Poate în acelaşi timp şi pentru poporul român, în vremurile acestea în care setea de putere şi bani n-a fost niciodată mai puternică parcă.

Da, este din Biblie, e psalmul 49.  Mă distrează concluzia, parcă ar merge direct spre cei numiţi în funcţii pe criterii politice fără absolut nici o calificare profesională.

Şi să mai zică cineva că Biblia nu spune lucrurilor pe nume.

Psalmii 49

1. Ascultaţi lucrul acesta, toate popoarele, luaţi aminte, toţi locuitorii lumii:

2. mici şi mari, bogaţi şi săraci!

3. Gura mea va vorbi cuvinte înţelepte, şi inima mea are gânduri pline de judecată.

4. Eu îmi plec urechea la pildele care îmi sunt insuflate, îmi încep cântarea în sunetul harfei.

5. Pentru ce să mă tem în zilele nenorocirii, când mă înconjoară nelegiuirea potrivnicilor mei?

6. Ei se încred în avuţiile lor, şi se fălesc cu bogăţia lor cea mare.

7. Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării.

8. Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată.

9. Nu vor trăi pe vecie, nu pot să nu vadă mormântul.

10. Da, îl vor vedea: căci înţelepţii mor, nebunul şi prostul deopotrivă pier, şi lasă altora avuţiile lor.

11. Ei îşi închipuie că veşnice le vor fi casele, că locuinţele lor vor dăinui din veac în veac, ei, care dau numele lor la ţări întregi.

12. Dar omul pus în cinste nu dăinuieşte, ci este ca dobitoacele care se taie.

13. Iată ce soartă au ei, cei plini de atâta încredere, precum şi cei ce îi urmează, cărora le plac cuvintele lor. –

14. Sunt duşi ca o turmă în locuinţa morţilor, îi paşte moartea, şi în curând oamenii fără prihană îi calcă în picioare: li se duce frumuseţea, şi locuinţa morţilor le este locaşul.

15. Dar mie Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din locuinţa morţilor, căci mă va lua sub ocrotirea Lui. –

16. Nu te teme când se îmbogăţeşte cineva, şi când i se înmulţesc vistieriile casei;

17. căci nu ia nimic cu el când moare: vistieriile lui nu se pogoară după el.

18. Să se tot creadă omul fericit în viaţă, să se tot laude cu bucuriile pe care şi le face,

19. căci tot în locuinţa părinţilor săi va merge, şi nu va mai vedea lumina niciodată.

20. Omul pus în cinste, şi fără pricepere, este ca dobitoacele pe care le tai.

Am studiat (e mult spus asta) practic am citit un capitol într-o care, câteva rânduri despre scopul vieţii. Ceea ce ne defineşte ca oameni, ceea ce ne vine-n gând atunci când suntem întrebaţi cine suntem.

Practic în cartea Eclesiast se vorbeşte cel mai bine despre asta, este o carte care în opinia tratează cel mai tranşant un subiect foarte sensibil. Practic zguduie din temelii multe păreri formate, multe preconcepţii, pe care unii oameni îşi bazează şi justifică însăşi existenţa lor.

Totul este deşertăciune

Îmi place însă că răspunsul este sugerat oarecum de la început:

Mi-am pus inima să cercetez şi să adâncesc cu înţelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.

Şi le ia pe rând practic:

Eccleziastul 2:1  Am zis inimii mele: „Haide! vreau să te încerc cu veselie şi gustă fericirea.”

Cred că este cel mai comun. Nu degeaba e primul. Omul simplu se rezumă de obicei la asta. Plăcere, distracţie, chef, entertainment, are o mulţime de denumiri, şi tot la fel se numeşte. Ceea ce-ţi provoacă plăcere, bucurie, etc.
Însă plăcerea se termină, bucuria trece, toate trec. Şi aşa şi este. De obicei am observat că oamenii de genul acesta sunt foarte instabili.

4  Am făcut lucruri mari:

Apoi urmează realizările, banii, relaţiile, etc.

Următorul nivel este înţelepciunea. Un scop aparent foarte nobil. Să fi înţelept, să cunoşti multe lucruri, şi acesta e un lucru bun. Dar la final, concluzia e aceeaşi: Dar am băgat de seamă că şi unul şi altul au aceeaşi soartă.
15  Şi am zis în inima mea: „Dacă şi eu voi avea aceeaşi soartă ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai înţelept?” Şi am zis în inima mea: „Şi aceasta este o deşertăciune.”

