Zilele trecute, constrâns de circumstanţe (era singurul local deschis la ora aia) am dat pe la un fast food de o notorietate notabilă cu un amic să bem ceva.

Am rămas şocat. Merg să comand, şi cel care-mi preia comanda, nu e nimeni altul decât un fost coleg de clasă, care învăţa cel mai bine în generală. Primul instinct a fost să

Dacă tot e la modă să se scrie despre experienţele neplăcute cu diverse companii, de ce să nu se scrie şi despre cele bune?

Am de ceva vreme un card visa ING, pe care-l folosesc destul de des. Şi nu ştiu cum, am observat că banii dispar încet încet din cont, am verificat extrasele, şi…surpriză, cei de la Betamax Voip încărcau de zor credit de pe cardul meu. Ca sfat, evitaţi pe cât posibil site-urile de voip, 90% din ele aparţin de acelaşi Betamax, cu sediul în Germania, care fraudează mii de oameni.

Ideea interesantă e că am dat un email la ING, zicându-le să se uite care-i treaba. Mare mi-a fost mirarea când în câteva minute mă sună o doamnă să mă întrebe dacă să anuleze cardul, aceasta fiind singura soluţie viabilă. L-am anulat şi acum aştept altul.
Ce e interesant e că era vineri seara, în jur de ora 5:30, deci nu mă aşteptam să fie cineva pe-acolo să răspundă.

Oricum, e bine că ia în serios cauzele de fraudă, şi mă bucur că deşi sunt în România, se comportă ca şi ING-ul din Belgia.

Dumnezeu din când în când, ne mai deschide un ochi, ne mai desfundă o ureche, ne mai ajută să vedem lucruri care alţii nu le văd, care alţii nu le aud, care alţii nu le-ar crede. Este asta un lucru bun? Eu cred că da. Am observat că-ntotdeauna, cât timp tu faci ce este de făcut, Dumnezeu învârte lucrurile, aşază situaţiile, în aşa fel încât să ieşi cu basma curată.

Recunosc personal, câteodată nu credeam totalmente în versetul care spune că răzbunarea este a Domnului. Ascultam la un moment dat la James MacDonald, o predică în care zicea că noi să facem ce este drept înaintea Lui, restul lucrurilor să le ignorăm. Şi mi-a plăcut mult cum a pus problema, a spus la un moment dat, ceea ce mă întrebam eu: bine, fac un lucru, dar cine se va ocupa de reputaţia mea? Aici recunosc că m-am oprit puţin, şi am dat volumul mai tare, pentru că exact atunci treceam printr-un moment de genul eu contra restul. Şi mă gândeam cât risc aici, dacă nu am dreptate, toate se vor sparge la mine-n cap, şi voi cădea (puţin spus) oarecum de fraier. Şi chiar mă frământa asta. Şi stăteam şi mă gândeam, oare, oare, ce se va-ntâmpla? Va avea Domnul grijă?

Întrebarea şi scopul postului este, oare Dumnezeu chiar are grijă? Oare El chiar lucrează, chiar aranjează lucrurile în aşa fel încât cei ce se-ncăpăţânează până la a fi batjocoriţi literalmente să iasă cu basma curată?

Voi ce ziceţi, se-ntâmplă? Deznodământul a fost deja, am să povestesc după.

De ceva vreme, mi se-ntâmplă un lucru ciudat. Aud din ce în ce mai rău de tot felul de idioţi, care nu îmi explic ce gândire pot avea, nu-mi explic cum se aşteaptă să facă ceva în lumea asta, când le lipsesc nişte lucruri elementare de bun simţ.

Exemplu:

Persoana Ics aduce persoanei Z un client. Persoana Z mulţumeşte persoanei Ics pentru client, cu un comision, o sumă fixă, sau o favoare simbolică. Lucru normal, nu?

