Nu înţeleg cum pot veni sărbătorile deja, parcă doar alaltăieri era Crăciunul. Ceva se-ntâmplă, timpul începe să nu mai aibă răbdare parcă, toate trec din ce în ce mai repede parcă.

Nu ştiu de ce am pierdut total sentimentul acela, acea atmosferă de sărbătoare. Altădată le aşteptam cu-n entuziasm copilăresc, ştiam că se face masă specială, ştiam că vor fi musafiri care ne vizitează doar de paşti (avem musafiri care ne vizitează doar de Crăciun de ex), este de toate. Aveam program în biserică, aveam repetiţii, eram zilnic la biserică aproape, n-aveam nici un stres parcă.

Astăzi parcă s-au schimbat lucrurile, e altfel parcă când trebuie să le facem toate noi, priorităţile se schimbă radical. Mergi la biserică ca şi consumator, nu mai ai timp de repetiţii, de stat, de certuri, de diferenţe de opinie.

În acelaşi timp eşti privit de slujitori ca un parazit care vine şi el la biserică că trebuie, şi că s-a obişnuit. Nu că n-ar fi adevărat, dar este nasol sentimentul acela de superioritate cu care eşti privit. Te face să nu vrei să devii ca ei.

Vor veni şi sărbătorile, se vor umple bisericile. Va fi botez, vor mai fi câţiva care-au crescut şi trebuie să se boteze, şi vor mai fi 2-3 rătăciţi cine ştie de pe unde. Li se vor da flori, vor fi felicitaţi,şi vor pleca acasă.

Şi aşteptăm cuminţi următoarele sărbători. Le-aşteptăm cu drag.

Când a pornit băsarul să cânte intro-ul melodiei, toată mulţimea a sărit în sus ca arşi, toţi simţind şi dorind să fie din aceia de care cânta Martin (acuma-mi permit, îl cunosc ) ).

Nu ştiu câţi oameni din acea sală îşi dădeau seama de Continue reading…

Cu care astea?

Păi fiecare dintre noi, avem, de-a lungul vieţii, parte de trădări, răniri, minciuni, etc. Adică fiecare suntem răniţi, şi rănim pe altcineva. Nu voi enumera de ce, cum când, etc, despre altceva vreau să scriu de fapt.

După un timp, fără să ne dăm seama, încet şi pe furiş, se strecoară în noi Continue reading…

N-aţi avut vreodată o senzaţie foarte ciudată, că ceva nu e-n regulă cu lumea asta? Oarecum, cumva, că nu aparţineţi de ea?

Acea senzaţie, că sunteţi străini, că nu vă puteţi găsi locul nicicum?

Deseori am senzaţia asta. Pur şi simplu mă uit în jurul meu, şi simt că ceva nu e-n regulă. Ştiu că am mai scris despre asta, dar mai nou, iar am senzaţia asta ciudată.

Câteodată am obiceiul de a mă uita la cer, nu în stilul clasic, ci cel puţin mai avansat, aka Google Earth. Ştiţi că mai nou vă puteţi uita şi spre cer.

Mă fascinează pur şi simplu, chiar mă gândeam odată, ce-ar fi să mă uit spre cer într-o noapte, şi ceea ce văd, să fie total diferit faţă de ceea ce văd de obicei. Nu luna, nu steaua nordului, ci total alt peisaj.

Oarecum, să realizezi dintr-o dată că eşti total într-un alt colţ al universului, într-o total altă lume.

Ştiu că mă uit prea mult la Stargate, dar un lucru ce m-a fascinat, şi totdeauna mă va fascina, sunt acele secvenţe, când la un moment dat, acţiunea petrecându-se într-o altă galaxie, oamenii, oameni obişnuiţi de altfel, asta-mi place la serial, se plimbă sub cer, şi cel mai interesant, e că într-o anumită secvenţă, când doi se plimbau (chestii romantice, etc etc) pe cer, se vedea galaxia noastră, Calea lactee, sau Milky way, cum doriţi.

Ar fi o senzaţie foarte ciudată, să te uiţi pe cer, să vezi clar şi limpede întreaga galaxie, şi să te gândeşti, că acolo undeva, un punct minuscul, abia vizibil, reprezintă toată lumea noastră, tot ceea ce cunoaştem, trăim, vedem, auzim.

