Un cor de copii a fost dat afară din festivitatea de sărbători, din cauză că colindele lor erau prea creştine.

Cu alte cuvinte, Isus Hristos a fost dat afară pe uşa din dos de la propria-i sărbătoare.

De-aici.

Ştiam de mai demult de ea, dar cum n-am reuşit să găsesc nimic de la ea am lăsat-o baltă. Mereu auzeam la radio la Walkintheword reclamă la ea şi bucăţi de cântece iar Între timp se pare că s-a lansat serios, cu videoclip şi tot.

Pare interesantă una dintre melodii:

Grea întrebare.

Răspunsul la toţi ne este acelaşi: păi a fost odată o seară faină de tabără/peniel/confeinţe/rugăciune, etc în care mi-am predat viaţa lui Isus. Tipic.

Dar totuşi, de la ce ai fost mântuit?

De la minciună?
De iad?
De la bârfă?
De la înşelăciuni?
De la pofte?
De la rebeliune împotriva părinţilor?
De la ce ai fost mântuit?

Până la urmă, este trist că vom fi mulţi, din biserică, şi chiar îndrăznesc să spun, de la noi din biserică, care nu vom fi acolo.

Pentru că în final, Dumnezeu face mişcarea finală.

Psalmi 15:1 (Un psalm al lui David.) Doamne, cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tău cel Sfânt?
2 -Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu, şi spune adevărul din inimă.
3 Acela nu cleveteşte cu limba lui, nu face rău semenului său, şi nu aruncă ocara asupra aproapelui său.
4 El priveşte cu dispreţ pe cel vrednic de dispreţuit, dar cinsteşte pe cei ce se tem de Domnul. El nu-şi ia vorba înapoi, dacă face un jurământ în paguba lui.
5 El nu-şi dă banii cu dobîndă, şi nu ia mită împotriva celui nevinovat.

Cel ce se poartă aşa, nu se clatină niciodată.

Ştim toţi psalmul pe de rost, dar…la ce bun?
Dumnezeu să ne-ajute, să conştientizăm că mântuirea nu e un moment în care ţi-ai predat viaţa Lui Isus, şi apoi ai rămas acelaşi om, nu doar cu numele. Apropo unora, aşa cum faptele nu ne mântuiesc, nu ne mântuieşte nici slujirea care o facem în biserică.

Nu e ideea mea. E un scurt mp3, ce m-a cutremurat literalmente:

Ascultaţi-l, merită:

Ţineţi minte în Left Behind, partea a 2-a, când se proclama public faptul că Isus nu a fost Dumnezeu, şi că El nu a pretins niciodată că ar fi Dumnezeu, sau că ar fi Mesia?

Ei bine, se pare că pe lângă Codul lui DaVinci care s-a cam stins în ultima vreme, scrierile care promit să zguduie creştinismul din rădăcini apar ca ciupercile după ploaie:

Cu toate acestea, mai sunt printre noi, oameni care cred că vor duce o viaţă normală, în următorii 30-40 de ani. Mi-e milă de ei, că nu ştiu ce urmează.

Mai îmi pare rău pentru idioţii care l-au ales pe George W. Bush, crezând e pocăit, născut din nou.

Bush: All religions pray to ’same God’
‘That’s what I believe. I believe Islam is a great religion that preaches peace’

de aici.

Asta venind de la cel care se presupune că ar fi cel mai puternic om de pe planetă. Un om care se teme să proclame Adevărul. În schimb îşi rezervă dreptul de a numi terorist pe oricine vrea el.

Când se va-ntâmpla oare ce zicea Duduman?

Predicator la 7 ani.

Înainte să zic părerea mea, aş fi foarte curios legat de părerea unei persoane mai avizate decât mine.

Se poate ca lipsa de lucrători să fie aşa mare încât Dumnezeu să folosească lucrurile slabe să le facă de ruşine pe cele tari? Sau pur şi simplu e vorba de business? Still Benny Hinn.

Luca 12:13  Unul din mulţime i-a zis lui Isus: „Învăţătorule, spune fratelui meu să împartă cu mine moştenirea noastră.”

14  „Omule” i-a răspuns Isus „cine M-a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi?”
15  Apoi le-a zis: „Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.”
16  Şi le-a spus pilda aceasta: „Ţarina unui om bogat rodise mult.
17  Şi el se gândea în sine şi zicea: „Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng roadele.”
18  „Iată” a zis el „ce voi face: îmi voi strica grânarele şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele şi toate bunătăţile mele;
19  şi voi zice sufletului meu: „Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te!”
20  Dar Dumnezeu i-a zis: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?”
21  Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu.”

