A trecut ceva vreme de când sunt şofer, dar nu de asta este vorba. Vreau să povestesc, ca să observaţi un fenomen, nişte lucruri pe care le-am păţit când am luat maşina, mai exact, o mică (mare) diferenţă de atitudini, pe care sper eu că n-o practicaţi.
Poate că sunt eu paranoic (da, ştiu că sunt) dar mi se pare mie sau simt că suntem din ce în ce mai aproape de acele scene din Left Behind. Criza financiară este doar un oarecare pretext pentru ce urmează. Drept urmare, s-au şi gândit câteva “soluţii” pentru această “criză”:
Parisul va propune la următorul summit G8 un guvern economic mondial în viitorul apropiat (2-3 ani). Legat de ce ziceam eu de maniacii HI5, se va ajunge aici de fapt. Oricine va şi orice despre oricine. Spuneţi adio intimităţii, şi cei care credeaţi că e suficient să marcaţi informaţia ca fiind privată, vă înşelaţi amarnic.
Noi legi nu ne vor lăsa să cumpărăm telefon mobil fără paşaport, pentru că noah, tre să se ştie al cui e telefonul.
Fiecare email şi acţiune întreprinsă pe internet va fi monitorizată şi înregistrată. Pentru că tre să se ştie cine ce face.
De asemenea, dacă faci copii, rişti să dezechilibrezi planeta, şi cei care au mai mult de 2 copii trebuie priviţi urât în societate, şi mustraţi. Pentru că fiecare copil înseamnă CO2 emis în atmosferă.
E ca-n reclama aia, a-nnebunit lupu.
Intru azi pe royouth, pe pagina principală, ditamai topicul. Zic hai să văd care-i faza, presimţeam ceva ciudat.
O domnişoară întreabă cum să-ţi găseşti soţul, şi de ce nimeni nu vrea să fie cu ea?!?!?
Îl ţine pe careva să-i zică? Sau asta e una din acele “must lie” situation?
Îmi place însă răspunsul uneia, foarte prompt:
you pray..PRAY..
and PRAY some more..
and God will guide you
how do you know, you havent already found him?
maybe it just isnt your time to fall in love yet.. maybe God has other plans for you right now
if all hope fails.. go to romania
whats so special about romania??
well if you feel you can’t find anyone here..just flash around a few George washingtons in Romania.. and you’ll have anyone.. all over you
Grea întrebare.
Răspunsul la toţi ne este acelaşi: păi a fost odată o seară faină de tabără/peniel/confeinţe/rugăciune, etc în care mi-am predat viaţa lui Isus. Tipic.
Dar totuşi, de la ce ai fost mântuit?
De la minciună?
De iad?
De la bârfă?
De la înşelăciuni?
De la pofte?
De la rebeliune împotriva părinţilor?
De la ce ai fost mântuit?
Până la urmă, este trist că vom fi mulţi, din biserică, şi chiar îndrăznesc să spun, de la noi din biserică, care nu vom fi acolo.
Pentru că în final, Dumnezeu face mişcarea finală.
Psalmi 15:1 (Un psalm al lui David.) Doamne, cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tău cel Sfânt?
2 -Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu, şi spune adevărul din inimă.
3 Acela nu cleveteşte cu limba lui, nu face rău semenului său, şi nu aruncă ocara asupra aproapelui său.
4 El priveşte cu dispreţ pe cel vrednic de dispreţuit, dar cinsteşte pe cei ce se tem de Domnul. El nu-şi ia vorba înapoi, dacă face un jurământ în paguba lui.
5 El nu-şi dă banii cu dobîndă, şi nu ia mită împotriva celui nevinovat.Cel ce se poartă aşa, nu se clatină niciodată.
Ştim toţi psalmul pe de rost, dar…la ce bun?
Dumnezeu să ne-ajute, să conştientizăm că mântuirea nu e un moment în care ţi-ai predat viaţa Lui Isus, şi apoi ai rămas acelaşi om, nu doar cu numele. Apropo unora, aşa cum faptele nu ne mântuiesc, nu ne mântuieşte nici slujirea care o facem în biserică.
