Pentru cei ce nu ştiau, Mash înseamnă Mobile Army Surgical Hospital.

Mi-a plăcut enorm acest serial, din motive foarte complexe. Trebuie să-l vizionaţi foarte atent ca să-l percepeţi la valoarea lui. Mi-a plăcut că s-a încercat pe cât posibil să se ţină cât mai aproape de realitate, şi asta m-a cucerit pe mine unul. Chiar e o adevărată dramă să stai la 17000 km de casă, şi să lupţi pentru problemele altora, plătind cu cea mai mare avuţie a unui om: Continue reading…

Da, este vorba de film.

Un film care merită văzut, deşi pare că ar fi un basm pentru copii, se adresează şi oamenilor mari deopotrivă. Este un basm tipic, un bildungsroman care poate fi dat exemplu la orele de română, dar nu despre asta vreau să scriu. Vreau să scriu despre nişte replici care mi-au rămas în minte. Dincolo de atmosfera fantastică, de imaginaţie, de povestea clasică de dragoste, sunt nişte lucruri destul de interesante zic eu.

Unul dintre lucrurile care mi s-au părut interesante, a fost replica tatălui lui Tristan (ciudat nume, apropo) văzând dezamăgirea lui faţă de oamenii din jur. Nu ştiu cât a fost gândită replica, nu pot ştii nici măcar dacă au vrut intenţionat ca replica să iasă aşa, dar a ieşit. Replica cu pricina era: “Auzi, toţi oamenii pe care i-am invidiat când am fost copil, au ajuns să ducă vieţi medicore. Poate ar trebui să priveşti din alt punct de vedere, faptul că eşti altfel. Că nu reuşeşti să intri nicicum în tipar.”

Poate ar trebui câteodată şi noi să facem asta. Şi poate, dacă viaţa noastră, nu diferă cu nimic de cei necreştini, dacă facem aceleaşi lucruri ca şi ei, dacă vorbim ca şi ei, dacă ascultăm aceeaşi muzică ca şi ei, dacă bem ce bem ei, dacă cântăm ce cântă ei, poate ar trebui să ne punem nişte semne de-ntrebare.

Altă idee ce-mi place, era ideea că, de ce ne chinuim de atâtea ori, să fim pe placul unor oameni, pe care oricum nu-i prea avem la suflet?

M-a pus pe gânduri oarecum, oare de ce? De ce să mă schimb eu, pentru nişte oameni cu care nu am nici o treabă? Mi-a plăcut mult ideea, şi parcă m-a şi ambiţionat în anumite domenii.

Puteti enumera 80 de tari? Daca nu, uitati-va si simtiti-va. Aveti motive.

gasita pe la ariel.

Ce am mai gasit interesant pe xtrempc.

Nu exista asa ceva, nici nu cred ca exista asa ceva. Vreau sa pun un videoclip de care personal nu ma pot satura. Nu stiu de ce. Chiar daca e film, oamenii aia asa joaca, de parca chiar as fi in biserica si as vrea sa merg in fata. Cred ca merita sa-i luam de exemplu.

In oamenii aia nu exista pic de rautate, pic de invidie, pic de ura.

1. Si ce daca baiatul de care-ti place nu te baga-n seama?
2. Si ce daca cel de langa tine are masina si tu n-ai?
3. Si ce daca tu-ti iei haine din uschco sau cum s-o scrie, si cel de langa tine din Lotus?
4. Sau ce daca fata de care-ti place te considera un fraier?

Toate acestea sunt copilarii in comparatie cu ce ne asteapta daca le-am lasa saraciei odata…

Se spune ca suntem tineri, adolescenti, si totusi ne comportam ca niste copii cand suntem confruntati cu niste realitati banale. Altii n-au ce manca si noi ne plangem de haine, fite, samd sau cum?

Si da, ma includ si pe mine aici, nu e acuzare, aratare cu degetul, e doar o chestie prin care am trecut si as vrea s-o stie si cei care-mi trec pragul blog-ului.

Un film de scurt metraj, care ironizeaza foamea dupa bani de pe la noi:

Genial, in opinia mea.

Norbit style:

Nu stiu daca v-ati prins de ironia afirmatiei, dar asa este.
Nu mi-a luat multa vreme sa observ ca dincolo de a fi crestin, de Biblie, de principii, dincolo de orice, oamenii sunt impartiti in categorii. Sunt impartiti in categorii tot de oameni.

De obicei imi ia cateva minute pana cand imi dau seama cum sunt rangurile cand intru intr-o camera, sau intr-un grup. E foarte usor sa-ti dai seama cine-i cel mai frumos, cel mai destept, cel mai bogat, cel mai sarac, cel mai prost, cel mai fraier, cel mai smecher si asa mai departe. Si asta doar din comportamentul celorlalti:

Cel frumos e admirat.
Cel bogat are profitori in jurul lui.
Cel sarac e evitat.
Cel prost e luat la misto.
De cel fraier se profita.
De cel “smecher” le e frica.

E foarte simplu. Si toata problema este ca odata incadrat intre anumite limite, cu greu mai iesi de acolo. Si problema e ca noi stim asta. Simtim in ce categorie suntem bagati de altii. Si atunci tot ce facem, facem in asa fel incat sa nu iesim din acele limite, ca nu cumva sa inselam asteptarile celorlalti si sa-i suparam. Stiu persoane inteligente care se cred proaste doar pentru ca cineva le-a spus odata ca sunt proaste. Atat. Desi totul arata contrariul, faptul ca oamenii l-au incadrat acolo, el acolo se vede si nu mai iese de acolo.

Pacat. Vad multi oameni limitati de cei din jur. Aici se vede diferenta dintre invingatorii si invinsii din viata. Zic eu.

Un film romanesc cum nu credeam ca se fac. Nu e pot spune ca e deosebit in vreun fel. E un fel de satirizare a societatii romanesti pupincuriste post-comuniste.

Elemente principale:

Una bucata sef de gara care are boala pe americani si nu-i lasa sa treaca fara actele vamale pe la el prin gara.
Un primar ipocrit si pupincurist care organizeaza o parada ca sa-i impresioneze pe americani.
Niste liceence care ar face orice sa mearga-n america. Si cand zic orice, chiar zic orice (trebuie sa vedeti filmul ca sa-ntelegeti).
Mult rasuflata poveste de dragoste dintre tocilarul clasei si cea mai draguta fata din clasa. Aceeasi fata insa e la fel de disperata sa ajunga in America ca incearca sa combine un american. Dar sunt opriti de geniul “tocilarului”.
Si un reprezentant al guvernului romaniei care conduce o masina de lux americana (ironic), in timp ce in satul respectiv oamenii n-au ce lucra si mor de foame.

Realitati romanesti adica.

Un mic preview ca sa fie interesant:

Asta inaintea unui post pe care-l coc de ceva vreme.

Asa-i cu barfele la noi pe-aici.

Un mic desen animat, pentru cunoscatori.

Uitati-va doar