Şi mă gândesc până la urmă şi eu, care este scopul ?

Sunt conştient că este un subiect foarte complex, greu de dezbătut, dar mie-mi plac lucrurile simple, şi le voi simplifica brutal:

Scopul vieţii este în afara ei de fapt. Dacă scopul vieţii se află în această viaţă, pe pământ, între lucrurile realizabile aici, atunci e deşertăciune, şi la un moment dat vei fi dezamăgit.

Însă dacă scopul vieţii vizează ceva veşnic, ceva ce ţine de veşnicie, ceva superior, dincolo de această viaţă, este altceva.

De aceasta mi-e milă de atei. Pentru ei, viaţa se termină la mormânt. Speranţa este un cuvânt folosibil în basme urbane. Se spunea într-un film că speranţa este cea mai mare slăbiciune şi sursă de putere a omenirii în acelaşi timp. Şi este adevărat zic eu.

Menţionez că este vorba doar de un caracter general. Scopul universal, valabil universal. Pentru cele specifice consultaţi-vă fiecare manualul de instrucţiuni şi configuraţia specifică

Mă tot mir şi mir. Nu ştiu de ce nu mă miră că acest curent a pornit undeva din State. Nu pentru că consider americanii ca fiind proşti, ci mai degrabă ignoranţi.

Se dă următoarele cuvinte din Geneza:

El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină?”
2  Femeia a răspuns şarpelui: „Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină.”
3  Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.”
4  Atunci şarpele a zis femeii: „Hotărât, că nu veţi muri!
5  dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”.

Şi se trezeşte unul ce vine supărat de pe câmp cum că să vezi fază, el a avut o viziune cum că EL trebuie să restaureze biserica, că în EL stă toată speranţa omenirii pentru salvare, şi EL va fi cel ce va aduce adevărul unei lumi minţite de 2000 de ani. Fratele Joseph Smith.

Şi teoria adusă de el :

Dumnezeu este doar o fiinţă care mai demult a fost şi el om ca şi noi, şi fiindcă a fost băiat de treabă, tipii de sus l-au promovat, şi l-au făcut şi pe el dumnezeu. Şi-a ales o soţie, a primit cadou o planetă, a venit pe pământ ca şi adam şi eva şi iată-ne aici.

Prin urmare, dacă eşti cuminte şi băiat de treabă, într-o zi o să ai şi tu o nevastă cu care o să ai mii şi mii de semi-zei, o să primeşti în dar o planetă unde tu vei fi dumnezeu, vei putea tăia şi spânzura, mântui şi dezmântui (nici nu ştiu dacă există cuvântul acesta).

Ştiu că sună hilar, dar exact aceasta e teoria lor. Şi ca să nu râdeţi, ei poartă un fel de lenjerie pe corp, cu care se apără de duhurile rele, şi pe care n-o dau jos aproape niciodată. Interesant.

Ce înseamnă să ştii Biblia:

Poate că au şi venit.

N-am scris nimic de cel a cui e sărbătoarea. Şi nu, nu e vorba de iepurele acela. Nu-nţeleg nici acum cum a ajuns iepurele în înviere, ştiu că este vreo legendă ceva, vreo contopire de sărbători de pe vremea romană, trebuie să mă documentez.

Între timp, acum aproximativ 2000 de ani, într-o vineri ca şi asta, era mare tărăboi se pare la Ierusalim. Democraţia îşi spunea cuvântul. Majoritatea îl vroiau pe Isus mort. Aveau aşteptări de la El, să-i elibereze de romani, să devină rege, să facă şi să drege. Şi l-au ucis.

Acestea pot spune că sunt faptele istorice. Însă cum pe mine tot timpul mă pasionează lucrurile din spatele celor ce se văd şi cunosc, am zis să scriu câteva cuvinte despre ce s-a întâmplat de fapt.

Isus de fapt, şi-a dat viaţa de bună voie şi nesilit de nimeni. A spus-o în nenumărate rânduri: Nimeni nu-mi poate lua viaţa. Eu singur o dau.