Ei bine, pentru unii nu. Unii Icşi, gândesc aşa:

De ce Z să câştige n euro, şi doar n/10 euro? Da ce, eu îs mai prost?

Fascinant câtă prostie într-un principiu atât de simplu. Adică tu dai doar din gură, faci puţintică impresie, reclamă, practic spus, treabă de 5 minute, eu lucrez 2 săptămâni pe proiectul respectiv apoi, şi tu te aştepţi să faci tot atât cât mine?

Nu văd logica. Dar da, unii se aşteaptă. Nu-i problemă, să aştepte.

Melodia este una veche, se cântă la ţară, se cântă la bunici, nu se mai cântă la noi, şi nu blamez asta. Este una din acele cântări simbol pentru generaţia care a plătit un preţ pe care noi nici nu-l concepem. O puteţi asculta în timp ce citiţi, de obicei pentru asta pun o melodie la începutul post-ului tot timpul o melodie.

Am avut onoarea, privilegiul, nici nu ştiu cum să-i zic, am fost la bunicul meu la festivitatea sa de retragere din funcţie (pe care o voi posta aici după ce-i voi face un montaj decent), şi am fost martor, la unii dintre cei care fac parte dintr-o generaţie, din care cu mare sinceritate pot să spun că oarecum îmi pare rău că n-am făcut parte. Acea generaţie care mergea pe jos dintr-un sat în altul, pe drum cântând cântări, fără să-i intereseze că se fac de râs, că lumea-i ascultă. Acea generaţie care nu cunoştea mersul cu maşina, care nu cunoştea cuvântul conceptul de “e fix, trebuie să terminăm” dar nici acela de “încă nu e fix, hai să mai forţăm 2-3 cântări”. Este o generaţie care a plătit preţul anchetelor, preţul dosarelor la securitate, care şi-a asumat riscul ca cel pentru care face rugăciune, să fie un informator care să-l poată băga după gratii ani buni.

Am asistat, oarecum discret, şi filmând în acelaşi timp, la discuţiile dintre aceşti oameni, desigur, bătrâni azi, şi am rămas şocat de nişte lucruri. Aceşti oameni seamănă foarte mult cu noi de fapt. Aceşti oameni nu sunt deloc demodaţi. Eu garantez, că oricare dintre ei, dacă ar veni şi ar predica la tineret la noi, ar fi la fel de relevant, poate chiar mai revelant decât vedetele generaţiei noastre, gen Pustan. Pentru că discutau nişte lucruri total atemporale. Total imune la modă, la stil, la orice lucru trecător. Şi nu erau deloc acei gen de oameni legalişti, închişi la minte, care-i credeam că ar fi. Râdeau, se bucurau, îşi ziceau glume, depănau amintiri, şi mă miram de unde atâta veselie pe ei, când alţi bătrâni îşi plâng de milă. Era efectiv extraordinar, dar aşa, stând şi uitându-mă la ei, uitam că sunt bătrâni. Pur şi simplu, uitam după un timp. Pentru că discutau nişte lucruri pe care şi noi le discutăm. Despre credinţă, despre curaj, despre frică, despre a-mpărtăşi evanghelia, despre dureri, despre răsplată, despre frica de Dumnezeu, despre exact acelaşi lucruri. Atâta că foloseau un limbaj mai arhaic, dar mie-mi plăcea, nu aveam treabă.

Ţin minte şi acum, când a venit anul trecut în tabăra naţională, fratele Vasile Micula, cu acordeonul lui vestit. Şi-mi aduc aminte, că aşa, cu stilul lui, clasic, dar adevărat, plin de pasiune, a reuşit să ridice întreg cortul în picioare. Toţi băteau din palme, a fost unul din acele momente care mi-au rămas întipărite-n minte. Puteam să mă regăsesc în acele cântări, şi mi-am dat seama, că nu trebuie să uităm ce-a fost în urmă, da, nu la toată lumea le place, şi înţeleg. Dar eu sunt unul din acei ciudaţi, care mă regăsesc şi în stilul celor de la Pocăiţii, dar şi în stilul lui Vasile Micula. Ambele îşi au locul lor.

