A trecut ceva vreme de când sunt şofer, dar nu de asta este vorba. Vreau să povestesc, ca să observaţi un fenomen, nişte lucruri pe care le-am păţit când am luat maşina, mai exact, o mică (mare) diferenţă de atitudini, pe care sper eu că n-o practicaţi.

Nimic nu e mai enervant decât atunci când te chinui să-ţi iei ceva, şi vin unii “bine intenţionaţi” şi se străduiesc să-ţi arate fiecare defect. Acelaşi lucru cu maşina. Desigur, prima mare greşală a fost că e Peugeot. A doua că n-are aripile din tablă ca Dacia, şi la un accident m-am fript. Apoi că n-are jante de aliaj, apoi că n-are câte şi mai câte. Culmea asta venind de la oameni pe care-i credeam cu capul pe umeri.
Tot felul de critici care şi mai care.

Mă gândesc, ce viaţă tristă şi lipsită de împlinire trebuie să ai, ca să stai toată ziua să critici tot ce mişcă. Da, şi eu critic, recunosc că critic, dar nu e nici pe departe un mod de viaţă, un fel de găseşte buba în orice.

Am observat acelaşi fenomen mai evident la fete. Dacă o fată are prieten, toate prietenele sunt duşmănoase, şi-i caută defecte, se supără de ce nu mai petrece timp cu fetele, de ce îi acordă atâta atenţie, şamd, ştiţi voi prea bine. La noi băieţii în general dacă unul are prietenă toţi se bucură pentru el, şi chiar îl ajută care cum pot. E enormă diferenţa de atitudine.

Vorba predicatorului de la Oradeo de sâmbătă, vocile lui Izabela. Era tare un afiş de la Tibi din birou, poate mai e pe-acolo (n-am fost demult) care spunea că dacă nu ai nimic bun de zis, atunci taci. Şi bine zice.

Dacă nu găsiţi decât defecte, mai bine tăceţi. Vorba lui Solomon, până şi un prost poate trece drept înţelept dacă-şi ţine gura.