Becali, becali, becali, un sindrom care e din ce în ce mai peste tot. Tot mai des aud expresii de genul “mă câţi bani au alţii, sau unii”.

Am rămas stupefiat odată, când am auzit din partea cuiva ce conduce un Mercedes, şi nu o vechitură, ci ultimul model în urmă cu 2-3 ani, povestindu-mi cu o tristeţe aproape contagioasă: “Mă, manule, când îi văd pe alţii câţi bani au, câte-şi permit, câte fac, aşa ciudă îmi e că viaţa asta e aşa de incorectă câteodată….”
Am rămas stupefiat. Tipul acesta ţinea cheile de la mercedes pe masă, împreună cu 2 telefoane de o valoare de 1000 de euro aproape. Stăteam şi mă miram ce disperaţi suntem. Am mai auzit tipi cu Audi deloc neglijabil, ce viaţă grea au. Sau alţii cu SUV-uri, plângându-se că ce vremuri grele sunt, că s-a scumpit benzina. SUV-uri americane, ca să fiu mai specific, mari consumatoare de gloanţe în Irak.
Nu ştiu, să râd, să plâng, să-mi bat joc pur şi simplu de ei, să-i ironizez, satirizez, ce poţi să le faci. Eu personal mă consider bogat. O să râdeţi, o să ziceţi că vai ş-amar de capul tău manule, dar eu mă consider bogat. E drept, nu am mercedes la scară, nici audi, telefoanele valorează maxim 2 milioane, dar de fapt stau şi mă gândesc, ce-mi lipseşte.

Dacă e să fiu normal, ca restul oamenilor, aş putea să mă sinucid. Fără să exagerez. Aş avea suficiente motive ca să mă arunc acum împreună cu copilul în braţe de la balcon, pe motiv că sunt sărac.

Dar dacă vrem să fim realişti, ne putem întreba dacă avem haine, murim de foame, dacă ne plouă şi pe noi când plouă afară. Dacă la astea 3 întrebări, ai răspunsuri negative, consideră-te bogat.

De ce? De asta:

O cercetatoare din Ecuador a propus un studiu care e destinat sa aseze totul intr-o lumina patetic relativista, lumina, oarecum spectrala, a dramei planetare.

Daca am reduce umanitatea - spune textul propus de Leticia Aviles - la dimensiunile unui sat cu 100 de locuitori, pastrand in chip riguros proportiile tuturor categoriilor umane existente.

“Satul” acesta ar arata astfel:

- 57 asiatici; 21 europeni; 14 americani (din ambele Americi); 8 africani.

-52 femei; 48 barbati.

- 70 cetateni de culoare; 30 albi.

-70 necrestini; 30 crestini.

- şase din cei o suta de locuitori ar detine 59% din averea totala a satului. Toti sase ar fi americani.

- 80 dintre locuitorii satului ar locui in conditii precare,

- 70 ar fi analfabeti,

- 50 ar fi subnutriti.

- în fiecare zi, ar muri unul si s-ar naste doi.

- unul singur ar avea un titlu academic, unul singur ar avea un PC.

Mai departe:

daca te trezesti dimineata sanatos, esti mai fericit decat cca un milion de oameni, care nu vor apuca saptamana viitoare. Daca n-ai trecut printr-un razboi sau printr-o inchisoare, daca nu stii ce inseamna tortura si foamea, esti mai fericit decat 500 de milioane de oameni.

Daca poti merge la biserica fara sa te temi ca vei fi amenintat, arestat sau ucis, ai mai mult noroc decat 3 miliarde dintre semenii tai.

Daca ai mancare in frigider, esti imbracat decent, ai un acoperis deasupra capului si un pat pe care sa dormi, esti mai bogat decat 75% din locuitorii Pamantului.

Daca ai un cont in banca si ceva bani in buzunar, apartii unei minoritati de 8%, care o duce bine.

Daca citesti acest text, ai sansa de a nu apartine celor 2 miliarde de cetateni ai planetei, care nu stiu sa citeasca…

Iar dacă citeşti acest text, ai calculator + internet, deci eşti mai bogat decât 90% din populaţia globului.

Think different, cum zicea Steve, parafrazându-L pe Isus, care ne spunea să nu gândim ca lumea nebună şi fără pricepere.

Melodia este una veche, se cântă la ţară, se cântă la bunici, nu se mai cântă la noi, şi nu blamez asta. Este una din acele cântări simbol pentru generaţia care a plătit un preţ pe care noi nici nu-l concepem. O puteţi asculta în timp ce citiţi, de obicei pentru asta pun o melodie la începutul post-ului tot timpul o melodie.