Un punct minuscul, atâta tot.

Nu vreau să mă bag în dispute privind extratereştrii, existenţa sau neexistenţa lor, ce vreau să spun doar, este că ştiu că nu sunt singurul care simte că nu aparţine aici. Că nu vine de-aici, şi nici nu va rămâne aici.

Suntem ciudaţi, nu ne-nţelege nimeni, fanatici chiar. Avem şi nişte clădiri bizare în care ne-ntâlnim o dată pe săptămână, ca să ne-aducem aminte încotro vom pleca, dar, mai ales, că vom pleca împreună.

Dacă e să zică cineva, dacă există sau nu există extratereştrii, noi ştim sigur că există, pentru că noi suntem acei extratereştrii.

Nu venim de pe Pământ, şi vom pleca înapoi acasă, acel acasă care nu se află pe Pământ. Noi suntem adevăraţii extratereştrii, pe care-i caută toată lumea.

Noi, creştinii.

Tot ce sper e să nu mă leg prea tare sufleteşte de planeta asta.

Staţi liniştiţi, nu va fi în post în care să dau cu ciomagul, e timpul să relev un motiv foarte interesant, foarte realist pentru care prefer să evit pe cât posibil reţelele sociale.

Odată cu maturizarea internetului, adică penetrarea lui deloc neglijabilă în casele noastre, nu doar a românilor, ci în general, în lume, fără să ne dăm seama, am ajuns din ce în ce mai mult acaparaţi de el. Şi aceasta nu este neaparat lucrul rău. Însă unul dintre lucruri, care, în opinia mea, este foarte importantă, adic ă intimitatea individului, se duce pe apa sâmbetei.

Explozia reţelelor sociale precum şi a celor care le-au luat cu asalt în speranţa că-i Continue reading…

Ca să dovedesc că nu sunt contra ortodoxismului (cum ştiu că cred unii cititori) chiar cred, şi-mi place de unii preoţi, oameni foarte inteligenţi, şi adevăraţi.

Consider că şi ei au oile negre ca şi noi. Unul dintre aceştia, foarte interesanţi:

Azi, la zoso pe blog, găsesc un mic link spre un articol de pe evz care mi-a stârnit interesul. Îi zice aşa:

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/803414/Fuga-de-munca-sport-national/

Adică tinerii fug de muncă, nu vor să lucreze, etc. Parţial nu pot spune că nu e adevărat, cel puţin în partea de vest a ţării. Nu cunosc pe nimeni care să fi terminat liceul şi să nu lucreze. Nici măcar din auzite. Nici băieţi, nici fete, orice-ar fi lucrează.

Ideea principală şi problema, sunt salariile mici se pare. Tinerii nu vor să lucreze pe salarii mici. Oarecum pe undeva îi înţeleg. Dar nu-i înţeleg de ce la 18 ani unii vor să facă 500 €/ lună. Cum, de unde? Pe ce?

Chiar aşa greu e să începi de jos? Să lucrezi câteva luni pe bani de nimic? Aici mă refer la tineri care locuiesc cu părinţii, care în afară de haine sau mers în oraş, nu au alte cheltuieli. Iar dacă n-au, de ce nu profită de timpul ăsta ca să capete mult râvnita “experienţă” cerută de angajatorii cu oferte serioase?

Abia acuma observ, şi înţeleg oarecum, când stau în locul angajatorului. Îmi vine greu să plătesc un om, când valoarea muncii care o face e mică. Când nu aduce nici un beneficiu cuantificabil.

La ce mă refer? Păi azi am dat peste unul, care aflând că am firmă şi că îmi caut om, îmi oferă numărul lui de telefon, datele, tot tot, deşi abia-l cunosc.
Evident, îl întreb:
- Bun, dar ce ştii să faci?
- Orice!
- Bun, îi zic, dar ce anume, ce orice, ce domeniu, ce vrei să faci efectiv, concret, real? Răspunsul? Aţi ghicit:
- Orice! Învăţ repede.

Mi-a fost greu să-i explic că învăţatul nu se face pe bani, se face gratis. Adică dacă vrei să înveţi, înveţi, iar dacă nu ştii nimic, ce vrei să câştigi?

