Am studiat (e mult spus asta) practic am citit un capitol într-o care, câteva rânduri despre scopul vieţii. Ceea ce ne defineşte ca oameni, ceea ce ne vine-n gând atunci când suntem întrebaţi cine suntem.

Practic în cartea Eclesiast se vorbeşte cel mai bine despre asta, este o carte care în opinia tratează cel mai tranşant un subiect foarte sensibil. Practic zguduie din temelii multe păreri formate, multe preconcepţii, pe care unii oameni îşi bazează şi justifică însăşi existenţa lor.

Totul este deşertăciune

Îmi place însă că răspunsul este sugerat oarecum de la început:

Mi-am pus inima să cercetez şi să adâncesc cu înţelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.

Şi le ia pe rând practic:

Eccleziastul 2:1  Am zis inimii mele: „Haide! vreau să te încerc cu veselie şi gustă fericirea.”

Cred că este cel mai comun. Nu degeaba e primul. Omul simplu se rezumă de obicei la asta. Plăcere, distracţie, chef, entertainment, are o mulţime de denumiri, şi tot la fel se numeşte. Ceea ce-ţi provoacă plăcere, bucurie, etc.
Însă plăcerea se termină, bucuria trece, toate trec. Şi aşa şi este. De obicei am observat că oamenii de genul acesta sunt foarte instabili.

4  Am făcut lucruri mari:

Apoi urmează realizările, banii, relaţiile, etc.

Următorul nivel este înţelepciunea. Un scop aparent foarte nobil. Să fi înţelept, să cunoşti multe lucruri, şi acesta e un lucru bun. Dar la final, concluzia e aceeaşi: Dar am băgat de seamă că şi unul şi altul au aceeaşi soartă.
15  Şi am zis în inima mea: „Dacă şi eu voi avea aceeaşi soartă ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai înţelept?” Şi am zis în inima mea: „Şi aceasta este o deşertăciune.”

Şi mă gândesc până la urmă şi eu, care este scopul ?

Sunt conştient că este un subiect foarte complex, greu de dezbătut, dar mie-mi plac lucrurile simple, şi le voi simplifica brutal:

Scopul vieţii este în afara ei de fapt. Dacă scopul vieţii se află în această viaţă, pe pământ, între lucrurile realizabile aici, atunci e deşertăciune, şi la un moment dat vei fi dezamăgit.

Însă dacă scopul vieţii vizează ceva veşnic, ceva ce ţine de veşnicie, ceva superior, dincolo de această viaţă, este altceva.

De aceasta mi-e milă de atei. Pentru ei, viaţa se termină la mormânt. Speranţa este un cuvânt folosibil în basme urbane. Se spunea într-un film că speranţa este cea mai mare slăbiciune şi sursă de putere a omenirii în acelaşi timp. Şi este adevărat zic eu.

Menţionez că este vorba doar de un caracter general. Scopul universal, valabil universal. Pentru cele specifice consultaţi-vă fiecare manualul de instrucţiuni şi configuraţia specifică

Mă tot mir şi mir. Nu ştiu de ce nu mă miră că acest curent a pornit undeva din State. Nu pentru că consider americanii ca fiind proşti, ci mai degrabă ignoranţi.

Se dă următoarele cuvinte din Geneza:

El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină?”
2  Femeia a răspuns şarpelui: „Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină.”
3  Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.”
4  Atunci şarpele a zis femeii: „Hotărât, că nu veţi muri!
5  dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”.

Şi se trezeşte unul ce vine supărat de pe câmp cum că să vezi fază, el a avut o viziune cum că EL trebuie să restaureze biserica, că în EL stă toată speranţa omenirii pentru salvare, şi EL va fi cel ce va aduce adevărul unei lumi minţite de 2000 de ani. Fratele Joseph Smith.

Şi teoria adusă de el :

Dumnezeu este doar o fiinţă care mai demult a fost şi el om ca şi noi, şi fiindcă a fost băiat de treabă, tipii de sus l-au promovat, şi l-au făcut şi pe el dumnezeu. Şi-a ales o soţie, a primit cadou o planetă, a venit pe pământ ca şi adam şi eva şi iată-ne aici.