Deci practic, oricât de bucuroşi erau acei idioţi care urlau cât îi ţineau plămânii: “Răstigneşte-L”, de fapt undeva, aproape, stăteau legiunile de îngeri gata să intervină la cel mai simplu cuvânt(Matei 25:53). Probabil că erau în standby şi pe drumul crucii, şi chiar şi pe cruce.

Însă a făcut totul foarte intenţionat, şi din dragoste. Oricât de veche şi ultra-uzată ar fi expresia, e cât se poate de adevărată şi azi:

Nu cuiele L-au ţinut pe Isus pe cruce, ci dragostea.

Nu înţeleg cum pot veni sărbătorile deja, parcă doar alaltăieri era Crăciunul. Ceva se-ntâmplă, timpul începe să nu mai aibă răbdare parcă, toate trec din ce în ce mai repede parcă.

Nu ştiu de ce am pierdut total sentimentul acela, acea atmosferă de sărbătoare. Altădată le aşteptam cu-n entuziasm copilăresc, ştiam că se face masă specială, ştiam că vor fi musafiri care ne vizitează doar de paşti (avem musafiri care ne vizitează doar de Crăciun de ex), este de toate. Aveam program în biserică, aveam repetiţii, eram zilnic la biserică aproape, n-aveam nici un stres parcă.

Astăzi parcă s-au schimbat lucrurile, e altfel parcă când trebuie să le facem toate noi, priorităţile se schimbă radical. Mergi la biserică ca şi consumator, nu mai ai timp de repetiţii, de stat, de certuri, de diferenţe de opinie.

În acelaşi timp eşti privit de slujitori ca un parazit care vine şi el la biserică că trebuie, şi că s-a obişnuit. Nu că n-ar fi adevărat, dar este nasol sentimentul acela de superioritate cu care eşti privit. Te face să nu vrei să devii ca ei.

Vor veni şi sărbătorile, se vor umple bisericile. Va fi botez, vor mai fi câţiva care-au crescut şi trebuie să se boteze, şi vor mai fi 2-3 rătăciţi cine ştie de pe unde. Li se vor da flori, vor fi felicitaţi,şi vor pleca acasă.

Şi aşteptăm cuminţi următoarele sărbători. Le-aşteptăm cu drag.

El: ca un drog pot fi unele fete
El: nu mai esti tu
El: ii clar
El: problema ii ce faci cand trece efectul
Manu ©: scapi repede
Manu ©: asta îi bună de blog

Când poţi spune că o melodie este creştină sau nu?

Definiţia general acceptată este aceea care aduce glorie Lui Dumnezeu. Bun. Dar trebuie să definim mai exact. Lui Dumnezeu Yahweh? Continue reading…

Am fost recent în Cluj la o biserică mai mică, mai infirmă, care probabil că va creşte, Casa Tâmplarului. Povestea tipul din faţă care era motivul înfiinţării bisericii: tinerii de la ei din biserică (Ocna Mureş) care pleacă la facultate în Cluj şi nu găsesc o biserică unde să se integreze. Aşa că a venit biserica la ei. Şi mă gândeam că în unele biserici ţi se spune că mai sunt şi alte biserici în oraş, eşti liberi să pleci oricând.

Diferenţă, nu?

Ce legătură este între cele două ?

Foarte multe. De la apariţia conceptului Dacia Duster, postat şi repostat peste toate blogurile de “profil” sau de neprofil, am constatat o chestie ce mă enervează la culme: Continue reading…

Am observat mai mereu că posturile axate pe relaţii explodează în trafic. Şi acum titlul postului recent n-a făcut decât să-mi confirme asta, a fost un spike de numa.

Ce rezultă de-aici?

Concluziile le trageţi voi.

