deci destul de sumar ce e drept.

Un singur defect au în opinia mea: Se încăpăţânează să cânte în engleză. Şi cu această atitudine atrag ura exact a celor pe care doresc să-i atingă prin muzica lor. Şi e păcat, că potenţial au: Continue reading…

Simplu:
Continue reading…

Judecând după aparenţe, evident. Conform supersfinţilor, n-am avea ce căuta cu una ca ea în biserică, ar fi o blasfemie, o pângărire a altarului, ştim noi de ce. Pentru că poartă cercei, e colorată, pentru că nu poartă batic, pentru că e americancă, pentru că e aşa şi pe dincolo.

Zic asta pentru că asta mi-a trecut şi mie prima oară prin gând când am văzut-o (să mai zică cineva că părinţii şi biserica nu te influenţează).

Apoi am ascultat ce-a avut de spus:

Continue reading…

Scrisesem mai demult un post legat de o experienţă la o pizzerie în oraş, Pizza House se numea pe atunci.

Zilele trecute (de fapt mai mult cred), văd că mi-a lăsat cineva de la ei un comentariu, poate proprietarul. Acuma chiar m-a făcut curios şi vreau să dau o tură cu prietenii într-o seară să vedem ce şi cum.

Recomand şi vouă să încercaţi, sunt curios, o să revin cu păreri.

Apropo, dacă orice antreprenor ar fi aşa de Continue reading…

Pentru piţi fetele pe care le dau lacrimile când ascultă melodia lui Beyonce, există o variantă mai interesantă, care spune şi varianta masculină (cât de cât). E un remix cu Lee Carr (care habar nu am cine e) în care spune cum ar suna variantă If I were a woman. Continue reading…

Vasile Paraschiv
Vezi mai multe video din Politica »

Ştiam de mai demult de ea, dar cum n-am reuşit să găsesc nimic de la ea am lăsat-o baltă. Mereu auzeam la radio la Walkintheword reclamă la ea şi bucăţi de cântece iar Între timp se pare că s-a lansat serios, cu videoclip şi tot.

Pare interesantă una dintre melodii: Continue reading…

Homosexualitatea nu mai e demult un subiect tabu, iar cuvântul batjocoritor “poponar” îşi pierde încet ecoul. Urmează să fie înlocuit cu termeni corecţi din punct de vedere politic. În toate serialele de televiziune mai nou, nu ştiu dacă aţi observat, există câte un homosexual. În afară de cele science-fiction.

Întotdeauna am fost curios de ce Continue reading…

Dacă tot e la modă să se scrie despre experienţele neplăcute cu diverse companii, de ce să nu se scrie şi despre cele bune?

Am de ceva vreme un card visa ING, pe care-l folosesc destul de des. Şi nu ştiu cum, am observat că banii dispar încet încet din cont, am verificat extrasele, şi…surpriză, cei de la Betamax Voip încărcau de zor credit de pe cardul meu. Ca sfat, evitaţi pe cât posibil site-urile de voip, 90% din ele aparţin de acelaşi Betamax, cu sediul în Germania, care fraudează mii de oameni.

Ideea interesantă e că am dat un email la ING, zicându-le să se uite care-i treaba. Mare mi-a fost mirarea când în câteva minute mă sună o doamnă să mă întrebe dacă să anuleze cardul, aceasta fiind singura soluţie viabilă. L-am anulat şi acum aştept altul.
Ce e interesant e că era vineri seara, în jur de ora 5:30, deci nu mă aşteptam să fie cineva pe-acolo să răspundă.

Oricum, e bine că ia în serios cauzele de fraudă, şi mă bucur că deşi sunt în România, se comportă ca şi ING-ul din Belgia.

În ciuda cărturarilor, fariseilor, saducheilor, ateilor, evoluţioniştilor, şi restul nebunilor (termen 100% Biblic).

E viu.

Un serial peste care am dat recent şi-mi place mult (păcat că sunt doar 11 episoade) este the Big Bang Theory.

În principiu, personajele principale sunt 2 geeks şi o blondă în toate sensurile.

Câteva exemple:

Abia aştept filmul, din ce am auzit, se pare că este un film, aşa cum ar trebui să fie filmele. Dacă e cel puţin pe jumătate precum e acest cântec din coloana sonoră, merită văzut. M-aş uita la el la cinema, dar din moment ce faimosul Multiplex e-n urmă cu 1 an faţă de restul lumii, aştept o seară cu “gaşca” să ne uităm toţi.

Pare prea frumos să fie vizionat de unul singur.

A da, mersi Alisa.

Iniţial am pus doar cântecul, dar cred că ar fi altfel dacă aş şi scrie ceva, nu doar să arunc superficial un videoclip. Oi fi eu superficial, dar măcar să nu ajung la stadiul de youtube dump.

De ce am ales melodia?

În umila mea opinie, melodia e genul acela de melodie, genială, tipică holograf, ce are capacitatea de a fi atât de generală, dar şi atât de specifică, încât să facă din orice om să se simtă special. Să se simtă important, să simtă că cineva a trecut prin acele momente prin care a trecut şi el.

Ce urmează este de fapt un fel de analiză la cântec, dacă vă place, citiţi în continuare, dacă nu, nu.

E un pod peste o apa
Peste care trebuie sa trec
E un loc care m-asteapta,
Si un drum pe care trebuie sa merg…
Nu stiu sigur ce-o sa aflu,
Sau daca o sa ajung la mal,
Dar sunt sigur, foarte sigur
Ca acolo-i taina mea…

Ce-mi place aici e acea idee eternă, a omului aflat veşnic în curs de maturizare. Oarecum mă identific aici cu cântecul poate, deoarece şi eu mă aflu în plin proces de maturizare, culmea e că chiar există un pod în realitate, care chiar trece peste o apă, peste care trec aproape-n fiecare zi. Să vezi şi să nu crezi. Apoi chiar va fi un drum dureros, nu ca drumul durerii Deli, nu-mi place să dau detalii, dar asta e.
În schimb, sunt sigur de ceea ce-o să aflu, şi că o să ajung la “mal”, şi  culmea, nu sunt sigur că acolo voi găsi taina mea. Paradoxal.