Prin urmare, dacă eşti cuminte şi băiat de treabă, într-o zi o să ai şi tu o nevastă cu care o să ai mii şi mii de semi-zei, o să primeşti în dar o planetă unde tu vei fi dumnezeu, vei putea tăia şi spânzura, mântui şi dezmântui (nici nu ştiu dacă există cuvântul acesta).

Ştiu că sună hilar, dar exact aceasta e teoria lor. Şi ca să nu râdeţi, ei poartă un fel de lenjerie pe corp, cu care se apără de duhurile rele, şi pe care n-o dau jos aproape niciodată. Interesant.

Ce înseamnă să ştii Biblia:

Poate că au şi venit.

N-am scris nimic de cel a cui e sărbătoarea. Şi nu, nu e vorba de iepurele acela. Nu-nţeleg nici acum cum a ajuns iepurele în înviere, ştiu că este vreo legendă ceva, vreo contopire de sărbători de pe vremea romană, trebuie să mă documentez.

Între timp, acum aproximativ 2000 de ani, într-o vineri ca şi asta, era mare tărăboi se pare la Ierusalim. Democraţia îşi spunea cuvântul. Majoritatea îl vroiau pe Isus mort. Aveau aşteptări de la El, să-i elibereze de romani, să devină rege, să facă şi să drege. Şi l-au ucis.

Acestea pot spune că sunt faptele istorice. Însă cum pe mine tot timpul mă pasionează lucrurile din spatele celor ce se văd şi cunosc, am zis să scriu câteva cuvinte despre ce s-a întâmplat de fapt.

Isus de fapt, şi-a dat viaţa de bună voie şi nesilit de nimeni. A spus-o în nenumărate rânduri: Nimeni nu-mi poate lua viaţa. Eu singur o dau.

Deci practic, oricât de bucuroşi erau acei idioţi care urlau cât îi ţineau plămânii: “Răstigneşte-L”, de fapt undeva, aproape, stăteau legiunile de îngeri gata să intervină la cel mai simplu cuvânt(Matei 25:53). Probabil că erau în standby şi pe drumul crucii, şi chiar şi pe cruce.

Însă a făcut totul foarte intenţionat, şi din dragoste. Oricât de veche şi ultra-uzată ar fi expresia, e cât se poate de adevărată şi azi:

Nu cuiele L-au ţinut pe Isus pe cruce, ci dragostea.

Am fost recent în Cluj la o biserică mai mică, mai infirmă, care probabil că va creşte, Casa Tâmplarului. Povestea tipul din faţă care era motivul înfiinţării bisericii: tinerii de la ei din biserică (Ocna Mureş) care pleacă la facultate în Cluj şi nu găsesc o biserică unde să se integreze. Aşa că a venit biserica la ei. Şi mă gândeam că în unele biserici ţi se spune că mai sunt şi alte biserici în oraş, eşti liberi să pleci oricând.

Diferenţă, nu?

Stăteam azi pe hol, aşteptând şi eu ca orice om să intru în examen, şi am observat nişte lucruri interesante. Omul merge atât de departe uneori cu setea de integrare încât se ajunge la nişte caricaturi de oameni, uneori deplorabile.

Ca la orice facultate, bănuiesc că şi voi aveţi câţiva, probabil în minoritate, la vârste mai înaintate. Nimic ciudat. În opinia mea, îi admir pentru curaj, şi pentru faptul că în timp ce alţii se lamentează cu faptul că n-au bani, ei fac ceva practic pentru a avea acei mai mulţi bani.

Stăteam ieri şi am observat, mai multe doamne de vârste destul de înaintate, înaintate serios, în jurul vârstei de 50 de ani. Ce m-a uimit, a fost faptul că se comportau întocmai ca nişte studente de 19 ani. Fără să exagerez. Le vedeam urlând, glumind, spunând bancuri porcoase, la un moment dat culmea culmilor, una scoate din poşetă un obiect de igienă feminină, şi începe să râdă, a mai zis ceva amuzat pe lângă, dar n-am receptat, fiind uimit de atitudinea total neaşteptată. E foarte ciudat să vezi cât respect acordă o femeie de 50 de ani, unei asistente de 28 de ani. Dar nimic nu e mai ciudat decât să vezi o femeie de 50 de ani, comportându-se şi manifestându-se ca o studentă de 19 ani. Nu mă-nţelegeţi greşit, n-am nimic cu manifestările zgomotoase, cu personalităţile extrovertite, cu colericii sau sangvinicii.