Ştiu, mie acuma mi-e uşor să vorbesc, dar aş minţi dacă aş spune că n-am muncit la vremea mea. Că n-am învăţat reparând pe gratis, că n-am programat făcând site-uri gratis, sau că n-am stat până la ore grele să termin ceva neaparat. Să prind, să-nvăţ conceptul, să văd că funcţionează.

Cu ocazia asta am mai învăţat ceva, ce am mestecat în timpul mesei. Cum se schimbă oamenii. Într-un post viitor.

În concluzie: dacă nu ştii nimic, şi vrei să faci bani, las-o baltă. Asta în cazul în care nu eşti fată şi araţi foarte bine, în cazul ăsta sunt limpezi lucrurile.

Deşi nu sunt fan Paraziţii, din cauza limbajului obscen, în melodia de la 17, spun cât de cât lucrurilor pe nume:

Una din bolile tipice naţiei noastre, post decembriste, este aceea că nu ne ştim bucura de lucrurile mici ale vieţii.

Parcă parcurile nu-şi mai au farmecul de altă dată, parcă o plimbare prin parc e egală cu 0, dacă te plimbi hoinar eşti prost, dacă mergi la “iarbă verde” eşti de asemenea, privit oarecum ciudat.

Românul, dacă nu e Vienna, Paris, maşină, bani, condiţii, chestii, trestii, nu e nimic. Pur şi si simplu nimic.

Efectiv eşti idiot dacă dai 10 ron pe o tavă din aia de mici şi mergi în Felix să-i prăjeşti. Un idiot. De fapt, cel mai la modă e să stai să te plângi că n-ai bani. Cât pot să urăsc chestia asta.

Şi nu mă refer la cei care chiar nu au. Mă refer la cei care au, doar că vor lucruri care nu-şi permit. Ca şi cum Becali s-ar plânge că nu poate cumpăra Microsoft-ul, aşa se plâng şi unii că nu au bani să meargă te miri unde să se distreze.

Luând-o şi din perspectiva Biblică, am observat că celor care nu se ştiu bucura cu puţin, Dumnezeu nu le dă niciodată mai mult. Şi pe bună dreptate. De ce? Pentru că n-ar fi oricum niciodată mulţumiţi, oricât ar avea, şi ar fi veşnic nefericiţi.

Din perspectiva mea, a fi mulţumit şi bucuros cu ceea ce ai, e calea spre a avea mai mult. Paradoxal.

Grea întrebare.

Răspunsul la toţi ne este acelaşi: păi a fost odată o seară faină de tabără/peniel/confeinţe/rugăciune, etc în care mi-am predat viaţa lui Isus. Tipic.

Dar totuşi, de la ce ai fost mântuit?

De la minciună?
De iad?
De la bârfă?
De la înşelăciuni?
De la pofte?
De la rebeliune împotriva părinţilor?
De la ce ai fost mântuit?

Până la urmă, este trist că vom fi mulţi, din biserică, şi chiar îndrăznesc să spun, de la noi din biserică, care nu vom fi acolo.

Pentru că în final, Dumnezeu face mişcarea finală.

Psalmi 15:1 (Un psalm al lui David.) Doamne, cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tău cel Sfânt?
2 -Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu, şi spune adevărul din inimă.
3 Acela nu cleveteşte cu limba lui, nu face rău semenului său, şi nu aruncă ocara asupra aproapelui său.
4 El priveşte cu dispreţ pe cel vrednic de dispreţuit, dar cinsteşte pe cei ce se tem de Domnul. El nu-şi ia vorba înapoi, dacă face un jurământ în paguba lui.
5 El nu-şi dă banii cu dobîndă, şi nu ia mită împotriva celui nevinovat.

Cel ce se poartă aşa, nu se clatină niciodată.

Ştim toţi psalmul pe de rost, dar…la ce bun?
Dumnezeu să ne-ajute, să conştientizăm că mântuirea nu e un moment în care ţi-ai predat viaţa Lui Isus, şi apoi ai rămas acelaşi om, nu doar cu numele. Apropo unora, aşa cum faptele nu ne mântuiesc, nu ne mântuieşte nici slujirea care o facem în biserică.