Sincer să fiu, îmi e dor de acele seri de rugăciune, în care se cântă cântări vechi, nu-mi e ruşine de ele, pentru că reprezintă o parte a penticostalilor din care cred că fac parte, şi pentru că, cum zicea Sunny, de la Vitamina C, cei care aţi fost prezenţi, ştiţi, zicea că un cântec pentru care s-a sacrificat ceva, s-a jertfit ceva, are o putere mult mai mare decât o traducere de la hillsong. Şi sunt total de-acord cu el.

De asta cred eu că au atâta putere aceste cântări, pentru că acea generaţie care le-a cântat, le cânta cu securitatea pândind la geamuri, cu copiii persecutaţi la şcoală, cu femeile cu batic de care lumea-şi bătea joc.

Sper să fim şi noi o generaţie, cu cântări de-ale noastre, cu jertfe de-ale noastre. Să putem povesti copiilor noştrii despre serile de rugăciune din tinereţe, de programele de biserică până seara târziu, de întâmplările din care Dumnezeu ne-a scos la milimetri.

Să fim o generaţie care să jertfească. Să jertfească confort. Să jertfească libertate. Să jertfească interesele personale. Să jertfească eu nu-l suport pe X.

Acestea fiind spuse, abia aştept seara de rugăciune cu tinerii. Sper că şi voi.

Pantomimă:

Cu colinda:

La film şi la Arieşeni:

Chiar mă întrebam asta, după un documentar foarte interesant pe care l-am văzut, un documentar care pot spune că mi-a schimbat radical modul în care văd, percep şi ascult muzica de orice fel.

De exemplu, există vreo diferenţă între următoarele 2 melodii? Se ia în calcul doar dacă ascultaţi prima melodie până la capăt, şi apoi a doua. Nu-i aşa că e o diferenţă enormă? Nu-i aşa că prima melodie trezeşte în tine nişte lucruri, pe care a doua le stinge, le sufocă, le ucide parcă pur şi simplu?

Aş mai explica modul în care funcţionează creierul, cât de mult contează ce fel de informaţii absorbim, şamd, dar cred că cel mai practic e să vedeţi pentru voi:

Omega - Romani 14:8

şi o melodie random aleasă:

Înainte să sară deştepţii cu acuze, ţin să specific că toată această idee vine din propria-mi experienţă, după ce în playlist la winamp au mers consecutiv cele 2 melodii.

Meditare plăcută, şi nu uita:

Proverbe 4:23  Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.

Este o chestie interesantă, peste care deseori trec, şi pe care totuşi, o uit. Şi nu doar eu. O uită mulţi.

Este un verset foarte interesant, care e însă deseori înţeles doar pe jumătate.

Galateni 6:7  Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera.
8  Cine seamănă în firea lui pământească, va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul, va secera din Duhul viaţa veşnică.
9  Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. 

De câte ori n-am auzit pe cineva zicând: “Nu pot să înţeleg ce Dumnezeu avem. Uită-te la ăla, atâta fură, atâtea face, şi totuşi parcă tot mai bine-i merge.” sau: “Uită-te amu la aia, îşi bate joc de toţi, şi totuşi, tot are parcă atâţia prieteni.” sau câte şi mai câte lucruri de genul. Parcă binecuvântările Lui Dumnezeu se revarsă peste cei mai răi, nu ştiu de ce am senzaţia asta.  Poate doar eu o am. Cunosc oameni care au făcut lucruri pe care nişte oameni din lume nu le-ar face, şi ei, ca şi creştini slujitori, cântăreţi chiar, le fac fără nici o jenă, şi totuşi parcă sunt tot mai binecuvântaţi. În toate domeniile. Oameni ale căror singure dureri sunt “vai că abia am parcat maşina acuma seara-n lotus” sau “vai ce rău îmi stă părul azi” sau mai ştiu eu ce. Oameni mici, care se cred mari. Şi am făcut ce au făcut mulţi alţii. M-am certat cu Dumnezeu pe tema asta. Pentru mine era inadmisibil. Eram îngust, eram egoist, dar aveam nişte întrebări la care doream nişte răspunsuri. Şi le doream cât mai repede.