Ce vreau  eu să evidenţiez aici nu este asta. Ce vreau eu să evidenţiez, este cât de departe mergem noi câteodată ca să ne integrăm în peisaj? Suntem creştini, sau hai să fim concreţi, suntem pocăiţi. Pentru lume asta suntem. Pentru cei mai educaţi suntem “neoprotestanţi“, pentru cei mai săraci cu duhul suntem “sectanţi“, iar pentru majoritatea suntem “pocăiţi“.

De multe ori mă pomenesc că ascult aceeaşi muzică, am aceleaşi valori, fac aceleaşi lucruri ca şi omul tipic. Am pe telefon aceeaşi melodie, oare de ce n-aş putea avea o melodie creştină? Pentru că m-aş face de râs în locuri publice de-aia. Prefer să o ţin pe Rihanna, că e mai la modă. Vreau să o aud cum cântă despre sex la mine-n telefon, şi vreau să se audă în public asta.

Trecând peste moda tipic pocăiască, care mie personal nu-mi place, dar nu am nimic împotriva ei neaparat, putem observa nişte tendinţe destul de îngrijorătoare. Ca să nu fiu rău, să nu fiu specific, o să zic doar că de multe ori fustele pocăitelor sunt mai scurte, sau maieurile de gigolo ale pocăiţilor noştrii sunt mai strâmte decât a celor de la care ne-am aştepta. În ideea de a se vedea, evident.

Orice lucru, nu e rău în sine, motivaţia face diferenţa. Aş putea să înşirez aici n criterii după care să zic că suntem ca oamenii în lucruri laice. Inclusiv când vine vorba de bani.

O să las în schimb ceva de genul să vorbească-n locul meu, pentru cei care cred că creştinismul se poartă pe tricouri, abţibilde, etc etc.

Trecem peste lipsa de originalitate

Ţineţi minte în Left Behind, partea a 2-a, când se proclama public faptul că Isus nu a fost Dumnezeu, şi că El nu a pretins niciodată că ar fi Dumnezeu, sau că ar fi Mesia?

Ei bine, se pare că pe lângă Codul lui DaVinci care s-a cam stins în ultima vreme, scrierile care promit să zguduie creştinismul din rădăcini apar ca ciupercile după ploaie:

Cu toate acestea, mai sunt printre noi, oameni care cred că vor duce o viaţă normală, în următorii 30-40 de ani. Mi-e milă de ei, că nu ştiu ce urmează.

Mai îmi pare rău pentru idioţii care l-au ales pe George W. Bush, crezând e pocăit, născut din nou.

Bush: All religions pray to ‘same God’
‘That’s what I believe. I believe Islam is a great religion that preaches peace’

de aici.

Asta venind de la cel care se presupune că ar fi cel mai puternic om de pe planetă. Un om care se teme să proclame Adevărul. În schimb îşi rezervă dreptul de a numi terorist pe oricine vrea el.

Când se va-ntâmpla oare ce zicea Duduman?

Chiar mă întrebam asta, după un documentar foarte interesant pe care l-am văzut, un documentar care pot spune că mi-a schimbat radical modul în care văd, percep şi ascult muzica de orice fel.

De exemplu, există vreo diferenţă între următoarele 2 melodii? Se ia în calcul doar dacă ascultaţi prima melodie până la capăt, şi apoi a doua. Nu-i aşa că e o diferenţă enormă? Nu-i aşa că prima melodie trezeşte în tine nişte lucruri, pe care a doua le stinge, le sufocă, le ucide parcă pur şi simplu?