Nu e ideea mea. E un scurt mp3, ce m-a cutremurat literalmente:

Ascultaţi-l, merită:

Oare ce-ar fi, dacă din când în când, am zice adevărul crud unor oameni? Nu mă refer să fim răutăcioşi, ci să fim pur şi simplu sinceri.

Cum a zis odată Ioanci mai demult, într-o predică la tineret, în cazul fetelor era cazul, dar o să prindeţi ideea. Cică dacă o prietenă întreabă dacă-i stă bine cu o anumită chestie (rochie, pălărie, fustă, bluză,etc) şi-i stă penibil de tot, ce faci, îi zici sincer că arată jenant, sau o laşi să trăiască cu impresia greşită?

În ultimul timp învăţ tot mai mult să fiu cât mai sincer. Adică dacă cred că o idee e proastă, să zic pur şi simplu omului că ideea e proastă, şi gata. Sau orice alt lucru de genul.

Cel mai sensibil subiect mi se par predicile. Cine o să le zică vreodată o părere sinceră, crudă, şi realistă?

Uşor de zis, dar greu de zis.

N-aţi întâlnit persoane care pur şi simplu o duceau atât de bine, că erau triste că n-aveau de ce să se plângă, şi atunci inventau tot felul de motive, care de care mai ciudate.

Foarte obositor.

Ca om paralel cu politica. Om pe care oamenii politici reuşesc să-l ţină suficient de ocupat cu traiul de pe o zi pe alta ca să nu aibă timp de politică, ce opinie pot avea?

Păi să vedem. Pe Bihon aflăm că sunt 10 candidaţi la primărie:

Rozalia Biro (UDMR)
Asta nu, că e maghiară, şi maghiarii au tendinţe subversive de preluare a oricărui teritoriu pe care calcă, pe care să pună apoi plăcuţe bilingve. Limba lor va fi cea principală desigur, restul secundare.

Traian Bodea (PC)
Ăsta nu, că e din partidul securistului Voiculescu, cel care manipulează zilnic opinia publică prin trustul său de presă (Adică Antena 1,2,3, Ştirile, etc). Nu vă temeţi, nu e vorba de reclamă subliminală. Pur şi simplu pe post se afişează ce-i convine, şi se cenzurează ce nu-i convine baronului.

Mihai Drecin (PRM)
Ăsta nu că e din partidul lu Vadim. M-aş chinui să dau explicaţii pompoase, dar n-are rost. E risipă de spaţiu.

Mihai Groza (PD-L)
Ăsta nu, că pare un mafiot în toată regula, ne crede prea proşti.

Decebal Hanas (PNTCD)
Aş vrea să aflu cine-i ăsta, PNŢCD pare promiţător, mai mult din cauza istoriei partidului dinainte de era comunistă.

Dan Matei (PSD)
Hai să fim serioşi, PSD? Ăştia-s ăia ce cred că dacă din PDSR au făcut PSD, nimeni n-o să se prindă că-s tot ăia. Să fim serioşi.

Dan Pacala (PNG)
PNG ?!?! Cât de unineuronal nu zic cum trebuie să fi să susţii un om care se auto intitulează trimisul Lui Dumnezeu pe pământ? (Citat George Becali, conducătorul PNG)
Numele lui zice tot: Păcală.

Calin Raita (independent)
Ce vrea el să facă de fapt, este să obţină firma lui autorizaţii mai multe, mai rapide, mai dese, să se poată îmbogăţi, pardon, să asigure tineretului orădean locuinţe de vis.

Mihai Togor (Partidul Ecologist Român)
Ăştia-s ăia ce urlă salvaţi balenele, copacii, iarba, cepele, castraveţii, îşi întorc pancardele pe dos şi merg la manifestaţiile pro avort, sau mai pompos numit: Pro Choice. Nici nu ştiu după ce te-ai băgat în cursă.

Ilie Bolojan (PNL)
Ăsta îmi e simpatic. Nu ştiu de ce. Ori e incredibil de bun în a manipula lumea, ori chiar toată lumea are un motiv bun să-l iubească.