Iar cum Lui Dumnezeu îi plac certurile de genul, mi-a răspuns destul de repede la întrebări. Răspunsul a venit prin acest pasaj. De fapt, prima oară mi-a venit doar jumătate din răspuns. “Ce seamănă omul, aceea va şi secera“. Destul de limpede. Bun, m-am calmat. A trecut o perioadă de timp, şi evident, am început să cred că e o minciună de fapt. Nimeni nu culegea ceea ce secera. Vedeam atâţia oameni care secerau invidie, bârfă, ură, (sunt în continuare pe tărâmul bisericii) şi totuşi, culegeau admiraţie, lauri, promovări, laude. Era fascinant, stăteam şi admiram cum aroganţa îşi făcea loc în faţă, cum ura îşi făcea loc pe bănci, şi cum invidia era semănată prin bârfă în minţile tuturor, şi totuşi, parcă cu cât ştiai mai multe noutăţi, cu atâta erai mai bine privit. Tot timpul reuşesc să aflu ultimul cine cu cine s-a cuplat, cine cu cine s-a certat, cine pe cine a lăsat, care cu care s-au blăstămat, şi veşnic primeam acea faţă şocată: “Cuuum? Da’ nu ai auzit?”
Nu, de unde să aud… apoi  a urmat iar o serie de certuri cu Tatăl nostru care este-n ceruri. Foarte urâtă de data asta. Orice om are o limită, şi când acea limită este atinsă, se-ntâmplă lucruri care nu se-ntâmplă altfel.

Şi din nou am ajuns la acea fază, cum adică ceea ce semeni aceea culegi? Asta e o aberaţie. Eu văd total altceva. Pavel o fi fost obosit şi a înţeles greşit. Apoi a venit revelaţia. Da, a fost o revelaţie, pentru că cum zicea Ţuţea în acele clipuri, adevărul doar Dumnezeu îl revelează, noi nu-l putem descoperit singuri. Şi adevărul era, culmea, tot în acel verset:

 9  Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.

Aparent simplu. De fapt, nu doar aparent. Se ştie că de semănat se seamănă primăvara şi se culege toamna. La fel e şi aici. Semănăm, dar roadele nu le culegem acum, le vom culege peste ani buni. La fel ca şi cu atitudinile greşite, se formează în timp, şi la un moment dat ne vor defini ca persoane, dar doar mai târziu.

Atât a fost tot. Secerăm ce secerăm, nu fiţi proşti, poate că acum semănaţi un lucru şi vi se pare că nu culegeţi ce semănaţi, dar fiţi proşti, la vremea potrivită, veţi secera exact ceea ce asemănaţi. 

Ştiţi cu toţii acel mit sau legendă a îngerului bun şi a îngerului rău. Am aflat de unde vine, recent, şi pentru cei care nu ştiau, vine din una din cărţile apocrife ale Bibliei, mai exact o carte scrisă de Herma:

2. Asculta acum despre credinta. Pe langa om sunt doi ingeri, unul al dreptatii si unul al rautatii.

- Doamne, cum sa deosebesc oare lucrurilr lor, caci amandoi ingerii locuiesc impreuna?

