Mi-a venit un gând, citind titlul din Zf:

Guvernul investeste prin programul „Rabla” 90 mil. euro in masinile de import

Mă gândeam ce era dacă tichetele erau valabile doar pentru producţia auto internă. Cred că ar fi cu 2 tăişuri, în primul rând risca un eşec fiindcă în afară de Dacia, şi poate poate o să înceapă şi Ford ceva, nu sunt alte opţiuni.

Dar măcar banii rămâneau în ţară. Oricum mă gândesc că nu se simt banii respectivi la nivel naţional, dar totuşi, măcar nu ieşeau din ţară aşa uşor.

Dacă aş avea o categorie cu melodii ce mă toacă la ora asta, cred că asta ar fi prima pe listă, nu ştiu de ce.

Şi da, ştiu că e hillsong kids

Mai ştie cineva ceva de mall-ul acela ce se tot construieşte în Calea Aradului, lângă Era Shopping ? Am fost odată la cineva pe şantier, şi am întrebat pe cineva (era turc, nu prea ştia română) când se deschide totuşi mall-ul? La care mi-a răspuns zâmbind: “sincer, cred că niciodată”.

Se pare că avea dreptate. E în faliment.

Partea proastă e că se amână iar deschiderea.

Partea bună însă e că s-ar putea ca cineva să-l cumpere şi să-l deschidă într-un final, să mai fie şi alte alternative în afară de eternul Lotus (de care nu pot zice că e prost, nicidecum, dar puţin concurenţă poate ar mai calma preţurile).

Tiago Oradea este primul mall din Romania intrat in faliment, lichidatorul judiciar urmand sa scoata la licitatie in urmatoarele doua saptamani proiectul pentru un pret de pornire de 35,5 milioane de euro, jumatate fata de investitia realizata, finantata printr-un credit de 65 mil. euro acordat de UniCredit Austria si UniCredit Tiriac Bank.

Ştirea întreagă pe ZF.

Probabil se gândesc ce revolte îi aşteaptă de la bugetarii stresaţi de lungile pauze de masă, vinerile scurte, şi extraordinarele munci de transportare a dosarelor dintr-un birou în altul, precum şi diversele bifări, ştampilări, şi încasărilor de bani. Drept urmare, Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, ordonanţa de urgenţă 198/2008.

Ce înseamnă asta? Păi înseamnă că nu mai iei amendă dacă te uiţi urât la un poliţist, ci te poate sălta la închisoare începând de la 3 luni. S-au scos.

Astfel, lovirea sau orice acte de violenţă asupra poliţiştilor se va pedepsi cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, eliminându-se alternativa privind pedeapsa cu amendă.

Deputatul Lucian Bode a precizat, în plen, după vot, că această prevedere va duce la descurajarea acestor infracţiuni, iar procurorii nu vor mai avea motiv să propună pedeapsa de amendă.

Ordonanţa prevede majorarea cu jumătate a pedepselor pentru infracţiunile care sunt săvârşite asupra judecătorilor, procurorilor, organelor de cercetare penală, executor judecătoresc, jandarmi, poliţişti, militari.

Întrebuinţarea de cuvinte insultătoare, gesturi obscene, ameninţare la adresa judecătorilor, procurorilor, poliţist, jandarmilor aflaţi în exercitarea funcţiunii se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la un an.

http://www.mediafax.ro/social/pedeapsa-cu-inchisoarea-pentru-infractiunea-de-ultraj-asupra-politistilor-6092345

Poate în acelaşi timp şi pentru poporul român, în vremurile acestea în care setea de putere şi bani n-a fost niciodată mai puternică parcă.

Da, este din Biblie, e psalmul 49.  Mă distrează concluzia, parcă ar merge direct spre cei numiţi în funcţii pe criterii politice fără absolut nici o calificare profesională.

Şi să mai zică cineva că Biblia nu spune lucrurilor pe nume.

Psalmii 49

1. Ascultaţi lucrul acesta, toate popoarele, luaţi aminte, toţi locuitorii lumii:

2. mici şi mari, bogaţi şi săraci!