Am auzit că el e responsabil pentru ordinea ce este acuma la prefectură. Înclin spre el oarecum, dar nu sunt hotărât.

Voi cu cine votaţi. Şi de ce? Că eu chiar nu am idee.

Nu aţi observat, că orice ar fi, orice ar face, orice s-ar întâmpla, unii oameni rămân la fel?

edited.

Imi place foarte mult definita pe care o da James MacDonald la credinta, bazata pe Biblie, desigur, si nu m-am putut abtine sa nu scriu ceva legat de asta. Definitia cu pricina e

“A crede Cuvantul Lui Dumnezeu si a actiona pe baza lui, indiferent de ceea ce simt, pentru ca Dumnezeu mi-a promis rezultate bune (extraordinar de bune)”.

Socant de simplu.

Adica eu, ca si credincios, am luxul de a nu-mi pasa de ceea ce simt. Si daca as fi in cea mai neagra depresie, credinta imi da luxul, sau privilegiul, cum doriti, de a nu-mi pasa ca sunt in depresie. De ce? Pentru ca Dumnezeu imi promite rezultate bune, atata timp cat ma-ncred in Cuvantul Lui.

Tot am observat prin psalmii lui David, ca noi, tinerii din ziua de azi, din biserica, din lume, trecem prin lucruri extrem de asemanatoare. As merge pana acolo incat sa zic ca sunt exact aceleasi:

Psalmi 41:5 Vrajmasii mei zic cu rautate despre mine: A¢a‚¬Å¾Cand va muri? Cand ii va pieri numele?A¢a‚¬A
6 Daca vine cineva sa ma vada, vorbeste neadevaruri, strange temeiuri ca sa ma vorbeasca de rau; si cand pleaca, ma vorbeste de rau pe afara.
7 Toti vrajmasii mei soptesc intre ei impotriva mea si cred ca nenorocirea mea imi va aduce pieirea.
9 Chiar si acela cu care traiam in pace, in care imi puneam increderea si care manca din painea mea, ridica si el calcaiul impotriva mea.

In adaptare moderna, limbaj popular, care-l foloseste lumea, zic eu ca ar suna asa:

Aia care au boala pe mine ma barfesc, se tot intreaba cand o sa ies din peisaj odata? Cand ma-ntalnesc cu ei, ma iau la misto, si cand pleaca, ma barfesc pe la spate, si ma vorbesc de rau. Toti abia asteapta sa mi se intample ceva rau. Chiar si prietenul meu cel mai bun, in care aveam cea mai mare incredere, se pune si el impotriva mea.

Ce ciudat suna, recunosc (am specificat ca e varianta mea) dar parca suna mai actual. Si e acelasi Cuvant.

Altul, de data asta nu e scris de david, dar tot psalm e:

Psalmi 49:5 Pentru ce sa ma tem in zilele nenorocirii, cand ma inconjoara nelegiuirea potrivnicilor mei?
6 Ei se incred in avutiile lor si se falesc cu bogatia lor cea mare.
7 Dar nu pot sa se rascumpere unul pe altul, nici sa dea lui Dumnezeu pretul rascumpararii.
8 Rascumpararea sufletului lor este asa de scumpa, ca nu se va face niciodata.
9 Nu vor trai pe vecie, nu pot sa nu vada mormantul.
10 Da, il vor vedea: caci inteleptii mor, nebunul si prostul deopotriva pier si lasa altora avutiile lor.
11 Ei isi inchipuiesc ca vesnice le vor fi casele, ca locuintele lor vor dainui din veac in veac, ei, care dau numele lor la tari intregi.
12 Dar omul pus in cinste nu dainuieste, ci este ca dobitoacele care se taie.
13 Iata ce soarta au ei, cei plini de atata incredere, precum si cei ce ii urmeaza, carora le plac cuvintele lor.
14 Sunt dusi ca o turma in locuinta mortilor, ii paste moartea si in curand oamenii fara prihana ii calca in picioare: li se duce frumusetea si locuinta mortilor le este locasul.
15 Dar mie Dumnezeu imi va scapa sufletul din locuinta mortilor, caci ma va lua sub ocrotirea Lui.
16 Nu te teme cand se imbogateste cineva si cand i se inmultesc vistieriile casei;
17 caci nu ia nimic cu el cand moare: vistieriile lui nu se pogoara dupa el.
18 Sa se tot creada omul fericit in viata, sa se tot laude cu bucuriile pe care si le face,
19 caci tot in locuinta parintilor sai va merge si nu va mai vedea lumina niciodata.