A trecut ceva vreme de când sunt şofer, dar nu de asta este vorba. Vreau să povestesc, ca să observaţi un fenomen, nişte lucruri pe care le-am păţit când am luat maşina, mai exact, o mică (mare) diferenţă de atitudini, pe care sper eu că n-o practicaţi. Continue reading…

Poate că sunt eu paranoic (da, ştiu că sunt) dar mi se pare mie sau simt că suntem din ce în ce mai aproape de acele scene din Left Behind. Criza financiară este doar un oarecare pretext pentru ce urmează. Drept urmare, s-au şi gândit câteva “soluţii” pentru această “criză”:

Parisul va propune la următorul summit G8 un guvern economic mondial în viitorul apropiat (2-3 ani). Legat de ce ziceam eu de maniacii HI5, se va ajunge aici de fapt. Oricine va şi orice despre oricine. Spuneţi adio intimităţii, şi cei care credeaţi că e suficient să marcaţi informaţia ca fiind privată, vă înşelaţi amarnic.
Noi legi nu ne vor lăsa să cumpărăm telefon mobil fără paşaport, pentru că noah, tre să se ştie al cui e telefonul.
Fiecare email şi acţiune întreprinsă pe internet va fi monitorizată şi înregistrată. Pentru că tre să se ştie cine ce face.

De asemenea, dacă faci copii, rişti să dezechilibrezi planeta, şi cei care au mai mult de 2 copii trebuie priviţi urât în societate, şi mustraţi. Pentru că fiecare copil înseamnă CO2 emis în atmosferă.

E ca-n reclama aia, a-nnebunit lupu.

Impresii de după.

În primul rând, o să încep cu ceea ce mă enervează şi cel mai mult: Idioţii care nu fac nimic decât să abereze pe tema “Robii cu prietenii lui”.

Aproape că s-a milogit Robi de unii să vină să colaboreze, să ajute, n-au venit, nu-i bai, cei care am fost, am mers, am pus umăru, ne-am distrat, am mâncat bine, un restaurant din oradea chiar ne-a sponsorizat cu mâncare cum puţini ştiu că există, şi chiar dacă în final am ajuns iar, doar noi de noi, a fost bestial.

Da, doar noi de noi, şi nu văd problema cu asta.

În al doilea rând, nu-mi place de Smith®, care ne-ar scoate el din biserică cu pantomimă cu tot, ardă-ne drept în fundu iadului dacă ar fi după el. Îl ştiţi, e omul ăla cu butonul de volum (şi bun simţ) stricat. Ăla care-l trimetea pe Ioanci în iad, în coşciug, în lună, în stele, numa el ştie. Ţin minte odată una tare: Scapă-ne doamne de ăsta, că-n fundu iadului ne duce pe toţi. Tare de tot.

Lucruri de bine

Au ieşit bine toate în final, mai bine decât ne aşteptam. Promo-ul, vă vine sau nu să credeţi, Miercuri m-am apucat de el, şi joi l-am terminat. Eram convins că o să fie un eşec total.

Faza cu filmarea live, n-a ieşit cum am vrut eu, în prima seară tv-tunerul refuzând cu încăpăţânare să afişeze altceva decât albastru, şi am rămas cu o singură cameră. Sec, ştiu.

A doua seară însă a mers. Sunt mulţumit în condiţiile în care cu aparatură de 500 de euro am făcut ceea ce se face în mod normal cu mii de euro. Adică masă de montaj, camere profesionale, macarale, etc. Ştiţi cum e, când nu este, intervine acel strop de inspiraţie, şi restul 99% de transpiraţie. Chiar am fost sceptic că va funcţiona ceva, dar a mers.

Mulţumesc pe această cale celor care ne-au pus la dispoziţie proiectoarele, chiar ne-au fost de mare ajutor.

A da, în final, eu am ajuns la lumini, deci dacă v-a enervat ceva, vi s-a părut prea întunecat/colorat/luminos câteodată, nu e vina mea, pur şi simplu nu m-am putut abţine.

Decorul a fost ceva neaşteptat, aici Mircea are 90% din merite. Adică conceptualizare/vizualizare apoi managementul resurselor, echipei, oamenilor (na că şi eu pot folosi denumiri şmechere). El ne împingea pe la spate, hai să merem, hai să dregem, hai să facem.

Ce mi-a mai plăcut, e că am avut de învăţat de la multe trupe, şi cred că inclusiv trupa de panto are de învăţat de la acele trupe. O să zic ce într-un post viitor.

Acestea fiind spuse, abia aştept să pun în aplicare cu Robi un proiect foarte interesant, legat de partea de dramă/pantomimă. Ceva ce demult vroiam să fac, doar că n-aveam cu cine şi mult peste media celor ce se face acum. Sunt idealist, ştiu, dar o să vedem ce-o să iasă.