Staţi liniştiţi, nu va fi în post în care să dau cu ciomagul, e timpul să relev un motiv foarte interesant, foarte realist pentru care prefer să evit pe cât posibil reţelele sociale.

Odată cu maturizarea internetului, adică penetrarea lui deloc neglijabilă în casele noastre, nu doar a românilor, ci în general, în lume, fără să ne dăm seama, am ajuns din ce în ce mai mult acaparaţi de el. Şi aceasta nu este neaparat lucrul rău. Însă unul dintre lucruri, care, în opinia mea, este foarte importantă, adic ă intimitatea individului, se duce pe apa sâmbetei.

Explozia reţelelor sociale precum şi a celor care le-au luat cu asalt în speranţa că-i va băga cineva-n seamă, a făcut practic orice om să fie complet expus oricui.

Vă spun din experienţe proprii, că niciodată n-am cunoscut mai mult un om, decât din reţele de genul. Cumva, omul, când se află în spatele unui ecran şi a unei tastaturi, se crede protejat. Chiar dacă-şi pune ditamai poza, chiar dacă-şi dă drumul al tot ce gândeşte, în comentarii, în articole de blog, nu se gândeşte de fapt la expunerea care şi-o face. Şi totul este o iluzie în capul lui de fapt. Iar aceasta, este una dintre cele mai puternice metode de manipulare: iluzia ce ţi-o creezi tu singur în capul tău, dar indusă de alţii.

A-ţi pune poze pe reţelele sociale, e echivalent cu a ţi le pune poster prin oraş.

Credeţi că exagerez, nu? Câţi dintre voi nu daţi mai mare atenţie pozelor de hi5 din lista de prieteni, decât afişelor din oraş? Mult mai multă încă, corect?

Am învăţat rapid cât de uşor poţi caracteriza un om după ce comentează, cum comentează, la cine comentează, la ce fel de poze comentează, la care nu, şi tot felul de variabile mărunte. Despre ce fel de poze îşi pune cu el, nerealizând însă că există o mulţime de limbaje ale corpului, care, vrând nevrând îşi transmit mesajul dinăuntrul nostru.

Dacă credeţi că exagerez, oare ce mesaj transmite care stă cu fundul scos în evidenţă, sau un băiat care pozează în nimic altceva decât ochelari de soare şi pantaloni. Nu e evident?

Dar acestea nu sunt nimic, sunt doar superficialităţi, lucruri care mă deranjează pe mine personal. Lucruri care le vedem şi pe stradă, care le vedem în viaţa de zi cu zi, prostie naturală şi neimpozitabilă de către stat.

Dar ceea ce se-ntâmplă de fapt, este la un nivel mult mai mare. Există nişte avantaje imense în aceste reţele sociale, şi practic până şi eu am ajuns să folosesc aceste avantaje în folosul meu personal.

Nu odată am păţit să mă adauge cineva în listă. Primul lucru care-l fac? Dau un search pe absolut toate reţelele sociale pe care le ştiu.

Rezultatul?
În câteva secunde ştiu de unde e acea persoană, cum o cheamă, de unde e, cine îi sunt prietenii, la ce biserică este, când s-a născut, câţi ani are, pasiunile, tot tot tot.

Apoi, mă duc şi iau puţin la mişto persoana respectivă. Din WOW-uri nu o las. Se tot miră, de unde ştiu atâtea, de unde cunosc, că de ce i-am spart calculatorul, că nu ştiu ce, nu ştiu cum. Toţi se tem că ştiu atâtea despre ei, din faptul că le sparg calculatoarele cică. De parcă eu n-aş avea altceva ce face decât să sniffuiesc, să decriptez, să scanez porturi, să caut exploit-uri, şamd (cunoscătorii ştiu despre ce vorbesc).

Personal, mie nu-mi place să ştie toţi totul despre mine. V-aţi căutat vreodată pe Google? V-aţi mira pe unde apăreţi.

Ştiţi care este până la urmă, scopul suprem al Google, acest motor de căutare pe care-l folosim în fiecare zi?

Organizarea informaţiei lumii, în aşa fel încât să fie accesibilă de oricine, oricând, de oriunde.

Şi asta include şi oamenii, şi noi, şi toţi. Nu vreau să fiu paranoic, dar nici nu o să mă las dus de valul oamenilor care zic că Google is good, Google rocks. Însă nu o să devin nici un Google hater sau alte prostii de genul. Pur şi simplu voi fi foarte atent la ce informaţii scriu despre mine, unde le scriu, şi aşa mai departe. Şi asta nu din cauză că consider că Google ar fi corupt, dar gândiţi-vă logic: În momentul în care un grup restrâns de oameni au atâta putere, mie personal îmi este greu de crezut că nu o folosesc în scopul lor personal.

Şi personal, cunosc un exemplu în care Google s-au folosit de această putere a lor, pentru a fura de la un student genial, ceea ce astăzi noi numim Google Maps. Căutaţi şi veţi găsi.

Vă las cu acest filmuleţ, care cred eu că este echilibrat, şi prezintă o realitate aşa cum e ea, necăzând în nici una dintre extreme. Puterea există, depinde însă cum va fi folosită: