A trecut ceva vreme de când sunt şofer, dar nu de asta este vorba. Vreau să povestesc, ca să observaţi un fenomen, nişte lucruri pe care le-am păţit când am luat maşina, mai exact, o mică (mare) diferenţă de atitudini, pe care sper eu că n-o practicaţi.

Poate că sunt eu paranoic (da, ştiu că sunt) dar mi se pare mie sau simt că suntem din ce în ce mai aproape de acele scene din Left Behind. Criza financiară este doar un oarecare pretext pentru ce urmează. Drept urmare, s-au şi gândit câteva “soluţii” pentru această “criză”:

Parisul va propune la următorul summit G8 un guvern economic mondial în viitorul apropiat (2-3 ani). Legat de ce ziceam eu de maniacii HI5, se va ajunge aici de fapt. Oricine va şi orice despre oricine. Spuneţi adio intimităţii, şi cei care credeaţi că e suficient să marcaţi informaţia ca fiind privată, vă înşelaţi amarnic.
Noi legi nu ne vor lăsa să cumpărăm telefon mobil fără paşaport, pentru că noah, tre să se ştie al cui e telefonul.
Fiecare email şi acţiune întreprinsă pe internet va fi monitorizată şi înregistrată. Pentru că tre să se ştie cine ce face.

De asemenea, dacă faci copii, rişti să dezechilibrezi planeta, şi cei care au mai mult de 2 copii trebuie priviţi urât în societate, şi mustraţi. Pentru că fiecare copil înseamnă CO2 emis în atmosferă.

E ca-n reclama aia, a-nnebunit lupu.

Impresii de după.

În primul rând, o să încep cu ceea ce mă enervează şi cel mai mult: Idioţii care nu fac nimic decât să abereze pe tema “Robii cu prietenii lui”.

Aproape că s-a milogit Robi de unii să vină să colaboreze, să ajute, n-au venit, nu-i bai, cei care am fost, am mers, am pus umăru, ne-am distrat, am mâncat bine, un restaurant din oradea chiar ne-a sponsorizat cu mâncare cum puţini ştiu că există, şi chiar dacă în final am ajuns iar, doar noi de noi, a fost bestial.

Da, doar noi de noi, şi nu văd problema cu asta.

În al doilea rând, nu-mi place de Smith®, care ne-ar scoate el din biserică cu pantomimă cu tot, ardă-ne drept în fundu iadului dacă ar fi după el. Îl ştiţi, e omul ăla cu butonul de volum (şi bun simţ) stricat. Ăla care-l trimetea pe Ioanci în iad, în coşciug, în lună, în stele, numa el ştie. Ţin minte odată una tare: Scapă-ne doamne de ăsta, că-n fundu iadului ne duce pe toţi. Tare de tot.

Lucruri de bine

Au ieşit bine toate în final, mai bine decât ne aşteptam. Promo-ul, vă vine sau nu să credeţi, Miercuri m-am apucat de el, şi joi l-am terminat. Eram convins că o să fie un eşec total.

Faza cu filmarea live, n-a ieşit cum am vrut eu, în prima seară tv-tunerul refuzând cu încăpăţânare să afişeze altceva decât albastru, şi am rămas cu o singură cameră. Sec, ştiu.

A doua seară însă a mers. Sunt mulţumit în condiţiile în care cu aparatură de 500 de euro am făcut ceea ce se face în mod normal cu mii de euro. Adică masă de montaj, camere profesionale, macarale, etc. Ştiţi cum e, când nu este, intervine acel strop de inspiraţie, şi restul 99% de transpiraţie. Chiar am fost sceptic că va funcţiona ceva, dar a mers.

Mulţumesc pe această cale celor care ne-au pus la dispoziţie proiectoarele, chiar ne-au fost de mare ajutor.

A da, în final, eu am ajuns la lumini, deci dacă v-a enervat ceva, vi s-a părut prea întunecat/colorat/luminos câteodată, nu e vina mea, pur şi simplu nu m-am putut abţine.

