Un cor de copii a fost dat afară din festivitatea de sărbători, din cauză că colindele lor erau prea creştine.

Cu alte cuvinte, Isus Hristos a fost dat afară pe uşa din dos de la propria-i sărbătoare.

De-aici.

Dacă există un lucru constant pe lumea asta, acela este schimbarea. Acela că oamenii se schimbă. Unii îmbătrânesc, alţii cresc.

Mi-am revăzut azi o

Am observat o chestie interesantă: cât de crude sunt sărbătorile. Sunt un fel de criză financiară socială. Adică un fel de duş cu apă rece, în care-ţi dai seama de multe lucruri. Despre ce vorbesc? E simplu, este vorba de

Pentru cei ce nu ştiau, Mash înseamnă Mobile Army Surgical Hospital.

Mi-a plăcut enorm acest serial, din motive foarte complexe. Trebuie să-l vizionaţi foarte atent ca să-l percepeţi la valoarea lui. Mi-a plăcut că s-a încercat pe cât posibil să se ţină cât mai aproape de realitate, şi asta m-a cucerit pe mine unul. Chiar e o adevărată dramă să stai la 17000 km de casă, şi să lupţi pentru problemele altora, plătind cu cea mai mare avuţie a unui om:

Zilele trecute, constrâns de circumstanţe (era singurul local deschis la ora aia) am dat pe la un fast food de o notorietate notabilă cu un amic să bem ceva.

Am rămas şocat. Merg să comand, şi cel care-mi preia comanda, nu e nimeni altul decât un fost coleg de clasă, care învăţa cel mai bine în generală. Primul instinct a fost să

Homosexualitatea nu mai e demult un subiect tabu, iar cuvântul batjocoritor “poponar” îşi pierde încet ecoul. Urmează să fie înlocuit cu termeni corecţi din punct de vedere politic. În toate serialele de televiziune mai nou, nu ştiu dacă aţi observat, există câte un homosexual. În afară de cele science-fiction.

Întotdeauna am fost curios de ce

Dacă tot e la modă să se scrie despre experienţele neplăcute cu diverse companii, de ce să nu se scrie şi despre cele bune?

Am de ceva vreme un card visa ING, pe care-l folosesc destul de des. Şi nu ştiu cum, am observat că banii dispar încet încet din cont, am verificat extrasele, şi…surpriză, cei de la Betamax Voip încărcau de zor credit de pe cardul meu. Ca sfat, evitaţi pe cât posibil site-urile de voip, 90% din ele aparţin de acelaşi Betamax, cu sediul în Germania, care fraudează mii de oameni.

Ideea interesantă e că am dat un email la ING, zicându-le să se uite care-i treaba. Mare mi-a fost mirarea când în câteva minute mă sună o doamnă să mă întrebe dacă să anuleze cardul, aceasta fiind singura soluţie viabilă. L-am anulat şi acum aştept altul.
Ce e interesant e că era vineri seara, în jur de ora 5:30, deci nu mă aşteptam să fie cineva pe-acolo să răspundă.

Oricum, e bine că ia în serios cauzele de fraudă, şi mă bucur că deşi sunt în România, se comportă ca şi ING-ul din Belgia.

Grea întrebare.

Răspunsul la toţi ne este acelaşi: păi a fost odată o seară faină de tabără/peniel/confeinţe/rugăciune, etc în care mi-am predat viaţa lui Isus. Tipic.

Dar totuşi, de la ce ai fost mântuit?

De la minciună?
De iad?
De la bârfă?
De la înşelăciuni?
De la pofte?
De la rebeliune împotriva părinţilor?
De la ce ai fost mântuit?

Până la urmă, este trist că vom fi mulţi, din biserică, şi chiar îndrăznesc să spun, de la noi din biserică, care nu vom fi acolo.

Pentru că în final, Dumnezeu face mişcarea finală.

Psalmi 15:1 (Un psalm al lui David.) Doamne, cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tău cel Sfânt?
2 -Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu, şi spune adevărul din inimă.
3 Acela nu cleveteşte cu limba lui, nu face rău semenului său, şi nu aruncă ocara asupra aproapelui său.
4 El priveşte cu dispreţ pe cel vrednic de dispreţuit, dar cinsteşte pe cei ce se tem de Domnul. El nu-şi ia vorba înapoi, dacă face un jurământ în paguba lui.
5 El nu-şi dă banii cu dobîndă, şi nu ia mită împotriva celui nevinovat.

Cel ce se poartă aşa, nu se clatină niciodată.

Ştim toţi psalmul pe de rost, dar…la ce bun?
Dumnezeu să ne-ajute, să conştientizăm că mântuirea nu e un moment în care ţi-ai predat viaţa Lui Isus, şi apoi ai rămas acelaşi om, nu doar cu numele. Apropo unora, aşa cum faptele nu ne mântuiesc, nu ne mântuieşte nici slujirea care o facem în biserică.