3. Gura mea va vorbi cuvinte înţelepte, şi inima mea are gânduri pline de judecată.

4. Eu îmi plec urechea la pildele care îmi sunt insuflate, îmi încep cântarea în sunetul harfei.

5. Pentru ce să mă tem în zilele nenorocirii, când mă înconjoară nelegiuirea potrivnicilor mei?

6. Ei se încred în avuţiile lor, şi se fălesc cu bogăţia lor cea mare.

7. Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării.

8. Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată.

9. Nu vor trăi pe vecie, nu pot să nu vadă mormântul.

10. Da, îl vor vedea: căci înţelepţii mor, nebunul şi prostul deopotrivă pier, şi lasă altora avuţiile lor.

11. Ei îşi închipuie că veşnice le vor fi casele, că locuinţele lor vor dăinui din veac în veac, ei, care dau numele lor la ţări întregi.

12. Dar omul pus în cinste nu dăinuieşte, ci este ca dobitoacele care se taie.

13. Iată ce soartă au ei, cei plini de atâta încredere, precum şi cei ce îi urmează, cărora le plac cuvintele lor. –

14. Sunt duşi ca o turmă în locuinţa morţilor, îi paşte moartea, şi în curând oamenii fără prihană îi calcă în picioare: li se duce frumuseţea, şi locuinţa morţilor le este locaşul.

15. Dar mie Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din locuinţa morţilor, căci mă va lua sub ocrotirea Lui. –

16. Nu te teme când se îmbogăţeşte cineva, şi când i se înmulţesc vistieriile casei;

17. căci nu ia nimic cu el când moare: vistieriile lui nu se pogoară după el.

18. Să se tot creadă omul fericit în viaţă, să se tot laude cu bucuriile pe care şi le face,

19. căci tot în locuinţa părinţilor săi va merge, şi nu va mai vedea lumina niciodată.

20. Omul pus în cinste, şi fără pricepere, este ca dobitoacele pe care le tai.

De fapt…în Islanda nu există nici un vulcan. Chuck Norris face grătar….

După multe discuţii, planuri, şi alte cele am apucat să merg la Penielul de la acesta complet legal.

Ce mi-a plăcut anul acesta: Continue reading…

Am studiat (e mult spus asta) practic am citit un capitol într-o care, câteva rânduri despre scopul vieţii. Ceea ce ne defineşte ca oameni, ceea ce ne vine-n gând atunci când suntem întrebaţi cine suntem.

Practic în cartea Eclesiast se vorbeşte cel mai bine despre asta, este o carte care în opinia tratează cel mai tranşant un subiect foarte sensibil. Practic zguduie din temelii multe păreri formate, multe preconcepţii, pe care unii oameni îşi bazează şi justifică însăşi existenţa lor.

Totul este deşertăciune

Îmi place însă că răspunsul este sugerat oarecum de la început:

Mi-am pus inima să cercetez şi să adâncesc cu înţelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.

Şi le ia pe rând practic:

Eccleziastul 2:1  Am zis inimii mele: „Haide! vreau să te încerc cu veselie şi gustă fericirea.”

Cred că este cel mai comun. Nu degeaba e primul. Omul simplu se rezumă de obicei la asta. Plăcere, distracţie, chef, entertainment, are o mulţime de denumiri, şi tot la fel se numeşte. Ceea ce-ţi provoacă plăcere, bucurie, etc.
Însă plăcerea se termină, bucuria trece, toate trec. Şi aşa şi este. De obicei am observat că oamenii de genul acesta sunt foarte instabili.

4  Am făcut lucruri mari:

Apoi urmează realizările, banii, relaţiile, etc.

Următorul nivel este înţelepciunea. Un scop aparent foarte nobil. Să fi înţelept, să cunoşti multe lucruri, şi acesta e un lucru bun. Dar la final, concluzia e aceeaşi: Dar am băgat de seamă că şi unul şi altul au aceeaşi soartă.
15  Şi am zis în inima mea: „Dacă şi eu voi avea aceeaşi soartă ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai înţelept?” Şi am zis în inima mea: „Şi aceasta este o deşertăciune.”

Şi mă gândesc până la urmă şi eu, care este scopul ?

Sunt conştient că este un subiect foarte complex, greu de dezbătut, dar mie-mi plac lucrurile simple, şi le voi simplifica brutal:

Scopul vieţii este în afara ei de fapt. Dacă scopul vieţii se află în această viaţă, pe pământ, între lucrurile realizabile aici, atunci e deşertăciune, şi la un moment dat vei fi dezamăgit.

