Nu vi s-a întâmplat, ca aşa, pe parcursul copilăriei, să vă uitaţi la oamenii mari din jur, şi să vi se pară că-s aşa, nişte oameni imenşi? Să ai păreri de genul, când o să fiu mare, aş vrea să fiu ca X ?

Şi nu vi s-a întâmplat ca după ce aţi crescut, să vă uitaţi la aceeaşi oameni, şi să fiţi dezamăgiţi dramatic de fapt, de cât de mici sunt. Stai şi te uiţi cum unicele lor preocupări sunt emisiuni de duzină de la televizor, cum singura lor durere este unde-o fi Elodia oare? Cine cu cine se combină la noră pentru mamă, ce telenovele noi au mai apărut, cine cu cine s-a mai combinat în biserică, apropo de asta, ar fi interesant un site oficial cu toate cuplurile, cu feed-uri rss, să se sature odată şi ei.

Oameni care se-ngrijorează de vai da câţi bani are ăla, nu-i corect, el are şi eu n-am. “Bine eu stau toată ziua şi nu fac nimic, dar asta nu-nseamnă că nu am dreptul la bani!!”. Oare nu Pavel spunea, cine nu munceşte, să nu mănânce! Nu intru-n detalii, ştiu că trăim în România, şi nu uitaţi, şi eu trăiesc tot în România.

Mă surprinde şi stau şi mă gândesc, ce idiot am fost mai demult, zicându-mi că vreau să fiu ca ei. De fapt, nu vreau să fiu ca ei, nu vreau să le semăn, mi-e şi ruşine câteodată că sunt asociat cu ei.

Mă bucur că Dumnezeu ne-a dat dreptul de a ne alege persoanele din jurul nostru. Că nu sunt nevoit să fiu prieteni cu nimeni, că nu sunt obligat, că e doar o simplă opţiune, şi nu sunt cu nimic mai păcătos dacă nu vreau să fiu prieten cu cineva.

Asta mai menţine un echilibru oarecum.

Nu vă-nconjuraţi de oameni mici, ca să nu vă facă la rândul vostru, pe voi, oameni mici. Aveţi dreptul să vă alegeţi prietenii, şi la fel, alţii au dreptul să vă refuze.