Nu e ideea mea. E un scurt mp3, ce m-a cutremurat literalmente:
Ascultaţi-l, merită:
Dumnezeu din când în când, ne mai deschide un ochi, ne mai desfundă o ureche, ne mai ajută să vedem lucruri care alţii nu le văd, care alţii nu le aud, care alţii nu le-ar crede. Este asta un lucru bun? Eu cred că da. Am observat că-ntotdeauna, cât timp tu faci ce este de făcut, Dumnezeu învârte lucrurile, aşază situaţiile, în aşa fel încât să ieşi cu basma curată.
Recunosc personal, câteodată nu credeam totalmente în versetul care spune că răzbunarea este a Domnului. Ascultam la un moment dat la James MacDonald, o predică în care zicea că noi să facem ce este drept înaintea Lui, restul lucrurilor să le ignorăm. Şi mi-a plăcut mult cum a pus problema, a spus la un moment dat, ceea ce mă întrebam eu: bine, fac un lucru, dar cine se va ocupa de reputaţia mea? Aici recunosc că m-am oprit puţin, şi am dat volumul mai tare, pentru că exact atunci treceam printr-un moment de genul eu contra restul. Şi mă gândeam cât risc aici, dacă nu am dreptate, toate se vor sparge la mine-n cap, şi voi cădea (puţin spus) oarecum de fraier. Şi chiar mă frământa asta. Şi stăteam şi mă gândeam, oare, oare, ce se va-ntâmpla? Va avea Domnul grijă?
Întrebarea şi scopul postului este, oare Dumnezeu chiar are grijă? Oare El chiar lucrează, chiar aranjează lucrurile în aşa fel încât cei ce se-ncăpăţânează până la a fi batjocoriţi literalmente să iasă cu basma curată?
Voi ce ziceţi, se-ntâmplă? Deznodământul a fost deja, am să povestesc după.
Ţineţi minte în Left Behind, partea a 2-a, când se proclama public faptul că Isus nu a fost Dumnezeu, şi că El nu a pretins niciodată că ar fi Dumnezeu, sau că ar fi Mesia?
Ei bine, se pare că pe lângă Codul lui DaVinci care s-a cam stins în ultima vreme, scrierile care promit să zguduie creştinismul din rădăcini apar ca ciupercile după ploaie:
Cu toate acestea, mai sunt printre noi, oameni care cred că vor duce o viaţă normală, în următorii 30-40 de ani. Mi-e milă de ei, că nu ştiu ce urmează.
Mai îmi pare rău pentru idioţii care l-au ales pe George W. Bush, crezând e pocăit, născut din nou.
Bush: All religions pray to ’same God’
‘That’s what I believe. I believe Islam is a great religion that preaches peace’
Asta venind de la cel care se presupune că ar fi cel mai puternic om de pe planetă. Un om care se teme să proclame Adevărul. În schimb îşi rezervă dreptul de a numi terorist pe oricine vrea el.
Când se va-ntâmpla oare ce zicea Duduman?
Cum îţi dai seama când un creştin e creştin, nu doar bolboroseşte?
Cum zicea Isus: după roade. Dacă se schimbă. Dacă e acelaşi om, cu aceleaşi păcate, aceleaşi vicii, se minte pe el însuşi.
Deşi a fost şi este huiduită campania Vodafone, nu la ea mă refer. Nu se poate spune că au dreptate în proporţie de 100%, dar un adevăr este la mijloc, indiferent că vrem să-l recunoaştem sau nu. Iar acest adevăr este că lucrurile care nu se spun, nu se văd, nu se aud, se uită.
În mod normal ar trebui să pornim de la premisa că toţi suntem oameni. Că toţi avem aceleaşi nevoi, aceleaşi aşteptări, şi aşa mai departe. De multe ori însă, acesta rămâne doar un caz ideal. De multe ori însă, cuvintele Lui Isus nu-şi au loc în concepţiile noastre, în principiile noastre. De ce? Aş putea să dau bice cu judecăţile şi cu criticile, dar nu voi face asta. Răspunsul care l-aş da mai degrabă, este că suntem oameni.
