Zilele trecute, constrâns de circumstanţe (era singurul local deschis la ora aia) am dat pe la un fast food de o notorietate notabilă cu un amic să bem ceva.

Am rămas şocat. Merg să comand, şi cel care-mi preia comanda, nu e nimeni altul decât un fost coleg de clasă, care învăţa cel mai bine în generală. Primul instinct a fost să

Privesc deseori in jurul meu, si dau doar de oameni distrusi, dezamagiti, vesnic tristi, vesnic suparati pe viata, vesnic dezamagiti de prieteni, vesniti dezamagiti de cupidon, dezamagiti de tot ce este-n lumea asta. Sunt tristi. Sunt dezamagiti. Le vad statusurile, unii dintre ei sunt prietenii mei, pe unii ii cunosc, pe altii nu-i cunosc decat din vedere, tot felul de oameni care au probleme, carora viata le arunca greutati parca in ciuda, ca sa le arate ca orice ar fi, totdeauna se poate mai rau.

Probabil va simtiti ca David, va uitati la prietenii din jur, cautati cu disperare pe cineva, pe “un tip”, cum obisnuieste sa-mi tot zica cineva drag mie, “un tip” care spera ca va fi sprijin si ii va schimba viata. Nici David nu era departe de asta:

Psalmi 69:19 Tu stii ce ocara, ce rusine si batjocura mi se face; toti potrivnicii mei sunt inaintea Ta.
20 Ocara imi rupe inima si sunt bolnav; astept sa-i fie cuiva mila de mine, dar degeaba; astept mangaietori si nu gasesc nici unul.
21 Ei imi pun fiere in mancare, si, cand mi-e sete, imi dau sa beau otet.

Toti cautam pe acel “tip” perfect, pe acea “tipa” perfecta, care, in naivitatea noastra (ca sa nu folosesc alt termen cu care as putea jigni) credem ca va schimba viata complet, ca oricand vom avea probleme, vom avea la cine merge, ca ne va accepta orisicand, orisicum, si care va putea duce oricate ii aruncam. Ce e mai distractiv este ca nu ne dam seama este ca ceea ce cautam noi, pe acel cineva care sa ne accepte asa cum suntem, care niciodata nu se satura sa ne asculte problemele, care are tot timpul o rezolvare pentru toate, si la care vom gasi tot timpul alinare, si care nu o sa ne respinga niciodata, orice am face, este Isus. Nimeni nu realizeaza ca are asteptari supra-umane, de la niste oameni.

Ceva ii face pe tineri sa fie suficient de prosti incat sa creada ca exista undeva in lumea aceasta o persoana care este jumatatea lor, care le va implini toate asteptarile. Acel ceva, e doar un mit grec, antic.
De fapt, cati dintre voi stiti de unde vine acest mit? Cati stiu ca el isi are originile in mitologia greaca?

Sa va povestesc putin despre aceasta aberatie:

Se zice ca la inceput au fost 3 parinti: Soarele, Luna si Pamantul. Din soare a fost facut barbatul, si din luna, femeia. Fiecare dintre acestea a produs o copie a lor insusi, identica. Fiecare dintre acestia 3 erau un singur cap cu 2 fete in directii opuse, 4 maini si 4 picioare. Se puteau misca mult mai agil pe pamant, dat fiind ca aveau 4 picioare si 4 maini, erau mult mai eficienti in tot ceea ce faceau. Intr-o zi, aceste creaturi s-au hotarat sa se urce pe muntele Olimp ca sa-i sfideze pe zei. Prin urmare, lui Zeus i-a venit geniala idee, sa-i sparga in 2, i-a propus acest lucru la Apollo, care imediat a trecut la treaba. A separat creaturile in 2, le-a modificat fetele si tot. Dupa aceasta separare, creaturile au incercat sa se impreuneze iar, dar nu puteau, iar Zeus cand a vazut asta le distruge incet incet pe creaturi, i-a spus lui Apollo sa gaseasca o solutie ca aceste fiinte sa nu moara, sa se poata cumva impreuna iar, temporar. Asa ca Apollo le-a intors organele genitale in fata, ca sa se poata impreuna iar, dar doar temporar, pentru a nu fi iar prea puternici. Si astfel, se spune ca de atunci, fiecare-si cauta perechea potrivita, singura care poate sa ne incarce din nou, cu care suntem compatibili, singura care ne poate implini emotional.

Si de aici vine aberatia cu sufletele pereche. (Adaptat si rezumat de pe about.com).

Data viitoare inainte sa acceptati ce vi se dicteaza, cercetati si voi cum sta treaba, nu doar acceptati pentru ca e la moda. Si terminati odata cu toata disperarea asta dupa maritis si insuratori, ca e jenant (mi-ar placea sa va vedeti din exterior macar odata, fiecare).

Prioritatea mea personala e sa fiu eu sotul perfect inainte sa am pretentii de sotie perfecta. Mi se pare mai corect asa, nu doar sa astept, ca si tine, sa-mi cada din cer tipul perfect, musculos, cu masina, firma sau macar un job bine platit (de preferat in strainatate), pocait, amuzant, romantic, gentleman, care sa te asculte, sa te imbratiseze fara sa-i ceri, care sa te sarute doar citind in ochii tai ca vrei asta, care sa-ti citeasca gandurile, sa-ti faca surprize, sa-ti trimita flori, si asa mai departe.
Isus insusi a zis ca nu e bine sa arunci margaritare scumpe la porci, nu? Stiu ca e dura comparatia, dar Dumnezeu niciodata nu o sa lase un fiu al Lui, sau o fiica a Lui, cu cineva pe care nu merita. Nu bagati aici persoanele pseudo-pocaite care par foarte de treaba, niciodata nu stiti ce se ascunde in spatele acelei masti vesele, sociabile, deschise. Stiu din proprie experienta.

Intotdeauna m-au distrat fetele (de la scoala, de la biserica, din diverse medii) care asteapta totul la picioare, si daca nu primesc, incep sa se vaite si sa planga, sa intre in depresie, ca vai ce rea e lumea, ca nu stiu ce.

Deseori le zic ce am scris mai sus, dar totdeauna fara efect. Ei vor un tip si gata. Acolo se termina totul. Acolo incepe totul. Toata lumea se invarte in jurul acelui tip misterios, care se-ncapataneaza sa apara si sa le salveze (alt mit). Sau baieti care vor fata 90-60-90, tatal ei sa aiba firma, ea tocmai sa fi terminat la Cluj, sa fie implicata in slujire, sa stie face sarmale, sa se-ntretina, sa aiba o relatie stransa cu Dumnezeu, etc etc.

De obicei cei care gandesc ca cei de mai sus, fie ei baieti sau fete, sfarsesc ori cu cine nu trebuie, din motive superficiale, ori sfarsesc singure. Si nu, nu e voia Lui Dumnezeu asta. Dar nici voia Lui nu e sa stai sa astepti cu bratele deschise, ochii inchisi, sperand ca atunci cand ii deschizi, sa gasesti ce ai visat dintotdeauna. Promit ca ma documentez si legat de acest mit, stiu ca l-am auzit undeva…

Asteptam, asteptam, asteptam…