Decorul a fost ceva neaşteptat, aici Mircea are 90% din merite. Adică conceptualizare/vizualizare apoi managementul resurselor, echipei, oamenilor (na că şi eu pot folosi denumiri şmechere). El ne împingea pe la spate, hai să merem, hai să dregem, hai să facem.

Ce mi-a mai plăcut, e că am avut de învăţat de la multe trupe, şi cred că inclusiv trupa de panto are de învăţat de la acele trupe. O să zic ce într-un post viitor.

Acestea fiind spuse, abia aştept să pun în aplicare cu Robi un proiect foarte interesant, legat de partea de dramă/pantomimă. Ceva ce demult vroiam să fac, doar că n-aveam cu cine şi mult peste media celor ce se face acum. Sunt idealist, ştiu, dar o să vedem ce-o să iasă.

Grea întrebare.

Răspunsul la toţi ne este acelaşi: păi a fost odată o seară faină de tabără/peniel/confeinţe/rugăciune, etc în care mi-am predat viaţa lui Isus. Tipic.

Dar totuşi, de la ce ai fost mântuit?

De la minciună?
De iad?
De la bârfă?
De la înşelăciuni?
De la pofte?
De la rebeliune împotriva părinţilor?
De la ce ai fost mântuit?

Până la urmă, este trist că vom fi mulţi, din biserică, şi chiar îndrăznesc să spun, de la noi din biserică, care nu vom fi acolo.

Pentru că în final, Dumnezeu face mişcarea finală.

Psalmi 15:1 (Un psalm al lui David.) Doamne, cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tău cel Sfânt?
2 -Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu, şi spune adevărul din inimă.
3 Acela nu cleveteşte cu limba lui, nu face rău semenului său, şi nu aruncă ocara asupra aproapelui său.
4 El priveşte cu dispreţ pe cel vrednic de dispreţuit, dar cinsteşte pe cei ce se tem de Domnul. El nu-şi ia vorba înapoi, dacă face un jurământ în paguba lui.
5 El nu-şi dă banii cu dobîndă, şi nu ia mită împotriva celui nevinovat.

Cel ce se poartă aşa, nu se clatină niciodată.

Ştim toţi psalmul pe de rost, dar…la ce bun?
Dumnezeu să ne-ajute, să conştientizăm că mântuirea nu e un moment în care ţi-ai predat viaţa Lui Isus, şi apoi ai rămas acelaşi om, nu doar cu numele. Apropo unora, aşa cum faptele nu ne mântuiesc, nu ne mântuieşte nici slujirea care o facem în biserică.

Nu e ideea mea. E un scurt mp3, ce m-a cutremurat literalmente:

Ascultaţi-l, merită:

Dumnezeu din când în când, ne mai deschide un ochi, ne mai desfundă o ureche, ne mai ajută să vedem lucruri care alţii nu le văd, care alţii nu le aud, care alţii nu le-ar crede. Este asta un lucru bun? Eu cred că da. Am observat că-ntotdeauna, cât timp tu faci ce este de făcut, Dumnezeu învârte lucrurile, aşază situaţiile, în aşa fel încât să ieşi cu basma curată.

Recunosc personal, câteodată nu credeam totalmente în versetul care spune că răzbunarea este a Domnului. Ascultam la un moment dat la James MacDonald, o predică în care zicea că noi să facem ce este drept înaintea Lui, restul lucrurilor să le ignorăm. Şi mi-a plăcut mult cum a pus problema, a spus la un moment dat, ceea ce mă întrebam eu: bine, fac un lucru, dar cine se va ocupa de reputaţia mea? Aici recunosc că m-am oprit puţin, şi am dat volumul mai tare, pentru că exact atunci treceam printr-un moment de genul eu contra restul. Şi mă gândeam cât risc aici, dacă nu am dreptate, toate se vor sparge la mine-n cap, şi voi cădea (puţin spus) oarecum de fraier. Şi chiar mă frământa asta. Şi stăteam şi mă gândeam, oare, oare, ce se va-ntâmpla? Va avea Domnul grijă?