Nu e ideea mea. E un scurt mp3, ce m-a cutremurat literalmente:

Ascultaţi-l, merită:

La o scoala din SUA , invatatoarea le cere elevilor sa povesteasca un
film ce trateaza o tema de dragoste.
-Dintre un barbat si un barbat? intreaba un elev.
-Nuuu, raspunde grabita invatatoarea.
-Dintre o femeie si o femeie? intreaba o eleva.
-Nuuu, raspunde ingrijorata invatatoarea.
-Dar atunci intre cine? intreaba nedumeriti elevii.
-Intre un barbat si o femeie, raspunde invatatoarea.
-Aaa, am inteles, spuse un elev mai dezghetat. Vreti sa tratam un film
istoric.

Foarte sec.

Melodia este una veche, se cântă la ţară, se cântă la bunici, nu se mai cântă la noi, şi nu blamez asta. Este una din acele cântări simbol pentru generaţia care a plătit un preţ pe care noi nici nu-l concepem. O puteţi asculta în timp ce citiţi, de obicei pentru asta pun o melodie la începutul post-ului tot timpul o melodie.

Am avut onoarea, privilegiul, nici nu ştiu cum să-i zic, am fost la bunicul meu la festivitatea sa de retragere din funcţie (pe care o voi posta aici după ce-i voi face un montaj decent), şi am fost martor, la unii dintre cei care fac parte dintr-o generaţie, din care cu mare sinceritate pot să spun că oarecum îmi pare rău că n-am făcut parte. Acea generaţie care mergea pe jos dintr-un sat în altul, pe drum cântând cântări, fără să-i intereseze că se fac de râs, că lumea-i ascultă. Acea generaţie care nu cunoştea mersul cu maşina, care nu cunoştea cuvântul conceptul de “e fix, trebuie să terminăm” dar nici acela de “încă nu e fix, hai să mai forţăm 2-3 cântări”. Este o generaţie care a plătit preţul anchetelor, preţul dosarelor la securitate, care şi-a asumat riscul ca cel pentru care face rugăciune, să fie un informator care să-l poată băga după gratii ani buni.

Am asistat, oarecum discret, şi filmând în acelaşi timp, la discuţiile dintre aceşti oameni, desigur, bătrâni azi, şi am rămas şocat de nişte lucruri. Aceşti oameni seamănă foarte mult cu noi de fapt. Aceşti oameni nu sunt deloc demodaţi. Eu garantez, că oricare dintre ei, dacă ar veni şi ar predica la tineret la noi, ar fi la fel de relevant, poate chiar mai revelant decât vedetele generaţiei noastre, gen Pustan. Pentru că discutau nişte lucruri total atemporale. Total imune la modă, la stil, la orice lucru trecător. Şi nu erau deloc acei gen de oameni legalişti, închişi la minte, care-i credeam că ar fi. Râdeau, se bucurau, îşi ziceau glume, depănau amintiri, şi mă miram de unde atâta veselie pe ei, când alţi bătrâni îşi plâng de milă. Era efectiv extraordinar, dar aşa, stând şi uitându-mă la ei, uitam că sunt bătrâni. Pur şi simplu, uitam după un timp. Pentru că discutau nişte lucruri pe care şi noi le discutăm. Despre credinţă, despre curaj, despre frică, despre a-mpărtăşi evanghelia, despre dureri, despre răsplată, despre frica de Dumnezeu, despre exact acelaşi lucruri. Atâta că foloseau un limbaj mai arhaic, dar mie-mi plăcea, nu aveam treabă.

Ţin minte şi acum, când a venit anul trecut în tabăra naţională, fratele Vasile Micula, cu acordeonul lui vestit. Şi-mi aduc aminte, că aşa, cu stilul lui, clasic, dar adevărat, plin de pasiune, a reuşit să ridice întreg cortul în picioare. Toţi băteau din palme, a fost unul din acele momente care mi-au rămas întipărite-n minte. Puteam să mă regăsesc în acele cântări, şi mi-am dat seama, că nu trebuie să uităm ce-a fost în urmă, da, nu la toată lumea le place, şi înţeleg. Dar eu sunt unul din acei ciudaţi, care mă regăsesc şi în stilul celor de la Pocăiţii, dar şi în stilul lui Vasile Micula. Ambele îşi au locul lor.

Sincer să fiu, îmi e dor de acele seri de rugăciune, în care se cântă cântări vechi, nu-mi e ruşine de ele, pentru că reprezintă o parte a penticostalilor din care cred că fac parte, şi pentru că, cum zicea Sunny, de la Vitamina C, cei care aţi fost prezenţi, ştiţi, zicea că un cântec pentru care s-a sacrificat ceva, s-a jertfit ceva, are o putere mult mai mare decât o traducere de la hillsong. Şi sunt total de-acord cu el.

De asta cred eu că au atâta putere aceste cântări, pentru că acea generaţie care le-a cântat, le cânta cu securitatea pândind la geamuri, cu copiii persecutaţi la şcoală, cu femeile cu batic de care lumea-şi bătea joc.

Sper să fim şi noi o generaţie, cu cântări de-ale noastre, cu jertfe de-ale noastre. Să putem povesti copiilor noştrii despre serile de rugăciune din tinereţe, de programele de biserică până seara târziu, de întâmplările din care Dumnezeu ne-a scos la milimetri.

Să fim o generaţie care să jertfească. Să jertfească confort. Să jertfească libertate. Să jertfească interesele personale. Să jertfească eu nu-l suport pe X.

Acestea fiind spuse, abia aştept seara de rugăciune cu tinerii. Sper că şi voi.

Older Posts »