Aş mai explica modul în care funcţionează creierul, cât de mult contează ce fel de informaţii absorbim, şamd, dar cred că cel mai practic e să vedeţi pentru voi:

Omega – Romani 14:8

şi o melodie random aleasă:

Înainte să sară deştepţii cu acuze, ţin să specific că toată această idee vine din propria-mi experienţă, după ce în playlist la winamp au mers consecutiv cele 2 melodii.

Meditare plăcută, şi nu uita:

Proverbe 4:23  Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.

Am câteva post-uri pregătite, dar sunt cam tranşante şi trebuiesc editate la rece, dar cred că este foarte bine să mai pun câte ceva din Biblie. Până la urmă, e mai important ce are Dumnezeu de zis, decât ceea ce am eu de aberat.

Psalmi 73:1  (Un psalm al lui Asaf) Da, bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inima curată.
2  Totuşi, era să mi se îndoaie piciorul şi erau să-mi alunece paşii!
3  Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, când vedeam fericirea celor răi.
4  Într-adevăr, nimic nu-i turbură până la moarte şi trupul le este încărcat de grăsime.
5  N-au parte de suferinţele omeneşti şi nu sunt loviţi ca ceilalţi oameni.
6  De aceea mândria le slujeşte ca salbă şi asuprirea este haina care-i înveleşte.
7  Li se bulbucă ochii de grăsime şi au mai mult decât le-ar dori inima.
8  Râd şi vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus,
9  îşi înalţă gura până la ceruri şi limba le cutreieră pământul.
10  De aceea aleargă lumea la ei, înghite apă din plin,
11  şi zice: „Ce ar putea să ştie Dumnezeu şi ce ar putea să cunoască Cel Prea Înalt?”
12  Aşa sunt cei răi: totdeauna fericiţi şi îşi măresc bogăţiile.
13  Degeaba, deci, mi-am curăţit eu inima şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie:
14  căci în fiecare zi sunt lovit şi în toate dimineţile sunt pedepsit.
15  Dacă aş zice: „Vreau să vorbesc ca ei” iată că n-aş fi credincios neamului copiilor Tăi.
16  M-am gândit la aceste lucruri ca să le pricep, dar zadarnică mi-a fost truda,
17  până ce am intrat în Sfântul locaş al lui Dumnezeu şi am luat seama la soarta de la urmă a celor răi.
18  Da, Tu-i pui în locuri alunecoase, şi-i arunci în prăpăd.
19  Cum sunt nimiciţi într-o clipă! Sunt pierduţi, prăpădiţi printr-un sfârşit năpraznic.
20  Ca un vis la deşteptare, aşa le lepezi chipul, Doamne, la deşteptarea Ta!
21  Când mi se amăra inima şi mă simţeam străpuns în măruntaie,
22  eram prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta.
23  Însă eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă;
24  mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.
25  Pe cine altul am eu în cer în afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine.
26  Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele şi partea mea de moştenire.
27  Căci iată că cei ce se depărtează de Tine, pier; Tu nimiceşti pe toţi ceice-Ţi sunt necredincioşi.
28  cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale.

Da dragilor, să uităm de Dumnezeu. Dacă avem probleme, să alergăm toţi la guvern, la Becali, la gunoaiele alea din parlament să ne rezolve problemele.

Psalmii încep să mă înfioare parcă…

Sunt mult prea actuali…

De la Ivan Vikovan. Îmi place o idee, cum ar fi să ne ridicăm odată la souvlaki toţi şi să ne rugăm înainte să mâncăm.

Şi multe altele.

Mi-a zis Robi de un articol interesant, pe blog la mortu, şi consider că ar trebui să vin şi cu o perspectivă din partea cealaltă a baricadei. Am mai avut şi la netics pe blog nişte tentative, dar nimic neobişnuit. Vreau să prezint situaţia oarecum şi dintr-un alt punct de vedere. Sunt unul dintre acei care în mod normal sunt numiţi “bisericoşi”, care da, merg duminica la biserică, mai mult seara, însă mai nou şi dimineaţa, şi cred că ar fi bine să explic de ce. Nu va fi argumentul absolut, imbatabil, bulletproof, dar va fi un articol subiectiv din perspectiva unui om care cunoaşte adevărul, şi e sigur pe el când spune asta.