Am avut onoarea, privilegiul, nici nu ştiu cum să-i zic, am fost la bunicul meu la festivitatea sa de retragere din funcţie (pe care o voi posta aici după ce-i voi face un montaj decent), şi am fost martor, la unii dintre cei care fac parte dintr-o generaţie, din care cu mare sinceritate pot să spun că oarecum îmi pare rău că n-am făcut parte. Acea generaţie care mergea pe jos dintr-un sat în altul, pe drum cântând cântări, fără să-i intereseze că se fac de râs, că lumea-i ascultă. Acea generaţie care nu cunoştea mersul cu maşina, care nu cunoştea cuvântul conceptul de “e fix, trebuie să terminăm” dar nici acela de “încă nu e fix, hai să mai forţăm 2-3 cântări”. Este o generaţie care a plătit preţul anchetelor, preţul dosarelor la securitate, care şi-a asumat riscul ca cel pentru care face rugăciune, să fie un informator care să-l poată băga după gratii ani buni.

Am asistat, oarecum discret, şi filmând în acelaşi timp, la discuţiile dintre aceşti oameni, desigur, bătrâni azi, şi am rămas şocat de nişte lucruri. Aceşti oameni seamănă foarte mult cu noi de fapt. Aceşti oameni nu sunt deloc demodaţi. Eu garantez, că oricare dintre ei, dacă ar veni şi ar predica la tineret la noi, ar fi la fel de relevant, poate chiar mai revelant decât vedetele generaţiei noastre, gen Pustan. Pentru că discutau nişte lucruri total atemporale. Total imune la modă, la stil, la orice lucru trecător. Şi nu erau deloc acei gen de oameni legalişti, închişi la minte, care-i credeam că ar fi. Râdeau, se bucurau, îşi ziceau glume, depănau amintiri, şi mă miram de unde atâta veselie pe ei, când alţi bătrâni îşi plâng de milă. Era efectiv extraordinar, dar aşa, stând şi uitându-mă la ei, uitam că sunt bătrâni. Pur şi simplu, uitam după un timp. Pentru că discutau nişte lucruri pe care şi noi le discutăm. Despre credinţă, despre curaj, despre frică, despre a-mpărtăşi evanghelia, despre dureri, despre răsplată, despre frica de Dumnezeu, despre exact acelaşi lucruri. Atâta că foloseau un limbaj mai arhaic, dar mie-mi plăcea, nu aveam treabă.

Ţin minte şi acum, când a venit anul trecut în tabăra naţională, fratele Vasile Micula, cu acordeonul lui vestit. Şi-mi aduc aminte, că aşa, cu stilul lui, clasic, dar adevărat, plin de pasiune, a reuşit să ridice întreg cortul în picioare. Toţi băteau din palme, a fost unul din acele momente care mi-au rămas întipărite-n minte. Puteam să mă regăsesc în acele cântări, şi mi-am dat seama, că nu trebuie să uităm ce-a fost în urmă, da, nu la toată lumea le place, şi înţeleg. Dar eu sunt unul din acei ciudaţi, care mă regăsesc şi în stilul celor de la Pocăiţii, dar şi în stilul lui Vasile Micula. Ambele îşi au locul lor.

Sincer să fiu, îmi e dor de acele seri de rugăciune, în care se cântă cântări vechi, nu-mi e ruşine de ele, pentru că reprezintă o parte a penticostalilor din care cred că fac parte, şi pentru că, cum zicea Sunny, de la Vitamina C, cei care aţi fost prezenţi, ştiţi, zicea că un cântec pentru care s-a sacrificat ceva, s-a jertfit ceva, are o putere mult mai mare decât o traducere de la hillsong. Şi sunt total de-acord cu el.

De asta cred eu că au atâta putere aceste cântări, pentru că acea generaţie care le-a cântat, le cânta cu securitatea pândind la geamuri, cu copiii persecutaţi la şcoală, cu femeile cu batic de care lumea-şi bătea joc.

Sper să fim şi noi o generaţie, cu cântări de-ale noastre, cu jertfe de-ale noastre. Să putem povesti copiilor noştrii despre serile de rugăciune din tinereţe, de programele de biserică până seara târziu, de întâmplările din care Dumnezeu ne-a scos la milimetri.

Să fim o generaţie care să jertfească. Să jertfească confort. Să jertfească libertate. Să jertfească interesele personale. Să jertfească eu nu-l suport pe X.

Acestea fiind spuse, abia aştept seara de rugăciune cu tinerii. Sper că şi voi.