Însă dacă scopul vieţii vizează ceva veşnic, ceva ce ţine de veşnicie, ceva superior, dincolo de această viaţă, este altceva.

De aceasta mi-e milă de atei. Pentru ei, viaţa se termină la mormânt. Speranţa este un cuvânt folosibil în basme urbane. Se spunea într-un film că speranţa este cea mai mare slăbiciune şi sursă de putere a omenirii în acelaşi timp. Şi este adevărat zic eu.

Menţionez că este vorba doar de un caracter general. Scopul universal, valabil universal. Pentru cele specifice consultaţi-vă fiecare manualul de instrucţiuni şi configuraţia specifică

^{şi mici gânduri pe lângă ca aperitiv}

Ca şi artist creştin, nu ştiu unde să-l plasez, dar nici nu am de gând acuma, dar îmi plac mesajele transmise de el, prin melodiile lui, şi nu mi-e ruşine să spun despre el că e un artist creştin.

M-au marcat un pic cuvintele ce le-a spus într-un concert de-al lui (Alive and transported) înaine de melodia Gone. În cuvinte mari, spune aşa fetelor: să nu lăsaţi pe băiatul acela (care-o fi) să se apropie de voi, până nu ştiţi sigur că-L iubesc pe Dumnezeu cu toată inima.

Am prostul obicei de a lua în serios când mă mai loveşte câte-o vorbă din asta de “duh”, şi m-am răzgândit în legătură cu o persoană (la fel de rapid cum m-am şi gândit ce-i drept ) ).

M-am gândit că, până la urmă, ce rezolv? Ce urmăresc? Ce sens are? Dacă eu nu sunt ceea ce ştiu că vreau şi pot să fiu încă, ce rost are să am aşteptări de la o altă persoană? Cu ce pretext?

Sigur, ştiu că imediat următorul gând care mi-a răsărit în minte ar fi că bun, asta-i drept, dar atunci nu mai faci nimic niciodată. Nu-i adevărat însă. Am observat că Dumnezeu are un stil total diferit de a lucra, şi nu cred că mă voi obişnui vreodată cu el. Mi-am dat seama că Dumnezeu poate schimba lucrurile într-o secundă, cât nu pot eu într-un an poate. E uimitor câteodată (tot timpul).

Şi-atunci, până la urmă, parcă tot la versetul favorit al nemăritatelor rămân:

Toate-şi au vremea lor.

Mă tot întrebam o chestie, am uitat de ea un timp, până s-a întâmplat din nou acuma seara la o biserică anume.

Să spunem că vorbitorul principal, invitat sau ce e, îşi termine predică undeva la fără 20, şi pastorul principal, vine la amvon şi îşi începe prelungirea cu cuvintele: Aş vrea nu neaparat să repet, ci să completez nişte puncte spuse de precedentul.

Ştim cu toţii 1000 din biserică că o lălăieşte doar de dragul de a nu se termina programul mai devreme de 8, toată lumea ştie, dar el insistă.

Întrebarea mea ar fi, invitatul, sau cel dinainte, nu se simte jignit când vine gazda şi-l completează? Sau mai pune de-un mesaj ad-hoc, pe moment, în care ne repetă ce-a spus cel dinainte, doar că în cuvinte mai elevate, având timp să se pregătească de pe bancă probabil.

Nu vreau să fiu cârcotaş, răutăcios, dar dacă programul e să ţină până la 12, să ţină, dacă este cuvânt, este cercetare, şamd. Dar a forţa lucrurile aşa, de dragul de a le forţa, nu ştiu, nu mă pot pronunţa dacă e sau nu pe placul Lui Dumnezeu, dar bine nu e.

Mă tot mir şi mir. Nu ştiu de ce nu mă miră că acest curent a pornit undeva din State. Nu pentru că consider americanii ca fiind proşti, ci mai degrabă ignoranţi.

Se dă următoarele cuvinte din Geneza:

El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină?”
2  Femeia a răspuns şarpelui: „Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină.”
3  Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.”
4  Atunci şarpele a zis femeii: „Hotărât, că nu veţi muri!
5  dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”.

