Cu care astea?

Păi fiecare dintre noi, avem, de-a lungul vieţii, parte de trădări, răniri, minciuni, etc. Adică fiecare suntem răniţi, şi rănim pe altcineva. Nu voi enumera de ce, cum când, etc, despre altceva vreau să scriu de fapt.

După un timp, fără să ne dăm seama, încet şi pe furiş, se strecoară în noi Continue reading…

Staţi liniştiţi, nu va fi în post în care să dau cu ciomagul, e timpul să relev un motiv foarte interesant, foarte realist pentru care prefer să evit pe cât posibil reţelele sociale.

Odată cu maturizarea internetului, adică penetrarea lui deloc neglijabilă în casele noastre, nu doar a românilor, ci în general, în lume, fără să ne dăm seama, am ajuns din ce în ce mai mult acaparaţi de el. Şi aceasta nu este neaparat lucrul rău. Însă unul dintre lucruri, care, în opinia mea, este foarte importantă, adic ă intimitatea individului, se duce pe apa sâmbetei.

Explozia reţelelor sociale precum şi a celor care le-au luat cu asalt în speranţa că-i Continue reading…

Ca să dovedesc că nu sunt contra ortodoxismului (cum ştiu că cred unii cititori) chiar cred, şi-mi place de unii preoţi, oameni foarte inteligenţi, şi adevăraţi.

Consider că şi ei au oile negre ca şi noi. Unul dintre aceştia, foarte interesanţi:

Oare ce-ar fi, dacă din când în când, am zice adevărul crud unor oameni? Nu mă refer să fim răutăcioşi, ci să fim pur şi simplu sinceri.

Cum a zis odată Ioanci mai demult, într-o predică la tineret, în cazul fetelor era cazul, dar o să prindeţi ideea. Cică dacă o prietenă întreabă dacă-i stă bine cu o anumită chestie (rochie, pălărie, fustă, bluză,etc) şi-i stă penibil de tot, ce faci, îi zici sincer că arată jenant, sau o laşi să trăiască cu impresia greşită?

În ultimul timp învăţ tot mai mult să fiu cât mai sincer. Adică dacă cred că o idee e proastă, să zic pur şi simplu omului că ideea e proastă, şi gata. Sau orice alt lucru de genul.

Cel mai sensibil subiect mi se par predicile. Cine o să le zică vreodată o părere sinceră, crudă, şi realistă?

Uşor de zis, dar greu de zis.

N-aţi întâlnit persoane care pur şi simplu o duceau atât de bine, că erau triste că n-aveau de ce să se plângă, şi atunci inventau tot felul de motive, care de care mai ciudate.

Foarte obositor.

Zilele acestea e mare zarvă cu noul tramvai Siemens.

Începând cu netics, sau, pardon, Mădălinvlad acum, toţi vorbesc de el.

Părerea mea (cât o conta) zic că e prea mult, prea dintr-o dată. Ca să realizezi idioţenia, nu trebuie neaparat la factură să te uiţi. Ci la gropile din asfaltul pe lângă care circulă tramvaiul, la blocurile gri şi mohorâte, la românii ce fac baie (încă) odată pe săptămână, adică sâmbăta, că duminică e zi de biserică şi e musai, la mentalitatea oamenilor în general.

Adevărul e că da, meritau banii, dar orădenii nu sunt pregătiţi pentru aşa ceva încă. Nici ca mentalitate, nici ca nivel financiar, nici ca civilizaţie. Iar când zic civilizaţie, mă refer la acel respect, de a apăsa butonul de uşi doar când chiar vrei să cobori de exemplu, nu cât îţi tună ţie, să foloseşti coşul de gunoi din tramvai, nu să arunci pe jos, să plăteşti biletul, nu să mergi pe ideea “lasă că fac o gură cu controlorii de le piere chefu de amendă”.

De asta nu-s de-acord cu decizia. Şi că da, evident, cineva a încasat un comision acolo, dar cum nu ştiu cine, nu pot afla cine, nu ajută pe nimeni să mă leg de asta.

Acestea fiind spuse, du-mă acasă, măi tramvai

Pe scurt, ce-ai face dacă ai fi în locul lui?