Întrebarea şi scopul postului este, oare Dumnezeu chiar are grijă? Oare El chiar lucrează, chiar aranjează lucrurile în aşa fel încât cei ce se-ncăpăţânează până la a fi batjocoriţi literalmente să iasă cu basma curată?

Voi ce ziceţi, se-ntâmplă? Deznodământul a fost deja, am să povestesc după.

Ţineţi minte în Left Behind, partea a 2-a, când se proclama public faptul că Isus nu a fost Dumnezeu, şi că El nu a pretins niciodată că ar fi Dumnezeu, sau că ar fi Mesia?

Ei bine, se pare că pe lângă Codul lui DaVinci care s-a cam stins în ultima vreme, scrierile care promit să zguduie creştinismul din rădăcini apar ca ciupercile după ploaie:

Cu toate acestea, mai sunt printre noi, oameni care cred că vor duce o viaţă normală, în următorii 30-40 de ani. Mi-e milă de ei, că nu ştiu ce urmează.

Mai îmi pare rău pentru idioţii care l-au ales pe George W. Bush, crezând e pocăit, născut din nou.

Bush: All religions pray to ’same God’
‘That’s what I believe. I believe Islam is a great religion that preaches peace’

de aici.

Asta venind de la cel care se presupune că ar fi cel mai puternic om de pe planetă. Un om care se teme să proclame Adevărul. În schimb îşi rezervă dreptul de a numi terorist pe oricine vrea el.

Când se va-ntâmpla oare ce zicea Duduman?

Cum îţi dai seama când un creştin e creştin, nu doar bolboroseşte?

Cum zicea Isus: după roade. Dacă se schimbă. Dacă e acelaşi om, cu aceleaşi păcate, aceleaşi vicii, se minte pe el însuşi.

Luca 12:13  Unul din mulţime i-a zis lui Isus: „Învăţătorule, spune fratelui meu să împartă cu mine moştenirea noastră.”

14  „Omule” i-a răspuns Isus „cine M-a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi?”
15  Apoi le-a zis: „Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.”
16  Şi le-a spus pilda aceasta: „Ţarina unui om bogat rodise mult.
17  Şi el se gândea în sine şi zicea: „Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng roadele.”
18  „Iată” a zis el „ce voi face: îmi voi strica grânarele şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele şi toate bunătăţile mele;
19  şi voi zice sufletului meu: „Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te!”
20  Dar Dumnezeu i-a zis: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?”
21  Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu.”

Becali, becali, becali, un sindrom care e din ce în ce mai peste tot. Tot mai des aud expresii de genul “mă câţi bani au alţii, sau unii”.

Am rămas stupefiat odată, când am auzit din partea cuiva ce conduce un Mercedes, şi nu o vechitură, ci ultimul model în urmă cu 2-3 ani, povestindu-mi cu o tristeţe aproape contagioasă: “Mă, manule, când îi văd pe alţii câţi bani au, câte-şi permit, câte fac, aşa ciudă îmi e că viaţa asta e aşa de incorectă câteodată….”
Am rămas stupefiat. Tipul acesta ţinea cheile de la mercedes pe masă, împreună cu 2 telefoane de o valoare de 1000 de euro aproape. Stăteam şi mă miram ce disperaţi suntem. Am mai auzit tipi cu Audi deloc neglijabil, ce viaţă grea au. Sau alţii cu SUV-uri, plângându-se că ce vremuri grele sunt, că s-a scumpit benzina. SUV-uri americane, ca să fiu mai specific, mari consumatoare de gloanţe în Irak.
Nu ştiu, să râd, să plâng, să-mi bat joc pur şi simplu de ei, să-i ironizez, satirizez, ce poţi să le faci. Eu personal mă consider bogat. O să râdeţi, o să ziceţi că vai ş-amar de capul tău manule, dar eu mă consider bogat. E drept, nu am mercedes la scară, nici audi, telefoanele valorează maxim 2 milioane, dar de fapt stau şi mă gândesc, ce-mi lipseşte.