Şi se trezeşte unul ce vine supărat de pe câmp cum că să vezi fază, el a avut o viziune cum că EL trebuie să restaureze biserica, că în EL stă toată speranţa omenirii pentru salvare, şi EL va fi cel ce va aduce adevărul unei lumi minţite de 2000 de ani. Fratele Joseph Smith.

Şi teoria adusă de el :

Dumnezeu este doar o fiinţă care mai demult a fost şi el om ca şi noi, şi fiindcă a fost băiat de treabă, tipii de sus l-au promovat, şi l-au făcut şi pe el dumnezeu. Şi-a ales o soţie, a primit cadou o planetă, a venit pe pământ ca şi adam şi eva şi iată-ne aici.

Prin urmare, dacă eşti cuminte şi băiat de treabă, într-o zi o să ai şi tu o nevastă cu care o să ai mii şi mii de semi-zei, o să primeşti în dar o planetă unde tu vei fi dumnezeu, vei putea tăia şi spânzura, mântui şi dezmântui (nici nu ştiu dacă există cuvântul acesta).

Ştiu că sună hilar, dar exact aceasta e teoria lor. Şi ca să nu râdeţi, ei poartă un fel de lenjerie pe corp, cu care se apără de duhurile rele, şi pe care n-o dau jos aproape niciodată. Interesant.

Ce înseamnă să ştii Biblia:

Sunt multe mentalităţi tipice româneşti care sunt idioate de-a dreptul. Dar deocamdată mă voi rezuma la una de care demult vroiam să scriu.

O să încerc în primul rând puţin mai general să expun ideea, apoi să intru puţin în detaii cu nişte exemple.

Nu aţi observat, printre voi, printre noi, ca la români, e prost cel care munceşte pentru ceva, şi e geniu, idol, cel care are ceva pentru care n-a depus nici un efort din proprie voinţă?
Adică pur şi simplu, dacă nu-ţi iese natural, dacă nu-ţi vine de la sine, şi încerci să înveţi pe cont propriu, să te adjustezi, să te adaptezi, parcă eşti idiot.

Fapt interesant:

Nicăieri în constituţia Statelor Unite nu apare cuvântul democraţie.

Şi ei azi răspândesc democraţia, peste tot în lume. De ce?

În sfârşit un documentar care explică sistemele politice într-un mod simplu, uşor de înţeles. Recomand tuturor că vă pasionează sau nu politica.

Prin politică înţeleg politica adevărată, nu circurile pe care suntem obişnuiţi să le asociem cu cuvântul politică.

Poate că au şi venit.

N-am scris nimic de cel a cui e sărbătoarea. Şi nu, nu e vorba de iepurele acela. Nu-nţeleg nici acum cum a ajuns iepurele în înviere, ştiu că este vreo legendă ceva, vreo contopire de sărbători de pe vremea romană, trebuie să mă documentez.

Între timp, acum aproximativ 2000 de ani, într-o vineri ca şi asta, era mare tărăboi se pare la Ierusalim. Democraţia îşi spunea cuvântul. Majoritatea îl vroiau pe Isus mort. Aveau aşteptări de la El, să-i elibereze de romani, să devină rege, să facă şi să drege. Şi l-au ucis.

Acestea pot spune că sunt faptele istorice. Însă cum pe mine tot timpul mă pasionează lucrurile din spatele celor ce se văd şi cunosc, am zis să scriu câteva cuvinte despre ce s-a întâmplat de fapt.

Isus de fapt, şi-a dat viaţa de bună voie şi nesilit de nimeni. A spus-o în nenumărate rânduri: Nimeni nu-mi poate lua viaţa. Eu singur o dau.

Deci practic, oricât de bucuroşi erau acei idioţi care urlau cât îi ţineau plămânii: “Răstigneşte-L”, de fapt undeva, aproape, stăteau legiunile de îngeri gata să intervină la cel mai simplu cuvânt(Matei 25:53). Probabil că erau în standby şi pe drumul crucii, şi chiar şi pe cruce.

Însă a făcut totul foarte intenţionat, şi din dragoste. Oricât de veche şi ultra-uzată ar fi expresia, e cât se poate de adevărată şi azi:

Nu cuiele L-au ţinut pe Isus pe cruce, ci dragostea.