E un loc in alta lume
Unde multa lume vrea s-ajunga doar o dat’
E un cantec pe care-l canta
Toti cei care au iubit odat’…
E un drum pe care apuca
Toti cei au luptat
Da, si o lumina care-ti umple sufletul
Cand viata te-a tradat…

Încep cu sfârşitul. Toţi avem momente în care viaţa ne-a trădat. Momente în care am crezut că nu are ce să meargă prost, şi viaţa ne arată ne ia şi ne izbeşte din plin de te miri ce. Dar e ceva, şi oarecum foarte bine au întrepătruns ei ideea asta, că e o Lumină care-ţi umple sufletul. Nu ştiu ce fel de credinţe, principii, au cei de la holograf, sau compozitorii, dar eu personal îmi ştiu, şi cred că şi voi ar trebui să ştiţi care e acea Lumină care vă umple sufletul, atunci când viaţa v-a trădat. La fel, ideea din început, cu un loc din altă lume. Poate că ştiu ei ceva, dar le e teamă să se dea pe faţă. Locul acela cred că e oarecum ideea modernă de fericire, rezultată dintr-o combinaţie ideală de stabilitate financiară, familie, soţie, soţ, prieteni, mediu social. Observaţi că nu am pus mediu spiritual, şi am făcut asta pentru că nu cred că-i cazul.

În schimb, ce-mi place, e că ilustrează atât de simplu, şi atât de clar, un lucru pentru care alţii plătesc ani grei din viaţă, sau dau bani grei pe cărţi care promit marea cu sarea. Faptul că în acel loc, din altă lume, nu ajung decât cei ce riscă, cei ce iubesc, deşi n-au fost iubiţi, şi cei ce luptă, deşi încă nu au câştigat. Este practic un loc al celor curajoşi.

Un lucru ce m-a suprins în apocalipsa, este faptul că la un moment dat spune că în Rai nu vor fi fricoşii. Nu am înţeles la început de ce. Fricoşii, în mintea mea, erau acei oameni care nu acţionează într-un anumit lucru, pe premisa că oricum nu au rezultate. De fapt, fricoşii, sunt acei oameni, care nu vor să rişte să greşească parcă. Acei oameni care nu iubesc, de frică că nu vor fi iubiţi, acei oameni care nu luptă, de frică să nu piardă.

Asta mi-a deschis ochii să văd multe din jurul meu. Văd altfel lumea, văd altfel oamenii, văd altfel viitorul.

Refren:
Dar daca-as putea ca din viata mea
Care sincer a trecut cam repede…
S-aleg doar o stea pe tine te-as lua
Si te-as ascunde in buzunarul de la piept.
Acolo intr-o zi, asa cum vei sta
S-asculti cum bate inima de incet…
O sa afli dintr-o data
Care este taina mea…

Aici e clar, vorba despre dragostea ideală, etc etc. Aici n-am ce să zic, n-am nici o stea pe care să o port în buzunarul de la piept, să asculte cum îmi bate inima. Nu neg, probabil compozitorul are, sau poate strofa e de umplutură. În opinia mea aş zice mai degrabă că e de umplutură.

E un cer care vesteste o furtuna
Atunci cand lumea s-a schimbat
E un apus pe care l-ai trait odata
Cu iubitul cel uitat…
E un fir de iarba
Din gradina-n care odata ai visat
Si e-o lume foarte anume in care
O taina ai ingropat…

De obicei, când suntem răniţi, primul reflex este să ne îngropăm taina parcă. Deseori aud, sau zic expresii de genul “nu mă cunoşti de fapt”, sau “nu m-ai cunoscut cu adevărat”. Normal că este o minciună, este un simplu mecanism de autoapărare, nu e nimic rău în asta. E bine să ne îngropăm taina. Dar nu e bine s-o îngropăm definitiv. La unii, de fiecare dată, este îngropată mai adânc, mai bine, şi pământul e mai bine bătătorit decât înainte, până se ajunge să fie îngropată definitiv. Ceea ce nu e bine. Cum zice acel proverb clasic, pe care-l ştiţi toţi cred: mai bine să fi iubit, şi să fi pierdut (rănit, distrus, etc) decât să nu fi iubit deloc. Şi cred că e adevărat.

Refren:..

Nu stiu sigur ce m-asteapta
Sau daca o sa ajung la mal
Dar sunt sigur, foarte sigur
Ca acolo-i taina mea…

Refren:..

Spune-i fericire, daca vrei,
Spune-i doar iubire si vino s-o iei,
Spune-i fericire si incearca sa traiesti
Din plin in fiecare zi…
Spune-i bucurie daca vrei,
Spune-i doar iubire si vino s-o iei,
Spune-i fericire si tragi in piept
Spune-i bucurie daca vrei,
Spune-i fericire si vino s-o iei,
Spune-i cum vrei
Spune-i cum vrei
Spune-i cum vrei tu,
Spune-i cum vrei,
Spune-i taina mea.

Păcat că nu se ştie. Mă seacă că o numesc ba iubire, ba fericire, ba bucurie, de parcă nu ar fi totuna. Pe-aici iar miroase a umplutură, dar cine ştie, poate e ceva dincolo de ceea ce pot eu vedea acum.
Nu-i spune cum vrei, spune-i ceea ce ar trebui să fie, ceea ce vrei să fie.

Acolo-i taina mea…