Dacă e să fiu normal, ca restul oamenilor, aş putea să mă sinucid. Fără să exagerez. Aş avea suficiente motive ca să mă arunc acum împreună cu copilul în braţe de la balcon, pe motiv că sunt sărac.

Dar dacă vrem să fim realişti, ne putem întreba dacă avem haine, murim de foame, dacă ne plouă şi pe noi când plouă afară. Dacă la astea 3 întrebări, ai răspunsuri negative, consideră-te bogat.

De ce? De asta:

O cercetatoare din Ecuador a propus un studiu care e destinat sa aseze totul intr-o lumina patetic relativista, lumina, oarecum spectrala, a dramei planetare.

Daca am reduce umanitatea - spune textul propus de Leticia Aviles - la dimensiunile unui sat cu 100 de locuitori, pastrand in chip riguros proportiile tuturor categoriilor umane existente.

“Satul” acesta ar arata astfel:

- 57 asiatici; 21 europeni; 14 americani (din ambele Americi); 8 africani.

-52 femei; 48 barbati.

- 70 cetateni de culoare; 30 albi.

-70 necrestini; 30 crestini.

- şase din cei o suta de locuitori ar detine 59% din averea totala a satului. Toti sase ar fi americani.

- 80 dintre locuitorii satului ar locui in conditii precare,

- 70 ar fi analfabeti,

- 50 ar fi subnutriti.

- în fiecare zi, ar muri unul si s-ar naste doi.

- unul singur ar avea un titlu academic, unul singur ar avea un PC.

Mai departe:

daca te trezesti dimineata sanatos, esti mai fericit decat cca un milion de oameni, care nu vor apuca saptamana viitoare. Daca n-ai trecut printr-un razboi sau printr-o inchisoare, daca nu stii ce inseamna tortura si foamea, esti mai fericit decat 500 de milioane de oameni.

Daca poti merge la biserica fara sa te temi ca vei fi amenintat, arestat sau ucis, ai mai mult noroc decat 3 miliarde dintre semenii tai.

Daca ai mancare in frigider, esti imbracat decent, ai un acoperis deasupra capului si un pat pe care sa dormi, esti mai bogat decat 75% din locuitorii Pamantului.

Daca ai un cont in banca si ceva bani in buzunar, apartii unei minoritati de 8%, care o duce bine.

Daca citesti acest text, ai sansa de a nu apartine celor 2 miliarde de cetateni ai planetei, care nu stiu sa citeasca…

Iar dacă citeşti acest text, ai calculator + internet, deci eşti mai bogat decât 90% din populaţia globului.

Think different, cum zicea Steve, parafrazându-L pe Isus, care ne spunea să nu gândim ca lumea nebună şi fără pricepere.

Am văzut zilele astea la televizor, nu ştiu pe ce canal, o reclamă, la ceva emisiune de-a lui Dana Săvuică, sau cel puţin ea apărea în reclamă, care m-a enervat puţin (mai mult). Emisiunea avea legătură cu ceva ce era “fără prejudecăţi”. Nu ştiu de ce, dar parcă oriunde apare expresia asta, fără prejudecăţi, e vorba de sex. Nu-mi explic de ce. Ori toţi prezentatorii de la televiziune sunt proşti, ori presa, ori massmedia în general, dar undeva e greşit. Termenul în sine exprimă conform DEX:

PREJUDECÁTĂ, prejudecăţi, s.f. Părere, idee preconcepută (şi adesea eronată) pe care şi-o face cineva asupra unui lucru, adoptată, de obicei, fără cunoaşterea directă a faptelor; prejudeţ, prejudiciu.