Un lucru esenţial de care unii câteodată nu se prind, nu ştiu, nu au idee, nu vor, sau pur şi simplu nu le pasă, sunt că lucrurile care nu se spun, se uită. Ştiu că se repetă, dar trebuie să repet. Nu v-ar veni să credeţi câţi oameni cred că totul se-nţelege de la sine, fără muncă, fără dedicare, fără pasiune, fără dorinţă, fără nimic. De la sine.
Stăteam şi vorbeam cu cineva, şi avem amândoi aceeaşi dilemă: cum spui cuiva, care îţi este apropiat, că nu te-a încurajat demult? că nu ţi-a spus demult o vorbă bună? că nu ţi-a mai acordat atenţie de ceva vreme? că nu ţi-a spus cât eşti de important pentru el? că nu te-a mai sunat să vezi ce faci, sau alte mărunţişuri de genul? Că pur şi simplu din ceea ce face denotă miserupism?
Sunt lucruri mici, sunt lucruri care sunt jenante să le zici. Câţi dintre voi aveţi în voi lipsa aia de mândrie ca să mergeţi să spuneţi cuiva că nu vă acordă suficientă atenţie? Eu unul nu, nu o fac, şi nici nu cred că o voi face vreodată. Dar nici dintre voi nu cred că sunt. Pentru că sunt unele lucruri elementare, unele lucruri care se fac, un fel de legi sfinte şi nescrise, absolute, care nu trebuiesc explicate, care nu trebuiesc demonstrate.
Stau şi mă gândesc câteodată, cât de sec poate fi, ca persoana pe care o iubeşti, sau te-ndrepţi într-acolo măcar, vorbeşte mai mult cu alţii decât cu tine? Şi susţine în continuare că te iubeşte. Deşi petrece mai mult timp cu alţii, deşi se distrează mai mult cu alţii, deşi parcă viaţa ei e mult mai legată de alţii decât de tine, susţine în continuare acelaşi lucru. Nu mi s-a întâmplat (nici nu voi permite să mi se întâmple) dar dau ca exemplu, exemplu exagerat, ca să pot exemplifica mai bine ceea ce vreau să spun.
Am păţit în schimb să primesc plângeri visavis de prietenii, cum că m-am răcit, cum că nu mai sunt cum eram înainte, că m-am distanţat, şamd. În opinia mea, plângeri ridicole, pentru că absolut de fiecare dată, mi se întâmpla ca aceste plângeri să-mi vină de la persoane care făceau lucruri de genul celor de mai sus, şi nu făceau lucruri de genul din paragraful anterior. Şi, în opinia mea, nu ştiu dacă a voastră, mi se pare normal să mă distanţez. Consider şi susţin că o relaţie la care nu se munceşte, se răceşte. Inevitabil. N-aveţi cum.
De aceea susţin tare ideea că în căsnicie va trebui să-ţi recucereşti soţia (şi invers) cel puţin odată la câţiva ani, sau, chiar în fiecare zi, în cazul cel mai optim. Desigur, acestea sunt afirmaţii utopice, nu neg asta, dar totuşi, consider că dacă se munceşte, şi nu îţi e ruşine să faci asta, se poate.
Acestea fiind spuse, spuneţi lucrurilor pe nume, spune-i că-l, că o iubeşti, şi nu uitaţi: 12 trandafiri oferiţi separat (adică un trandafir oferit de 12 ori) valorează de 12 ori mai mult decât 12 trandafiri daţi o singură dată. Adică lucruri mărunte şi des fac mai mult decât lucruri grandioase şi rar. Ciudată afirmaţie ţinând cont că eu eram de principiul al doilea. Dar m-am lecuit mai demult (o să povestesc odată).
Luca 12:13 Unul din mulţime i-a zis lui Isus: „Învăţătorule, spune fratelui meu să împartă cu mine moştenirea noastră.”
14 „Omule” i-a răspuns Isus „cine M-a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi?”
15 Apoi le-a zis: „Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.”
16 Şi le-a spus pilda aceasta: „Ţarina unui om bogat rodise mult.
17 Şi el se gândea în sine şi zicea: „Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng roadele.”
18 „Iată” a zis el „ce voi face: îmi voi strica grânarele şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele şi toate bunătăţile mele;
19 şi voi zice sufletului meu: „Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te!”