Disclaimer:

Nu am de gând să atac pe nimeni, şi nu o să mă refer la nimeni specific în ceea ce urmează să scriu. Vreau să evidenţiez nişte lucruri care cred eu, şi care am observat eu că se întâmplă de ceva vreme, şi care arată nişte adevăruri triste.

Când am auzit prima oară această melodie, reacţia mea a fost tipică. Cât de jenant poţi să fii să faci aşa ceva, ca şi manelar, să plagiezi o melodie creştină, şi tot felul de jigniri adresa manelistului cu pricina.

Apoi a trecut ceva timp. Cum e acea expresie românească: mi-a căzut fisa. M-am pus şi am ascultat-o iar. Şi iar. M-am uitat să văd dacă a schimbat versurile, precum fraţii de la Contrast. Dar am rămas surprins. Nici un vers nu e schimbat. Melodia a rămas 100% creştină. Desigur, în cazul în care a mai fost ceva manelist răstignit şi pus într-un mormânt, şi ca să moară a venit pe pământ. Dar nu cred că e.

Apoi m-am luat la felul cum o cântă. Felul cum o cântă. Poate mi se pare mie, dar parcă o cântă cu o oarecare pasiune, o pasiune care ne lipseşte nouă. Un lucru care oarecum mă sperie. Desigur, vocile rele vor spune, păi o cântă cu pasiune, cum să n-o cânte, când face mii de euro la o nuntă, normal că o cântă. Argumentul ăsta nu e valabil, din simplul motiv că melodia nu e schimbată, a rămas identică. Şi nu poate fi cântată la nuntă, nu poate fi cântată în discoteci. Nu pentru că nu e demnă, ci pentru că nu e comercială. Nu se vinde. Acesta e genul de melodie care-i face pe oameni să se simtă vinovaţi. Cam cum scriu eu pe blog, dar ăsta e alt subiect.

Şi atunci, ce-ar avea de câştigat respectivul interpret? Eu personal nu cred că nimic. Însă oricât de ciudat ar suna, eu n-am nimic cu manelele, singurul lucru care nu-mi plac la ele, e că promovează banii, sexul, prostia.

Ca şi rap-ul american, care are 90% versuri identice (nu mă faceţi să traduc), ca şi R&B-ul, ca şi dance-ul, ca şi oricare altă categorie de muzică. Nu mai acuzaţi maneliştii de prostie. Acuzaţi-i de plagiere, de lipsă de originalitate, de orice. Dar nu-i acuzaţi că-s proşti, că vă daţi în cap. Sexul, banii, sistemul, leii grei, şi alte prostii d-astea, sunt în toate genurile de muzică laică, ştiţi bine. Nu-mi plac manelele, nu ascult manelele, nu le iau apărarea. Însă cred că e drept să iau apărarea la melodia asta, care, deşi e pe ritm de manele, are versuri creştine.

Unde sunt rockerii care apără versurile melodiilor lor, care spun că linia melodică nu contează? Unde sunteţi, ce faceţi? Ce păziţi? Oare nu sunteţi şi voi la fel de orbi ca şi restul oamenilor, care cred că preferinţele lor coincid cu ale lui Dumnezeu. Mult tupeu cred că-ţi trebuie ca să crezi asta. La fel şi cei care spun că doar cele în stil Simina, sau în stil Puiu Chibici, sau Ovidiu Liteanu, sunt melodii pe placul lui Dumnezeu. Nu e adevărat. Melodiile pe placul Lui, sunt cele care transmit mesajul Lui, Cuvântul Lui.

Şi oricât de ciudat ar suna, melodia aceasta intră în această categorie.

Nu credeţi?

Prea talentat tipul, prea frumos cântecul, şi exprimă un adevăr prea adevărat.

always been white trash
i guess i always will
i been searchin for a paradise
somewhere over the hills
and there aint no rainbow
aint no pot o gold
i cant get no sleep
cause all my dreams
have been stole
do bad boys go to heaven
have i committed
2 many sins
when im standin at the gates b4 you
oh lord will ya let me in
do low lifes go to heaven
have we committed 2 many sins
when im standin at the gates b4 you
oh lord oh lord will ya let me in

now my mamma
shes a born again christian
says im goin straight to hell
maybe cause i smoke a lil refer
maybe cause i been 2 jail
just cause i dont go 2 church
dont mean i dont believe
in the man
but its hard 2 trust a religion
when your preachers holdin
out his hand
chorus

and when im standin
in your glory
and you look me in the eyes
you’ll see the pain im wearin
its always been my disguise.

Older Posts »