Nu văd legătura cu sexul, şi asta nu-mi place că termenula fost denigrat în aşa măsură, încât s-a pierdut total sensul iniţial parcă. Nu mă credeţi? Căutaţi pe google “fără prejudecăţi” şi vedeţi ce rezultate apar.

Ideea de bază este că noi, creştinii, oarecum, într-un sens foarte ciudat, foarte abstract, parcă ni s-a furat cuvântul ăsta. De ce? Pentru că noi creştinii, ar trebui să fim cei mai fără prejudecăţi. Şi nu vorbesc deloc despre sex (ştiu că vă gândeaţi), vorbesc despre definiţia simplă a cuvântului.  Păreri preconcepute pur şi simplu. Despre persoane, despre lucruri, despre întâmpări. Lucruri de genul “ştiu eu cum e x” - deşi nu-l cunoşti, sau “lasă că ştiu eu cum a fost” deşi n-ai fost de faţă, sau alte lucruri de genul. Biblia ne spune să cercetăm toate lucrurile, să luăm ce este bun. În schimb, noi avem ce ne-nvaţă tata şi mama, de la biserică, dar parcă suntem handicapaţi spiritual. Conferinţa asta profetică, deşi n-am fost decât în ultima seară, m-a făcut să-mi dau seama cât sunt de plin de prejudecăţi de fapt. Şi nu numai eu.

Stau şi mă-ntreb, de ce e musai să vină tot timpul americani ca la noi să fie fain la biserică oare, sau să fie “har”, cum ne place nouă să zicem. Oare noi nu suntem în stare? Oare cei care au venit, nu tot din Biblie au citit, nu tot aceeaşi Biblie o avem şi noi?

Asta m-a fascinat, când omul zicea că profeţia nu este un lucru mistic, nu este ceva doar pentru iniţiaţi, doctoranzi teologici, bătrâni izolaţi de la ţară, călugări, şamd. Asta era o prejudecată. Asta mi-a dat seama că-s incult spiritual oarecum. Şi faptul că nu doar eu gândeam aşa, m-a speriat oarecum. Apoi am văzut reclama respectivă, şi oarecum fără să vreau, am făcut legătura. Noi creştinii, apărem în toată mass-media ca fiind plini de prejudecăţi. Şi sincer…nu-i învinovăţesc. De ce? Păi aşa suntem. La noi, adolescenţii, încă e destul de uşor, dar pe măsură ce creştem, parcă tot se agravează lucrurile. Încă, n-am văzut un adult, în toată regula, creştin, să-şi schimbe o prejudecată despre o anumită persoană, fără să se-ntâmple ceva cataclism în viaţa unuia dintre ei. Pur şi simplu nu am văzut. O părere, odată formată, o duce-n mormânt parcă. Mă disperă pur şi simplu. Orice i-ai spune, orice i-ai explica, orice i-ai demonstra, el aşa crede, şi aşa rămâne.

Nu zic că e valabil la toată lumea. Zic doar, că odată format acest tipar de gândire, cu păreri din rocă volcanică (adică odată întărite, aşa rămân pe veci), urmează pierderi majore. Pentru că toate astea se transmit la cei din jur.

Asta e, suntem plini de prejudecăţi, şi e păcat. Că ar trebui să ştim de ce credem ceea ce credem. Să nu credem doar aşa, orbeşte. Creştinismul nu e deloc bazat pe credinţă oarbă. Există un Isus atestat istoric, care a trăit, a fost răstignit, a murit, şi a înviat, şi mormântul Lui e gol şi azi. Nu văd unde e credinţa oarbă. Ştiaţi că viaţa Lui Isus e mai bine atestată istoric decât orice conducător de la acea perioadă? Nici măcar cezarul n-are atâtea biografii şi documente oficiale ca şi Isus. Şi noi habar nu avem de ce credem în ceea ce credem.

Ar mai fi multe de zis, dar nu vreau să vă plictisesc. Ideea e, fiţi fără prejudecăţi, cercetaţi lucrurile, şi luaţi ce este bun.

Older Posts »