20 Dar Dumnezeu i-a zis: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?”
21 Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu.”
Becali, becali, becali, un sindrom care e din ce în ce mai peste tot. Tot mai des aud expresii de genul “mă câţi bani au alţii, sau unii”.
Am rămas stupefiat odată, când am auzit din partea cuiva ce conduce un Mercedes, şi nu o vechitură, ci ultimul model în urmă cu 2-3 ani, povestindu-mi cu o tristeţe aproape contagioasă: “Mă, manule, când îi văd pe alţii câţi bani au, câte-şi permit, câte fac, aşa ciudă îmi e că viaţa asta e aşa de incorectă câteodată….”
Am rămas stupefiat. Tipul acesta ţinea cheile de la mercedes pe masă, împreună cu 2 telefoane de o valoare de 1000 de euro aproape. Stăteam şi mă miram ce disperaţi suntem. Am mai auzit tipi cu Audi deloc neglijabil, ce viaţă grea au. Sau alţii cu SUV-uri, plângându-se că ce vremuri grele sunt, că s-a scumpit benzina. SUV-uri americane, ca să fiu mai specific, mari consumatoare de gloanţe în Irak.
Nu ştiu, să râd, să plâng, să-mi bat joc pur şi simplu de ei, să-i ironizez, satirizez, ce poţi să le faci. Eu personal mă consider bogat. O să râdeţi, o să ziceţi că vai ş-amar de capul tău manule, dar eu mă consider bogat. E drept, nu am mercedes la scară, nici audi, telefoanele valorează maxim 2 milioane, dar de fapt stau şi mă gândesc, ce-mi lipseşte.
Dacă e să fiu normal, ca restul oamenilor, aş putea să mă sinucid. Fără să exagerez. Aş avea suficiente motive ca să mă arunc acum împreună cu copilul în braţe de la balcon, pe motiv că sunt sărac.
Dar dacă vrem să fim realişti, ne putem întreba dacă avem haine, murim de foame, dacă ne plouă şi pe noi când plouă afară. Dacă la astea 3 întrebări, ai răspunsuri negative, consideră-te bogat.
De ce? De asta:
O cercetatoare din Ecuador a propus un studiu care e destinat sa aseze totul intr-o lumina patetic relativista, lumina, oarecum spectrala, a dramei planetare.
Daca am reduce umanitatea - spune textul propus de Leticia Aviles - la dimensiunile unui sat cu 100 de locuitori, pastrand in chip riguros proportiile tuturor categoriilor umane existente.
“Satul” acesta ar arata astfel:
- 57 asiatici; 21 europeni; 14 americani (din ambele Americi); 8 africani.
-52 femei; 48 barbati.
- 70 cetateni de culoare; 30 albi.
-70 necrestini; 30 crestini.
- şase din cei o suta de locuitori ar detine 59% din averea totala a satului. Toti sase ar fi americani.
- 80 dintre locuitorii satului ar locui in conditii precare,
- 70 ar fi analfabeti,
- 50 ar fi subnutriti.
- în fiecare zi, ar muri unul si s-ar naste doi.
- unul singur ar avea un titlu academic, unul singur ar avea un PC.
Mai departe:
daca te trezesti dimineata sanatos, esti mai fericit decat cca un milion de oameni, care nu vor apuca saptamana viitoare. Daca n-ai trecut printr-un razboi sau printr-o inchisoare, daca nu stii ce inseamna tortura si foamea, esti mai fericit decat 500 de milioane de oameni.
Daca poti merge la biserica fara sa te temi ca vei fi amenintat, arestat sau ucis, ai mai mult noroc decat 3 miliarde dintre semenii tai.
Daca ai mancare in frigider, esti imbracat decent, ai un acoperis deasupra capului si un pat pe care sa dormi, esti mai bogat decat 75% din locuitorii Pamantului.
Daca ai un cont in banca si ceva bani in buzunar, apartii unei minoritati de 8%, care o duce bine.
Daca citesti acest text, ai sansa de a nu apartine celor 2 miliarde de cetateni ai planetei, care nu stiu sa citeasca…
Iar dacă citeşti acest text, ai calculator + internet, deci eşti mai bogat decât 90% din populaţia globului.