Mai are rost sa-l “adaptez”?

E foarte la moda sa fi invidios pe banii altora. Banii cunoscutilor, neamurilor, vedetelor, actorilor, cantaretilor, becali, etc. Nu trece o zi fara sa aud “ce viata au unii, n-au nici o treaba”. Nu trece o zi fara ca eu sa zic asta poate. Ne holbam ca prostii la cutia aia numita televizor, il vedem si-l invidiem pe Becali, sau pe A…A¢iriac (ma leg de astia mai la moda), si culmea si zicem ca deh, ca oarecand altfel erau vremurile, altfel era sa fi credincios.

Si vin fiii lui Core care au trait cu mii de ani inaintea noastra, si ne pun pe masa fix aceeasi problema. Nu-ti bate capul cu bogatia altuia, pentru ca sufletul tot nu si-l poate rascumpara, si nici nu va duce nimic cu el. Iar daca te doare de cei din biserica si iti amagesti acum mintea cu argumentul “ce ca astia-s pocaiti, si au si bani, si is si mantuiti” atunci adu-ti aminte ca mai degraba trece o camila prin urechile acului decat intra un bogat in imparatia cerurilor. Si nu, nu cred ca glumea Isus.

Un prieten bun de-al meu are o vorba care e comica pentru simplul fapt ca e adevarata. Imi mai zice cateodata: “Lasa manu ca tot cu o furculita mananca si ei“. Si e foarte adevarat. Se nasc goi, mor goi.

Si atunci o sa zici, da e corect, dar pana atunci ce ma fac, eu indur ca prostul in timp ce altul o duce bine mersi, si cand murim, ajungem amandoi in rai. Si atunci eu am indurat ca fraierul 50 de ani de truda.

Deloc. Adu-ti aminte de pilda cu Lazar si bogatul, si apoi faptul ca Isus insusi ne spune ca vom primi rasplata diferita fiecare. Prin cuvantul rasplata, biblia vrea sa zica salar, sau “ceea ce ti se cuvine”. Se pare ca in greaca, cuvantul care este folosit pentru rasplata e acelasi cu cel folosit pentru salar, adica ceea ce ti se cuvine pentru munca depusa.

Apoi mai e pilda cu talantii, apoi dilema bogatului care era si religios, si bogat. Chiar, oare chiar credeti ca acel bogat nu putea fi mantuit si fara sa renunte la bogatii? Normal ca putea. Ii putea zice, noah bun, acuma tu ca ai bani, te ocupi de aia, aia si aia, si de azi incolo esti ucenicul meu. Se poate, pentru ca si Avraam a fost echivalentul lui Becali in zilele noastre (nu radeti, chiar era bogat) si tot a fost mantuit. Atunci de ce l-a mai intrebat? Foarte simplu, ca sa demonstreze celor ca noi, care ne strofocam prea mult cu invidia, cat de periculoase sunt bogatiile. In asa de periculoase incat poti trai 50 de ani in lux si minim 2-3 miliarde (a se citi o eternitate, dar am dat cifre ca sa realizati diferenta) de ani in suferinta.

Nu se merita. Oricum, si dincolo vor fi bogatii, nu o sa fie doar iarba si flori si copaci. Sa nu uitam ca va fi un loc de unde nu va lipsi nimic. Absolut nimic. Orice va puteti imagina ca ati avea nevoie ca sa fiti fericiti, acolo vom avea. Si din belsug inca.

Daca tot ce am zis pana aici suna ca si cuvintele unui fanatic, atunci inseamna ca nu te-ai uitat la stirile de la ora 5 in ultima vreme, ca sa vezi cat de fragila e viata de fapt.

Un adevar trist pentru cei mai multi credinciosi este ca de la a intelege despre puterea Duhului Sfant pana la a o experimenta pe plan personal, e cale lunga. Poate ca te simti cum ma simteam si eu cu ceva vreme in urma: “Cum se face ca tot au de puterea Duhului Sfant dar eu nu o experimentez niciodata? Oare exista pe undeva un intrerupator? Sa existe oare, pe undeva, o incapere in care sa pot merge sa aprind lumina?”