- Asculta si intelege! ingerul dreptatii este delicat, rusinos, bland si linistit. cand se suie deci acesta in inima ta, indata vorbeste cu tine despre curatie, sfintenie, despre cumpatare, despre orice virtute vrednica de lauda. Cand toate acestea se suie in inima ta, intelege atunci ca ingerul dreptatii este cu tine. Acestea sunt deci faptele ingerului dreptatii. Sa ai incredere in el si in faptele lui! Iata acum si faptele ingerului rautatii. Mai intai de toate este iute la manie, suparacios si fara minte, iar faptele lui sunt rele si vatama pe servii lui Dumnezeu. cand se suie deci acesta in inima ta, cunoastel dupa faptele lui.

- Doamne, nu stiu cum sa il cunosc .

- Asculta deci! Cand te cuprinde mania sau supararea, sa stii ca el este in tine. Apoi arata prezenta sa prin pofta de afaceri multe, imbelsugarea de mancari si bauturi, de betii si felurite desfatari si lucruri care nu sunt de trebuinta, de asemenea pofta dupa femei si lacomia, multa ingamfare si mandria desarta si toate cate sunt asemenea acestora. Cand se suie lucrurile acestea in inima ta sa stii ca ingerul rautatii este in tine. Tu insa cunoscand faptele lui, fugi de el si nu ii da crezare deoarece faptele lui sunt rele si vatamatoare pentru servii lui Dumnezeu. Acum ai inaintea ochilor lucrarile si ale unuia si ale altuia din ce doi ingeri. Intelege bine si crede ingerul dreptatii iar de ingerul rautatii leapada-te, deoarece invatatura lui este rea pentru orice fapta, caci daca este un barbat este credincios si gandul ingerului acestuia se suie in inima lui, trebuie sa savarseasca vreun pacat barbatul acela sau femeia. Daca insa iarasi este foarte pacatos vreun barbat sau vreo femeie si se suie in inima lor faptele ingerului dreptatii trebuie neaparat sa savarseasca ceva bun. Vezi deci ca este bine sa urmezi ingerului dreptatii iar de ingerul rautatii sa stai departe. Aceasta porunca iti este aratata asadar cele privitoare la credinta, pentru ca sa ai incredere in faptele ingerului dreptatii si savarsindu-le sa traiesti pentru Dumnezeu. Crede insa ca faptele ingerului rautatii sunt rele, daca deci nu le savarsesti vei trai pentru Dumnezeu.

sursa.

Ciudat, într-un fel par plauzibile, m-ar interesa nişte păreri mai avizate despre aceste cărţi apocrife.

Duminică dimineaţa, la biserică la Maranata, era un tânăr în echipament legal de pocăit. Freză, jeacă, tenişi, tot ce vrei. Tare gălăgios şi enervant, s-a pus exact lângă mine. La un moment dat îl aud pe un ton foarte grav, cum îşi exprimă o mare frustrare: “Uită-te acuma la ăla cu bretonul ăla, vai ş-amar, io am fost primu cu breton în biserica asta, amu se ia şi el după mine.“

Am pufnit puţin în râs, dar evident că era prea egocentric ca să-şi dea seama că de el râd. N-am zis nimic, sunt perfect obişnuit de la Peniel cu faze de genul.

Faza care m-a călcat pe nervi literalmente, a fost la finalul programului, când a păşit în apa botezului un bătrân de 60 şi ceva de ani. Vă daţi seama, bătrânul radia de bucurie, ştiind ce-a pierdut toţi aceşti ani. La care tânărul frezat de lângă mine începe să-l ia la mişto şi să râdă de el. După ce termină, îl aud zicând mirifica replică “noah hai că a terminat şi cu ăsta, putem pleca” şi iese grăbit afară (cu ppc-ul probabil). Am stat şi m-am gândit, are rost să mă leg de el? N-avea rost, nu-l cunoşteam, nu mă privea, n-avea rost.

Dar totuşi, am venit cu un gust amar de acolo 100% din cauza lui. În rest programul chiar a fost frumos. Îmi place foarte mult cum e gândită arhitectura bisericii (prietenii ştiu de ce).

Older Posts »