Prima întrebare ar fi, ca să fiu în temă cu articolul lui mortu, de ce merg la biserică?

Întrebarea asta îmi aduce aminte de şcoala duminicală, la care toţi, încercând s-o impresionăm pe învăţătoarea noastră, răspundeam foarte evlavioşi şi deloc sincer cu “Eu vin la biserică să mă-ntâlnesc cu Dumnezeu”. Eram şi vicleni, pentru că aşteptam să răspundă fetele mai întâi, ca să ne facem rapid apoi şi noi habar de răspunsul cel mai bun.

Dacă ar fi să fiu întrebat acum, de ce merg la biserică, aş răspunde altfel. În primul rând, merg pentru oameni. Termenul teologic e “părtăşia cu fraţii” dar mie-mi place să-i zic mai simplu, întâlnirea cu alţi oameni, cu aceleaşi interese şi care ştiu Adevărul, la fel ca şi mine. Cu Dumnezeu te poţi întâlni oriunde, e la o rugăciune distanţă.

E o atmosferă greu de descris. Pentru mine e inexplicabil, cum Dumnezeu reuşeşte, în fiecare duminică să adune sub acelaşi acoperiş oameni diferiţi, cu perspective diferite, vârste diferite, oameni care nu se suportă, oameni care au ură unul pe altul, oameni invidioşi, oameni săraci, oameni bogaţi, oameni urâţi, frumoşi, şi cum reuşeşte ca în atâta presiune, şi atâta ură, să ne unească. Şi să ne mai şi vorbească. E într-adevăr ceva supranatural zic eu.

Pentru cei cărora biserica li se pare plictisitoare, fără relevanţă în viaţa lor de zi cu zi, cărora li se pare oarecum că biserica e demodată, nu ştie pe ce lume trăieşte de fapt, i-aş îndemna să citească Noul Testament. Măcar de curiozitate. Dacă nu de alta, măcar de cultură generală.

Asta în primul rând. În al doilea rând, să dea pe la noi pe la biserică. Promit că nimeni nu va încerca să vă convertească, sau să aplice orice tehnică de manipulare asupra voastră. Şi nici nu trebuie să vă treziţi de dimineaţă. Este şi de la ora 17:00.

Ar fi interesantă o dezbatere pe tema asta cu alţi bloggeri orădeni, sunt curios ce alte idei plutesc legat de acest subiect (religia, creştinismul, etc).

Ioan 2:13 Pastele Iudeilor erau aproape; si Isus s-a suit la Ierusalim.
14 In Templu a gasit pe cei ce vindeau boi, oi si porumbei si pe schimbatorii de bani sezand jos.
15 ?A facut un bici de streanguri si i-a scos pe toti afara din Templu, impreuna cu oile si boii; a varsat banii schimbatorilor si le-a rasturnat mesele.
16 Si a zis celor ce vindeau porumbei: Ridicati acestea de aici si nu faceti din casa Tatalui Meu o casa de negustorie.
17 Ucenicii Lui si-au adus aminte ca este scris: Ravna pentru casa Ta Ma mananca pe Mine.

Cati vi-l imaginati pe Isus facand asta? Si cand vi-L imaginati, cum vi-l imaginati? Chiar sunt curios. Pentru mine este o curiozitate foarte mare. Mi-am dat seama de niste lucruri care nu sunt in regula, mi-am dat seama ca a fi bland, nu inseamna a nu fi autoritar. Nu inseamna sa nu fii ferm. Fermitatea face parte din blandete. Adevarul este ca cateodata, cu unii oameni, trebuie sa se ia atitudine. Sunt unii oameni care nu inteleg, decat daca doare.