Buna intrebare. Iata si raspunsul:

Credinta este intrerupatorul care “aprinde” puterea Duhului Sfant.

Intrerupatorul cu ajutorul caruia “se aprinde” puterea Duhului Sfant se numeste credinta (Evrei 4:2 A‚A Caci si noua ni s-a adus o veste buna ca si lor; dar lor cuvantul care le-a fost propovaduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru ca n-a gasit credinta la cei ce l-au auzit.)

Imi place extraordinar sa merg in excursie cu cortul, si locul meu favorit pentru astfel de expeditii este Parcul Algonquin, din partea de nord a statului Ontario, in Canada. Sunt acolo sunte de kilometri patrati de salbaticie, unde nu s-a auzit despre electricitate sau apa curenta. Nu ai voie nici sa aduci sticle cu apa sau doze de bauturi in parcul acesta. Pe timpul noptii e atat de intuneric, ca iti poti baga degetele in ochi, literalmente, asa ca de fiecare data avem grija sa luam cu noi o lanterna puternica.

Incearca sa-ti imaginezi ca ma impiedic umbland pe potecile acelea dfe munte, in toiul noptii, in cautarea unui loc in care sa fac ceva…, ceea ce faci de obicei noaptea, umbland prin padure. Imagineaza-ti ca am lanterna la mine, dar, din oarecare motive, refuz sa o parind. Ma tot impierdic asa umbland ca un nauc, timp de mai multe ore, cautand cel mai potrivit loc, in vreme ce tantarii ma mananca de viu, si sunt plin de zgarieturi pe picoare.A‚A  Cred ca mi-ai spune, “ce pierdere de vreme! Omule, tot ce trebuie sa faci ca sa scapi de frustrare este sa iti aprinzi lanterna. Apasa pe buton!” Exact! Si tot ce trebuie sa facem pentru a “aprinde” puterea Duhului Lui Dumnezeu in vietile noastre este sa ne exercitam credinta.

Credinta este intrerupatorul cu ajutorul caruia se “aprinde” puterea Duhului Sfant.

James MacDonald, I really Want to change, so help me God!

Mi s-a parut foarte interesant, pentru ca noua ni se spune ca staruintele lungi, obositoare si in care urli mult penticostaleste e “intrerupatorul” care aprinde puterea Duhului Sfant.

Poate daca n-am mai depinde atata de pastori, cantareti, Pustan si mai stiu eu ce predicator care aduna pocaitii la sedinte de urlat, fluierat si cantat, si am citi mai mult, am stii adevarul si noi, si nu ne-am lasa asa usor dusi de nas de ideile altora, fie el baptist, fie el penticostal, fie el ortodox.

Mi-am dat seama eu personal, ca multe dintre cele ce se invata la Peniel, tabere, conferinte sau alte evenimente de genul, sau multe din chestiile care se canta, nu sunt in concordanta totala cu ce zice Biblia. Si am aflat pe pielea mea asta, pe vremea cand aveam credinta din aia, “din auzite“. Auzi si tu o cantare, o predica, si gata, esti pocait exemplu, te poti pune pe dat sfaturi si pe a critica pe altii care nu se conformeaza cu ce a zis pastorul la predica.

Nu am nimic cu predicatorii, din contra, nici cu Pustan, motivul pentru care-l mentionez e isteria care o genereaza in randul tinerilor, e drept ca e bun, e chiar un om al lui Dumnezeu care poate fi luat de exemplu, dar ma enervez cand aud pe unii care isi fac programul in functie de unde predica el, si compara pe toti ceilalti predicatori cu el si-l analizeaza din perspectiva lui (sau il compara cu predicatorul lor preferat, totuna e).

Adevarul ne va face liberi. Pe mine m-a facut liber in sensul ca pot alege daca sa cred ce mi se predica sau nu. Pe baza Cuvantului, nu ma simt deloc dependent de nici un predicator.

Apropo, daca va descurcati cu engleza, chiar aici vorbeste despre Duhul Sfant.