Titlul as fi vrut sa fie acelasi cu melodia de la dc-talk, “the hardway”. Pentru ca asta reflecta ceea ce vreau sa spun. Exista unii oameni, avizi dupa atentie, care vor prin orice mijloc sa fie in centrul atentiei, si la care nu le poti explica nicicum ca gresesc. Ca sunt ridicoli. Nu le pot explica ca pe mine ma apuca durerile in cot cand ma regasesc in postarile altora. Nu le pot explica ca sunt mai prosti decat cred ei ca sunt, pentru simplul fapt ca din asta ar iesi ca eu ma consider mai destept. Si pana la urma urmei, ce poti sa le spui unor oameni care nu inteleg de vorba buna? Violenta e metoda cea mai veche, si cea mai eficienta. De asta, azi ne-am construit atatea legi care sa ne protejeze de la violenta. Pentru ca ne aducem aminte de copilarie, de acea frica de a face ceva rau, care automat atragea dupa sine bine cunoscutele sedinte de reeducare prin metode violente. Dar tinea. Violenta nu este o solutie. Violenta este ultima solutie. Iar aici nu ma refer la cea fizica. Ma refer la cea verbala, cea de atitudine, si asa mai departe. Ca si exemplu, daca un om nu vrea sa asculte nicicum, refuza sa inteleaga, poti foarte violent sa-i spui niste cuvinte care-l vor durea adanc, dar care daca raman nespuse, nu vor ajuta niciodata persoana respectiva sa se schimbe.

Foarte dureros, dar acesta e adevarul. Cand Dumnezeu vede ca nimic nu mai functioneaza, ce face? Da cu noi de toti peretii. Evident ca nu-si va trimite ingerii pe post calai, ci inseamna ca va distruge absolut tot ce e in jurul nostru, pentru simplul fapt ca altfel nu am intelege mesajul. James are un citat foarte frumos, care spune ca God’s love is not a pampering love, it’s a perfecting love. Cu alte cuvinte, Dumnezeu e mult mai interesat de cine suntem, decat cum ne simtim pe moment. Suna greu de digerat, dar Dumnezeu prefera sa te lase sa suferi, ca sa inveti un lucru (sa ierti, sa fi umil, sa apreciezi pe ceilalti, sa nu ai complexe de superioritate, etc etc) decat sa fi fericit. Pentru ca Dumnezeu stie ceva ce si tu stii, doar ca uiti deseori. Viata aceasta, ca intreg, reprezinta 0.000 [pune un infinit de zero-uri aici]1% din existenta ta. Gandeste-te ca la un vaccin, preferi sa fie mai scurt si mai dureros, decat mai lung si mai putin dureros, nu?

Foarte simplu atunci. Concluzia ar fi ca este bine sa fi ferm, este bine sa fi taios, este bine sa fi sadic chiar, atunci cand observi ca nimic altceva nu-si face efectul.

Ce e trist e nu ca tipul are dreptate (chiar are), ce e trist e ca lumea e prea ocupata cu Paris Hilton, Britney Spears, Columbeanu sau alti clovni de genul ca sa-si dea seama de realitate.

Culmea este ca are dreptate, si eu m-am intrebat cand am fost in Washington ce cauta femeia aia pe cladirea congresului, si de ce toate bulevardele se-ntalnesc intr-un singur loc? Si de ce acel monument e? un obelisc egiptean? Obelisc care se afla de obicei la intrarea in templele egiptene pagane?

Multe intrebari (aparent) fara raspuns.

Apropo, stiti care era reteta romanilor pentru a manipula poporul?

Paine si circ…

(in traducere, materialism si entertainment).

Asa:

Ma bucur ca am ajuns asa de imun la stil, incat pot sa imi dau seama imediat care este inchinare adevarata si care nu. Nu ma intereseaza daca e chitara electrica, daca e acordeon, nu ma intereseaza nici macar daca cel ce canta in fata are studii muzicale sau nu. Nu ma intereseaza nimic, atata timp cat te trec fiorii cand mergi acolo.

Spuneam cuiva, ca parca intr-un fel m-as speria sa merg acolo, pentru ca stiu cat sunt de pacatos, probabil m-as simti foarte ciudat. Dar nu cred ca m-ar putea opri asta. Merita riscul. Te sperii putin, dar macar vii altfel de acolo.

O tabara unde as vrea sa ajung anul viitor:

Rog pe cei limitati in perspective sa se abtina de la comentarii.